Expoziția „Florile centenarului – 100 de ani de la nașterea pictorului Constantin Dipșe”, găzduită de Grădina Botanică „Dimitrie Brânzdă” din București – deschide seria evenimentelor din 2017 care-l omagiază pe artist și opera sa.

Expoziția este în aer liber, durează toată luna aprilie și poate fi vizitată în fiecare zi între orele 8 și 20.

https://www.facebook.com/events/1056496717818784/

Sub auspiciile Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti şi cu concursul Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, s-a realizat şi s-a dezvelit, la 29 aprilie 2015, o placă memorială dedicată pictorului Constantin Dipşe.

Placa atestă că în imobilul din strada Eforie nr. 4 (la etajul 6 atelierul 10), artistul a creat, timp de 37 de ani – de la mijlocul drumului său profesional până în ultima clipă a vieţii.

Contextul ne-a prilejuit nouă, familiei, “punerea în scenă” a unui moment cultural în care s-au întâlnit persoane ce l-au cunoscut pe pictorul nonagenar, cu tineri aflaţi la primul contact cu opera artistului. Aceştia – studenţi în specialitatea stomatologie – formează cel mai numeros şi constant public prezent pe strada Eforie, la imobilul cu nr. 4, din care parterul şi cinci etaje aparţin Facultăţii lor, iar etajele 6, 7 şi 8 cu ateliere de creaţie, sunt proprietatea Uniunii Artiştilor Plastici.

În amfiteatrul facultăţii de la parterul clădirii, unde odinioară era o sală de expoziţii a UAP, în faţa musafirilor veniţi la eveniment, gazda din partea facultăţii, Domnul Profesor universitar dr. Pătraşcu – iubitor de artă – a argumentat acceptul instituţiei pentru întrunirea legată de dezvelirea plăcii memoriale.

Apoi, fiecare invitat a primit din partea familiei pictorului, un document informativ privind viaţa profesională a artistului şi o ilustrată după o pictură reprezentativă semnată C. Dipşe.

Pe durata a trei secvenţe de proiecţii, trei vorbitori au prezentat viaţa, opera şi valoarea artistică a creaţiei lui Constantin Dipşe.

Ionuţ Dipşe – fiul pictorului – a vorbit despre obârşia, studiile şi tinereţea artistului, despre primele sale expoziţii, trecând apoi în revistă şi principalele lucrări de artă monumentală.

Dorind ca cei din sală să perceapă existenţa artistului legată de datele concrete de viaţă, eu, Maria Dipşe – soţia pictorului, am relatat câteva poveşti adevărate, începând cu întemeierea familiei noastre. Am evocat şi câteva dintre prieteniile cu mari scriitori şi poeţi (Nichita Stănescu, Grigore Hagiu, Nicolae Breban, Gheorghe Pituţ, Constantin Crişan şi alţii) – opresaţi deopotrivă de securitatea şi cenzura regimului comunist siluitor de conştiinţe.

Despre pictura lui Constantin Dipşe, despre locul ei în arta românească şi universală, despre profunzimea şi forţa de comunicare a tablourilor şi culorilor lor, a vorbit scriitorul Nicolae Breban într-un discurs-sinteză. Singurul în viaţă din grupul de prieteni creatori ai lui Constantin Dipşe, scriitorul şi-a adaptat discursul ţintind publicul tânăr, nu numai pentru informare dar mai ales pentru îndreptarea lui către artă cu care, profesia medicală poate fi socotită chiar înrudită.

Unii invitaţi au văzut pentru prima oară, alţii au revăzut imagini cu multe din principalele tablouri semnate de pictor, compoziţii, flori şi peisaje: culoare şi echilibru în formă, lumină şi idee-simbol, bucurie şi dragoste de viaţă, “efigii”, adâncime a semnificaţiilor ce conduc la arhetipuri. Cu acestea în minte şi în suflet, toată asistenţa s-a mutat apoi la locul din faţa plăcii a cărei dezvelire a revenit Domnului inginer Mircea Mureşanu – reprezentant oficial al Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic – şi lui Ionuţ Dipşe.

Cu glas tare, o studentă a citit mesajul de pe placă, apoi un cuvânt de laudă a scriitorului Nicolae Breban, ceremonia încununându-se cu citarea frazei rostite de pictor în septembrie 2010: “Sunt un om obişnuit cu năzuinţă de creaţie cu toată credinţa, puterea şi sănătatea mea.”

Adresăm mulţumiri deosebite: conducerii Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti, conducerii Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic – instituţii care au făcut demersurile pentru realizarea lucrării – reprezentate la eveniment de Domnul Inginer Mircea Mureşanu, un colaborator şi comunicator valoros.

Pentru eficienta conlucrare întru binele tinerilor studenţi de la Facultatea de Stomatologie, aducem mulţumiri speciale Domnului Profesor univ. dr. Pătraşcu.

Mulţumirile noastre calde se îndreaptă şi către Domnul Academician – scriitorul Nicolae Breban care a răspuns generos invitaţiei pe care i-am făcut-o de a vorbi despre arta vechiului său confrate întru artă şi prieten, pictorul Costan Dipşe.

La acest preţios eveniment, ne-au onorat cu prezenţa şi alte personalităţi oameni de cultură şi de artă prestigioşi cunoscători ai creaţiei lui Constantin Dipşe, pe care-i îmbrăţişăm cu caldă prietenie.

O bucurie nemăsurată ne-a produs prezenţa la eveniment a studenţilor pentru care, sperăm, creaţia şi numele pictorului Constantin Dipşe vor fi tot mai cunoscute.

(text: Maria Dipşe;  foto: Eugen Nedelcu / Hello Foto)

 

 

dezvelire-placa-costan-dipse-0005

dezvelire-placa-costan-dipse-0010

dezvelire-placa-costan-dipse-0014

dezvelire-placa-costan-dipse-0017

dezvelire-placa-costan-dipse-0023

dezvelire-placa-costan-dipse-0030

dezvelire-placa-costan-dipse-0032

dezvelire-placa-costan-dipse-0047

dezvelire-placa-costan-dipse-0049

dezvelire-placa-costan-dipse-0054

dezvelire-placa-costan-dipse-0059

Invitat de pictorul C. Dipşe la vernisajele expoziţiilor sale din Bucureşti, Mihai Olos venea de la Baia Mare, “ca vântul şi ca gândul” căci simţăminte adânci zidite de obârşia comună maramureşeană frământau spiritul creator al celor doi artişti. Erau prieteni chiar dacă-i despărţeau douăzeci de ani cu vârf.
Acum, le rămâne să se regăsească pe Tărâmul de Sus.
Drum bun, Mihai! Spune-i Pictorului că noi continuăm să preţuim tot ce a preţuit el.

 Maria Dipşe

Olos si Breban la Expozitia C. Dipse din1981sala Simeza Bucuresti prel

 

Mihai Olos şi Nicolae Breban la Expoziţia de pictură a lui C. Dipşe, de la sala Simeza – 1981

 

expo simeza 1981 prel

Vernisajul Expoziţiei de pictură a lui C. Dipşe, de la sala Simeza – 1981

 

ochideapaW

Spune-mi, Tată, cum ai trăit,

Cum ai înviat de câte ori ai murit,

Cât sânge-ai vărsat când ai suferit.

Spune-mi, Tată drag şi minunat

Cum ai fost prunc când ai pictat,

Arată-mi cum gândul ţi-ai închinat

Şi inima-ţi mândră-n credinţ-ai purtat.

Presară pe-un nor din sarea pământului

Şi plou-o pe mine cu-atingerea vântului,

Visează-mă, Tată-n culorile-ţi tari,

Dă-mi aripi să-nalţ din cuvinte, vlăstari!

Ochi de apă – tablou de C. Dipşe

Versuri – Ionuţ Dipşe

În ziarul “Graiul Maramureşului” din 22 mai a.c. tocmai a apărut articolul Casa memorială Dipşe – din Şurdeşti – îndemn la unire semnat de Maria şi Ionuţ Dipşe.

Ce bucurie! Un îndemn la unire şi la făptuire. Dar, departe de a fi vorba doar de ”Casa Dipşe” aici se regăseşte întregul sat, acela care şi-a construit o biserică ce pare să atingă Cerul. Şi nu doar un sat, ci ne regăsim noi toţi cei legaţi de această ţară pentru care, vremurile acestea sunt o piatră de încercare.

Azi sărbătorim Înălţarea, pe care nişte minţi luminate şi nişte inimi fierbinţi au dedicat-o Eroilor, celor care nu au privit în pământ ci şi-au ridicat ochii spre cer şi  au urmat pilda Domnului. Cu credinţă şi curaj! Cu curaj şi cu credinţă! Mai ales cu credinţă, căci de acolo vine puterea şi viaţa cea adevărată!

Am fost în vară la Şurdeşti şi am văzut cu ochii mei locul unde s-a născut soţul prietenei mele din copilărie, pictorul Costan / Constantin Dipşe. Ţin bine minte: întotdeauna, din conversaţiile cu el ţâşnea ceva deosebit, chiar dacă vorbele păreau obişnuite, de „fiecare zi”. Odată l-am întrebat cum se poate explica rezistenţa neamului nostru la atâta urgie ce s-a abătut asupra lui. Mi-a răspuns simplu: CREDINŢA! Dar a spus-o atât de simplu – căci el însuşi era un omextraordinar de simplu, de modest! – că nu puteai să nu te simţi pătruns de adevărul celor spuse de el. Nu retorică ci trăire, nu frumos ci adevărat. Costan era un ţăran luminat. Nu doar şcolit, ci luminat cu lumina pe care a sorbit-o din sângele neamului său. La propriu şi la figurat.

Tot simplu mi-a spus şi Măriuca Dipşe, mai anul trecut, într-o dimineaţă, în curtea nepoatei lor – Parasca din Şurdeşti – uitându-se la cerul limpede fără urmă de nor: „Uite, primul lucru pe care l-ar fi făcut Costan, ieşind afară: s-ar fi uitat spre cer.” Nu era retorică în ce spunea Măriuca, ci un adevăr simplu care ţinea de trăirea firească a oamenilor ce păstrează încă legătura cu …pământul!

Să privim spre Cer, şi să ne gândim la unire şi făptuire.

dr. Ileana Bucurenciu

 

NASU AN web

 

Nu ai avut odihnă

În mângâierea-ţi mare

Şi n-ai lăsat – în tihnă –

Răul să te doboare

 

Credinţa-ţi a fost pat,

Şi pansament, şi apă,

Căci setea libertăţii

La Domnul se adapă.

 

versuri de Ionuţ Dipşe, în memoria lui Gheorghe Dipşe (24 feb. 1921 – 25 ian. 1999), preot greco-catolic, deţinut politic în regimul comunist

În 12 februarie 1985, le scriam părinţilor mei (din Ocna Mureş) despre:

“Un foarte bun prieten al nostru, poetul Grigore Hagiu care a fost şi la nunta noastră, s-a culcat cu gazul aprins [din cauza frigului]; partenera lui a murit iar el a fost reanimat, scos din comă…

Deşi a fost frig duminica trecută şi un gheţuş mare şi autobuzele nu circulau, m-am dus totuşi la spital şi i-am dus un pahar (de muştar) cu miere cu polen. A vorbit cu mine mai mult decât cu alţii şi i-am promis că mai merg”

 

Dragă Grigore,

Deoarece nu mi-am putut ţine promisiunea de a te vizita din nou – tu ai plecat dintre noi în grabă, în 13 februarie – te rog să primeşti cu inima deschisă gândurile noastre calde azi, când din familia Dipşe am rămas aici doar eu şi fiul nostru Ionuţ.

Cred că te-ai “regăsit” cu Costan – care a luat acum 3 ani (2010) calea pe care tu te-ai înscris de aproape 3 decenii (1985). Prietenia voastră a fost un adevăr preţios, pentru că s-a construit pe aprecierea reciprocă a valorii etice şi artistice. Ea poate rămâne un model şi pentru alţii.

Înzestrat cu simţul cunoaşterii oamenilor, dublat de vocaţia prieteniei, tu ai fost acela care i-a condus pe Nichita Stănescu, pe Nicolae Breban în atelierul de pictură a lui  Costan Dipşe – loc de reflecţii poetice, artistice, filozofice, pentru voi şi pentru alţi artişti şi scriitori.

De fapt, tu erai pentru Costan, mai mult decât un prieten; erai “fratele” de care pictorul, refugiat din Maramureş şi izolat de familia lui, avea, atât de multă nevoie în frământările lui.

Împreună cu soţia ta, buna şi talentata poetă Ana, aţi fost martori la cununia noastră religioasă din 21 februarie 1971, de la Biserica Palatului Brâncovenesc de la Mogoşoaia.

 foto 1wDna. Vulpe, Ana Hagiu, Grigore Hagiu, Gina Hagiu, Dna. Piliuţă, Ctin. Piliuţă

Mai apoi, în aceeaşi seară, tu le-ai vorbit mesenilor – cu o solemnitate de amvon; ai vorbit ca o Ursitoare Bună, transmiţându-ne – sub zâmbet sau sub chipul sobru – frumuseţea şi blândeţea gândurilor tale. În fapt, erai o conştiinţă preocupată de soarta prietenului tău Costan, dar mai ales de soarta picturii lui, în universul cărora intram –printr-un coup de foudre – eu,  Măriuca, coborâtoare tot din Ardeal.

foto 2wAna şi Grigore Hagiu, Gina Hagiu, Ctin. Piliuţă

foto 3wGrigore Hagiu, Ctin Piliuţă, Eugen Popa, Gina Hagiu.

Prezenţa ta de “frate”  a fost distinctă şi distinsă şi când îl acompaniai pe Costan în aşteptarea emoţionată a ivirii zorilor, ca să veniţi la gară unde sosea trenul de la Oradea; eu făceam naveta de la serviciul din Oradea, la soţul din Bucureşti. De pe peronul gării, voi doi mă întâmpinaţi de fiecare dată cu exclamaţia Vine Măriuca! Vine Măriuca! grăbiţi să-mi recitaţi versurile gătite şi pregătite pentru această nouă întâlnire. Pentru mine această primire era covorul roşu ce, dincolo de emoţie, mă conducea spre o “casă primitoare, plină de căldură, de statornicie şi de siguranţă”.

Pentru prezenţa ta minunată în viaţa lui Costan şi a întregii noastre familii, pentru rândurile din “Cartea cu prieteni, în care ai surprins mai bine ca nimeni altul esenţa existenţei pictorului C. Dipşe, noi – Măriuca şi Ionuţ ai lui Costan – îţi păstrăm o profundă recunoştinţă şi o duioasă amintire.

Maria Dipşe

 “De când îl cunosc, şi-l cunosc de multă vreme, conduita lui mi s-a părut dintre cele mai alese….

Neinfluenţat de nici o modă, statornicit în preocupările lui, artistul reuşeşte, tocmai prin marea concreteţe a lumii sale descrise, să depăşească realitatea imediată, ridicând-o în zona miraculoasă a simbolului. Este o lume redusă la esenţă, conturată precis, cu oameni pe care i-am şti parcă dintotdeauna, încadraţi mereu într-un peisaj care este deopotrivă al muncii şi al sufletului lor….

Gama coloristică a lui Constantin Dipşe este aspră, tranşantă, violentă. În miezul ei însă, într-o continuă dispersie şi aglutinare, o culoare se distinge net: un roşu arzător, penetrant, numai al lui; un nucleu de foc şi vitalitate care iradiază întreaga paletă; la flăcările lui, toate celelalte aliaje, indiscutabil mai fragile, se desfac şi se recompun; el însuşi se apasă greu, se arde înăbuşit şi chinuitor pe sine, cu flamă subţire sporită, căpătând concentraţie şi strălucire de rubin…” Grigore Hagiu – extras din Cartea cu prieteni