Expoziția (în aer liber) cu același nume continuă să bucure vizitatorii Grădinii Botanice din București.

Ca în orice expoziţie Dipşe, şi acum îmi întâmpin vizitatorii – chiar dacă sub cerul liber – pe aleea unde am expus mai multe reproduceri după picturile artistului.

În majoritatea lor, vizitatorii de aici nu s-au mai întâlnit cu arta lui Dipşe; fie că sunt prea tineri, fie că nu frecventează sălile de expoziţii, fie – în cele mai multe cazuri, pentru că altele decât arta, sunt priorităţile vieţii lor – ceea ce nu înseamnă că nu le place frumosul;  cei mai mulţi o spun cu jenă, iar eu mă grăbesc să-i ajut „să se ierte”, dându-le şansa să facă un prim pas pe tărâmul artei: NU E GRAV, le răspund eu, ACUMA e momentul să reţineţi 3 lucruri despre pictor… şi, în funcţie de „puterea lor de ascultare”, le spun că artistul a depăşit centenarul naşterii, că a trăit 93 de ani şi 2 luni şi a pictat până în ultima clipă şi că se plimba odinioară pe aleea pe care ei, vizitatorii se aflau în acel moment.

Vizitatorilor intresaţi, le povestesc despre refugiul pictorului din Maramureşul ocupat, în Bucureşti şi cum a devenit el studentul lui Nicolae Dărăscu şi a maestrului Camil Ressu, cu care a şi făcut un doctorat; sau, despre casa în care s-a născut artistul, construită la 1870; apoi, le povestesc de ce Buhele sunt roşii, de ce nu şi-a încălţat Dipşe copiii din tablou, în ciuda avertismentelor cenzurii; ce mesaj (de la strămoşi) le transmite tinerilor români, tabloul Cavalerul Trac? Iar copiii vizitatori, află cum artistul, când era prunc, şi-a umplut sufletul, mintea şi sensibilitatea cu frumuseţea şi melodia naturii, a firului de iarbă şi cu câtă bucurie le-a revărsat în picturile lui.

Maria Dipșe

Povestea fiecărui tablou împărtăşită celui care o doreşte, este modul nostru de a bucura vizitatorii care vin în Grădina Botanică din Bucureşti.

Aici, Alex şi-a făcut noi prieteni.

 

Familia lui Alex.

 

Dna Florina M. şi fiul – fericiţi.

 

Prin Ioana și Radu, amintirea plimbării în expoziţie va ajunge şi la Tg-Mureş

 

Amintirea pleacă în Cipru, unde învaţă micuţa.

 

Şi fetiţa mea mai mare, face pictură… – îmi spune Dna Mona D., ce a folosit prilejul plimbării în expoziţie ca să mai adauge

o fărâmă la educaţia continuă – estetică şi artistică – a fetiţelor sale.

 

 Mână-n mână, în Grădina cu picturi (Dana).

Episodul 2

La sfârşitul verii lui 1940, a plecat pentru studii la Cluj (unde cursurile erau suspendate), apoi spre Timişoara, hotărând în cele din urmă să se oprească la Bucureşti unde urma să primească un ajutor de refugiat.

Deşi examenele practice de la Facultatea de Arte Frumoase începuseră de 3 zile, i s-a permis intrarea în sala de lucru şi a fost admis în anul I la clasa maestrului Nicolae Dărăscu. În anii următori, a devenit studentul lui Camil Ressu. Însuşi maestrul a fost plăcut surprins aflând că la Salonul Oficial de Primăvară din 1945 (de pictură şi sculptură), a fost admisă o compoziţie a studentului său. Sub coordonarea aceluiaşi maestru, Camil Ressu, Constantin Dipşe a prezentat în 1948, şi lucrarea echivalată în acea perioadă, cu un doctorat.

În timpul studenţiei a fost şi pe front la Rostov pe Don. A lucrat la Marele Stat Major ca desenator de hărţi, sub „aripa ocrotitoare” a Comandorului Alexandru Tațius, care i-a înlesnit și participarea la cursuri.

În imagine: Cpt. av. Alexandru Tațius (în ataș, cu basc) și cpt. av. Georgescu Gheorghe conduși la avion de lt. av. Slăvescu Ioan (cca. 1935)

 

(imaginea este publicată cu acordul d-lui Dan Antoniu și este extrasă din volumul “IAR-Potez 25. Avioane construite în România”  – supliment al revistei Modelist cu autori: Dan Antoniu și George Cicoș.

Apoi, o vreme a fost asistent universitar la catedra de Anatomie comparată de la Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti – perioadă în care a făcut portretul profesorului medic veterinar Vasile Gheţie, membru titular al Academiei Române.

(va urma)

Episodul 1

Costan Dipșe – cu nume de artist „Constantin Dipşe” – s-a născut în satul Şurdeşti, comuna Şişeşti, judeţul Maramureş, în 26 septembrie 1917. Bunicul său – Costan Dipşe – a făcut parte din grupul de Memorandişti alături de Vasile Lucaciu cu care familia Dipşe a avut legături strânse de prietenie. Tatăl său, Ioan Dipşe, a fost – alături de alţii – delegat de Maramureş la Marea Unire din 1918 de la Alba Iulia.

Al şaselea din 8 fraţi (3 fete şi 5 băieţi), Costan Dipşe a avut o copilărie prelungită, pentru că părinţii socoteau să-l reţină pentru treburile gospodăriei. Mergea cu vitele pe păşunile din afara satului, unde, singur, între cer şi pământ, a avut răgazul nu numai să observe natura – forme şi culoare – ci şi să o „depoziteze” în sufletul, sensibilitatea şi mintea sa. Mai târziu, toată această zestre a revărsat-o în arta sa.

A urmat gimnaziul la insistenţa dascălilor. Apoi, a fost elev la liceul „Gh. Şincai” din Baia Mare. Tot aici a urmat şi Şcoala Liberală de Arte, sub îndrumarea profesorului – sculptor Gheorghe Manu care l-a sfătuit să-şi continue studiile.

(va urma)