GHEORGHE DIPŞE (24.02.1921 – 25.01.1999)

foto cu straita si caciula

Se împlinesc 92 de ani de la naşterea celui mai mic dintre cei 8 fraţi Dipşe. Gheorghe a fost cel mai apropiat spiritual de fratele de la Bucureşti, de Pictorul Costan Dipşe.

Autodidact, avea o cultură tehnică, etnografică şi religioasă mult apreciată de confraţii lui; vorbea germana şi franceza, însuşite tot prin efort individual.

A lucrat pe mai multe şantiere din ţară dar, din nefericire, inovaţiile şi invenţiile lui au fost însuşite de alţii.

Cu o ţinută morală impecabilă, Gheorghe Dipşe a fost foarte apreciat în comunitatea slujitorilor bisericii, nu numai de confraţii săi, ci şi de cei care i se confesau.

 

(I) Părintele Gheorghe Dipşe

 De foarte tânăr a fost arestat şi condamnat politic în mai multe rânduri, pătimind 13 ani în închisorile de la Jilava, Galați, Aiud, Ostrov, Poarta Albă. „Vina” de neiertat era că voia să devină preot greco-catolic, respectând astfel credinţa moşilor şi strămoşilor lui şi, de fapt, a majorităţii consătenilor.

Hirotonisit în secret – în vremea comunistă – ca preot greco-catolic, el oficia Liturghia foarte devreme în fiecare dimneață, în micul său apartament din Baia Mare, unde veneau cei dornici de rugăciune. Era un confesor blând şi luminat. Era cunoscut şi mult aşteptat de bolnavi cărora le aducea mângâiere, alinare sufletească şi speranţă prin rugăciune.

 

(II) Fiu credincios al Şurdeştiului – satul său

Întors în sat după lungii ani de temniță, badea Gheorghică a făcut pe Bulbucul Mic din Şurdeşti – un Monument închinat Eroilor satului căzuţi în războaie, pe care a încrustat numele acestora, spre veşnică pomenire:

  • eroii din Primul război mondial: Bud Gheorghe, Bud Ionuţ, Coroian Grigore, Goloman Gavrilă, Costinar Gheorghe, Costinar Nicolae, Demian Costan, Demian Vasile, Podea Alexa, Rus Petru.
  • eroii din al Doilea război mondial: Crăciun  Carol, Dipşe Viorel, Dan Gavril, Cotoţ Spiridon, Coroian Gavril, Podea Nicolae, Hriţ Andrei, Făt Mihai, Şchiop Gheorghe.
  • evreii căzuţi pentru Eliberare: Cristein Samuel, Ilsoki Lince, Cristiani Sando, Ilsoki Maurite, Herşovic Carol, Herşovic Linco.

Înzestrat cu aptitudini tehnice – căci lucra ca un adevărat inginer – a făcut  pentru satul Şurdeşti, primul proiect de captare a apei de la Pruni, de sub Arşiţă, tocmai de sub Mogoşa. Aceste lucrări au fost dezvoltate ulterior de alţii, pentru ca șurdeștenii să aibă apă curentă.

Badea Gheorghică a fost şi apicultor: stupii cu albine erau aşezați în curtea casei în care a copilărit, pe locul în care odinioară se afla un grajd robust, de toată frumuseţea – din păcate demolat.

El dăruia cu generozitate nu numai din mierea albinelor lui, dar şi din înţelepciunea, blândeţea și pacea spiritului său.

Iubea datinile şi obiceiurile locului, le înregistra dimpreună cu cântecele care se horeau în zona Maramureşului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.