„Mâna”

de Constantin Dipşe (1987)

De când e omul şi-ai lui,
TOATE,
Cam de mână sunt legate.
Cu mâna-ngrijeşti trandafiru’
Tot cu ea mângâi copilu’.
Cu mâna semeni ogoru’
Cu ea construieşti pridvoru’.
Fântâna… scormoneşti cu mâna.
Tot cu mâna, îngrădeşti stâna.
Cu mâna decopertezi glia,
De iarbă, toată câmpia.
Şi faci brazde, adânci cât râul
Pe sub care semeni grâul.
Cu mâna sădeşti copacul,
Tot cu mâna-ajuţi săracul.
Dacă-nveţi, cu mâna scrii
După ce-ai pictat întâi.
Ai pictat în peşteră
Cu mâna cea meşteră.
Cu mâna faci roata, focul,
Tot în mână-ţi stă norocul.

Tot ce simţi cu inima
Se-ndreaptă spre mâna ta,
Cu care poţi „lumina”
De când a fost om şi îi,
Mâna-i unealta dintâi
Şi va fi de-a pururea
Cât omul va exista.
Cu mâna scormoneşti glia,
Cu ea sculptezi simfonia
Cu mâna-ţi aperi moşia,
Demnitatea şi-omenia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.