Păsări şi Pod pentru Furnici (I)

Constantin (Costan) Dipşe a avut o copilărie prelungită, căci din cei 8 fraţi, nu el era cel „menit” de părinţi să urmeze şcoli înalte.
Cu toate acestea, destinul susţinut de voinţa şi dorinţa lui Costan Dipşe, l-a condus să studieze Artele Frumoase la Bucureşti şi chiar să facă un doctorat cu renumitul pictor Camil Ressu, devenind el însuşi un pictor cu stil artistic bine conturat şi foarte personal.
Cum toate sunt rânduite pe lumea aceasta, rostul copilăriei prelungite s-a adeverit a fi acela că sufletul, mintea şi spiritul lui s-au îndestulat din armonii nesfârşite de forme şi culoare din natură şi au hrănit mai apoi imaginaţia şi creativitatea artistică a Pictorului.
Una din îndeletnicirile copilăriei sale era să ducă vitele la păscut în afara satului Şurdeşti. Odată la câteva zile îi aducea merinde sora lui mai mare – Reghinuţa – despre care se spunea că „horea tare mândru” [cânta foarte frumos].
Ziua şi noaptea, mai mult singur, între Cer şi Pământ, viitorul pictor cioplea în lemn, asculta Păsările şi urmărea Furnicile.
Am zăbovit pe acest episod din copilăria Pictorului, la prima întâlnire cu elevii din Şcoala din Şurdeşti, în octombrie 2012, când le-am spus că artistul recunoştea de când era prunc, cântecul fiecărei Păsări, şi că tot la vremea aceea, construia din fire de iarbă pod pentru furnici, peste câte un fir de apă.
Păsările şi Podul pentru Furnici – au fost aşadar, subiectele principale ale primelor desene semnate de copiii din clasele 1-4, desene prin care aveau să-l omagieze pe Pictor, după puterile şi sensibilitatea lor.

Ana-Maria