Întotdeauna am aniversat în 16 Februarie, ziua Familiei Noastre. A fost data la care, în 1936, părinţii mei s-au căsătorit. Familia era un TOT unitar şi, an de an, la 16 februarie, noi, cei 4 copii ai familiei Marcu, ne întorceam ACASĂ, la Ocna-Mureș, la Părinţii noştri, chiar dacă viața ne-a purtat pe cărări diferite.

Aveam sufletul plin de dragoste şi admiraţie pentru stâlpii casei – Mama şi Ticu – iar ei ne povesteau câte şi mai câte despre zile bune şi zile grele, din cele pe care le ştiam ori nu le ştiam, iar noi, fiecare după puterile lui, trăgeam câte o învăţătură.
Socotind, pentru toate acestea, ziua de 16 februarie, una cu noroc, şi eu am ales-o pentru cununia mea cu pictorul Costan Dipşe care a acceptat data cu plăcere. Dumnezeu ne-a binecuvântat cu o căsătorie care a durat 40 de ani, cu multe împliniri, cu un fiu mult iubit şi iubitor de părinţi.

Mă plec în faţa amintirii Părinților mei – Ana și Emil Marcu – mulţumindu-le că au fost pentru mine și frații mei un model în viaţă, model de răbdare, de simplitate, de curaj, de hărnicie şi, nu în ultimul rând, de credinţă.

img027w

Teodor Boşca făcuse dovada talentului său, a măiestriei sale poetice, prin publicarea de-a lungul timpului, în revistele literare din Cluj, a diferitelor poezii traduse din autori străini.
Sonetele lui Shakespeare aşteptau de multă vreme să fie publicate în volum.

Într-o vară mi-a povestit că un coleg de-al său de la Universitatea Bucureşti (al cărui nume nu-l voi dezvălui acum) a venit la Cluj, să discute în ce condiţii îl va ajuta să publice la Bucureşti, Sonetele. Gazda (Teodor Boşca), l-a invitat pe musafir la un restaurant iar acolo, musafirul i-a făcut următoarea ofertă: îi asigură publicarea volumului cu condiţia să semneze împreună traducerea sonetelor şi, evident, să împartă câştigurile. Teodor Boşca a respins oferta şi a rămas încă o bună vreme cu manuscrisul în sertar, până la preluarea lui de către Editura Dacia din Cluj.

Vorbind despre această carte – pe care mi-a oferit-o cu o dedicaţie extrem de preţioasă pentru mine, l-am întrebat care este sonetul lui preferat. Mi-a răspuns: „cel din mijloc”.

sonet50Ew

sonet50Rw

 

În 5 februarie 2013, Teodor Boşca ar fi împlinit 91 de ani şi, cu siguranţă, ar fi împlinit toate proiectele literare pe care le avea “în şantier” – cum spunea el.

Pe Profesorul Teodor Boşca l-am văzut prima oară în 1961; făcea parte din comisia de admitere, la IP3 Cluj, Facultatea de Franceză-Română unde aveam să devin studentă.

Aici l-am avut profesor de limba latină şi franceză; mai apoi, la Universitatea Babeş-Bolyai profesor de limba engleză, italiană, literatură universală.

Ştiu că mai preda spaniola, portugheza, germana; ştia greacă, provensală şi vorbea curent limba maghiară.

Teodor Boşca a făcut dovada talentului său poetic prin traducerea Sonetelor lui Shakespeare, a Poeziei trubadurilor provensali, italieni, portughezi, a truverilor şi a minnesängerilor, a Poeziei preromantice din Anglia, Franţa, Germania, Italia şi Spania.

Îl consider, alături de alţi discipoli ai lui, un model de dascăl şi un poet remarcabil.

La cererea prietenilor de la Muzeul Satului din Bucureşti, am încercat o adaptare a textului românesc în limba franceză, astfel încât să se păstreze sensul versurilor populare.

Steaua sus răsare

Steaua sus răsare
Ca o taina mare
Steaua străluceşte
Şi lumii vesteşte (bis)

Că astăzi Curata,
Preanevinovata
Fecioara Maria,
Naşte pe Mesia (bis)

Magii cum zăriră
Steaua şi porniră
Mergând după rază
Pe Hristos să-L vază (bis)

Şi dacă porniră
Îndată-L găsiră,
La Dânsul intrară
Şi se închinară (bis)

Cu daruri gătite
Lui Hristos menite,
Luând fiecare
Bucurie mare (bis)

Care bucurie
Şi aici să fie,
De la tinereţe
Pân-la bătrâneţe (bis)

 

L’Etoile du Ciel surgit

L’Etoile, du ciel surgit
Comme une énigme profonde
La belle Etoile brille
Pour annoncer au monde (bis)

Qu’aujourd’hui la Pure,
La plus Immaculée,
L’Unique Vierge – Marie
Messie a enfanté. (bis)

Les Mages, apercevant
L’étoile, vite partirent
[Le] Rayon suivirent
Pour voir Jesus-Christ. (bis)

Et se mettant en marche,
Les Mages Le trouvèrent,
Dans son gîte entrèrent
Puis, s’agenouillèrent. (bis)

Ils portent des dons exquis
Pour Jesus préparés,
Prenant chacun pour lui
Une joie infinie. (bis)

Que cette joie benisse
Vos filles et vos fils
Dès la prime jeunesse
Jusqu’à la vieillesse. (bis)

 

Florile dalbe

Scoală gazdă din pătuţ
Florile dalbe,
Şi ne dă un colăcuţ
Florile, florile dalbe

Că mămuca n-o făcut
Florile dalbe,
Sită deasă n-o avut
Florile, florile dalbe

Pe când sită-o căpătat
Florile dalbe,
Covata i s-o crăpat
Florile, florile dalbe

Când covata o lipit
Florile dalbe,
Cuptorul i s-o urnit
Florile, florile dalbe

Când cuptorul o pornit
Florile dalbe,
Anul Nou o şi zânit
Florile, florile dalbe (bis)

 

Pures fleurs blanches, de l’aube

Abandonnez, hôtes vos couchettes !
Pures fleurs blanches, de l’aube,
Donnez-nous une petite galette
Pures fleurs blanches, de l’aube.

N’a pas pu en faire, mamie,
Pures fleurs blanches, de l’aube
N’ayant pas eu de tamis,
Pures fleurs blanches, de l’aube.

Quand un crible elle reçut,
Pures fleurs blanches, de l’aube
Son pétrin n’a pas tenu
Pures fleurs blanches, de l’aube.

Quand le pétrin fut recollé
Pures fleurs blanches, de l’aube
Le four même s’est écroulé
Pures fleurs blanches, de l’aube.

Quand le four elle redressa
Pures fleurs blanches, de l’aube
Nouvel An déjà entra
Pures fleurs blanches, de l’aube. (bis)

 

O, ce veste minunată !

O, ce veste minunată!
În Bethleem ni s-arată
Astăzi s-a născut
Cel făr’ de-nceput
Cum au zis prorocii (bis)

Că la Bethleem, Maria
Săvârşind călătoria,
Într-un mic sălaş,
Lâng-acel oraş,
A născut pe Mesia (bis)

Pre fiul în al Său nume,
Tatăl l-a trimis în lume,
Să se nască
Şi să crească
Să ne mântuiască (bis)

Păstorii cum auziră,
Spre lăcaşul sfânt porniră,
Unde au aflat,
Pruncul minunat
Şi îl preamăriră (bis)

E Isus, Păstorul mare
Turma ca El nimeni n-are
Noi Îl lăudăm
Şi ne închinăm,
Cu credinţă tare (bis)

 

Oh, quelle merveilleuse nouvelle !

Oh, quelle merveilleuse nouvelle !
A Bethléem se révèle
Aujourd’hui il est né
L’Eternel Fils, non-créé
Comme les prophètes l’ont dit (bis)

Juste à Bethléem, Marie
Le voyage a accompli,
Dans une étable modeste
Près de la ville céleste,
Pour accoucher du Messie (bis)

C’est le Fils qu’en Son nom
Dieu Le Père envoie au monde
Voir le jour
Grandir pour
Pardonner les péchés profonds (bis)

Quand les bergers entendirent,
Vers le gîte saint, ils partirent
Où ils ont trouvé
Le magnifique bébé,
Des présents Lui offrir. (bis)

C’est Jésus, Le grand Berger
Troupeau comme le sien, [il] n’en est [pas]
Nous le louons
Et nous prosternons
En gardant la foi vivante. (bis)

„Dacă dintr-un Amfiteatru te ascultă un student, să fii mulţumită; dacă după ani, te recunoaşte şi te salută, să fii de-a dreptul fericită „

Teodor Boşca, profesor Univ.Cluj şi poet

Cu această frază-sfat în minte, mi-am început cariera de dascăl – asistent universitar de limba franceză – în 1968 la Institutul Pedagogic de 3 ani din Oradea unde am fost angajata la recomandarea – despre care am aflat mult mai tarziu – distinsului meu profesor, Vasile Fanache de la Universitatea din Cluj. Între 1968- 1971 am lucrat la acest Institut. În anul universitar 1971-1972 –  asistent tiular la Institutul Pedagogic din Piteşti. Din 1972 – la catedra de Limbi straine de la Academia de studii Economice din Bucureşti. În toamna anului 2009, am decis să mă retrag de la clasă, socotind că 41 de ani de experienţă mă îndestulează şi mă îndreptăţesc la o „retrospectivă”. Nicidecum la o auto-evaluare, pentru că ar fi o prea uşoară treabă, din moment ce notele sunt la îndemâna mea ca la orice dascăl şi/iar iubirea de „mine” nu m-ar lăsa să-mi acord decât notele din vârful scalei. Piatra de încercare rămâne asadar: „dacă după ani, te va recunoaşte un student şi-ţi va da bună ziua.” Aşa că acum, mă aflu într-o perioadă de … aşteptare….

« et puis attendre que l’oiseau se décide à chanter

Si l’oiseau ne chante pas

C’est mauvais signe

signe que le tableau est mauvais

mais s’il chante c’est bon signe

signe que vous pouvez signer

Alors vous arrachez tout doucement

une des plumes de l’oiseau

et vous écrivez votre nom dans un coin du tableau »

Jacques Prévert – Pour faire le portrait d’un oiseau

Primul pas, îl voi face EU. Ca fostă studentă la Universitatea din Cluj, cea dintâi REVERENŢĂ, o fac dascălilor mei     Teodor BOŞCA ( 1987) şi Vasile FANACHE.

« La Fontaine au Carrefour des routes »

motto: Qu’il est triste d’acheter l’eau pour boire !

Creuser des fontaines est un acte spécifiquement humain, commun à tous les peuples. Mais chacun « construit » ses fontaines, à son image.  A chaque pays, à chaque peuple revient le mérite de l’originalité de l’emplacement, de l’architecture, de l’ornementation. On pourrait y reconnaître, un reflet de l’expérience, de l’attitude du constructeur – individuel ou collectif – manifesté envers ses semblables.

En Roumanie, excepté les fontaines du périmètre des fermes, on retrouve nombre de fontaines communes à la cour et à la route. Il n’y a plus de propriétaire unique de la fontaine, le maître de la ferme faisant don de l’eau à tous ceux qui en ont besoin.

Les fontaines, on les retrouve chez nous, très souvent, au carrefour des routes. Oeuvre d’un constructeur anonyme, ces fontaines, équipées d’un seau et d’une tasse, offrent l’eau à tout passant voulant se désaltérer.

Placée dans des endroits appartenant à tous, la Fontaine roumaine semble être là depuis toujours, partie intégrante d’une nature autrement incomplète. Elle n’est plus perçue comme un ouvrage de la main de l’homme: c’est une création de son âme, de son esprit.

Véritable offrande d’eau, elle devient chez nous, une immanence de la nature.

Nous aimerions bien vous accueillir chez nous, pour vous faire boire de l’Eau de Notre Fontaine.

Maria Dipşeextrait de l’étude: L’Eau, Mythe et réalité dans la littérature populaire roumaine – présentée au Colloque international „L’EAU, MYTHES ET REALITES„,  Dijon-France, novembre 1992