Nuși (Ana) – In Memoriam

Nuși (Ana) și Titi (Ion) Ciocan

Ana Ciocan (născută Marcu)

 (n. 6 decembrie 1936 – d. 6 decembrie 2019)

În aceeaşi zi ai venit şi ai plecat dar, la distanţă de 83 de ani.

Am vizitat-o pe sora mea mai mare, Nuşi, la Cluj-Napoca, în 2 decembrie 2019, şi nimic nu prevestea că după 4 zile avea să se despartă de viaţa pământească, de noi toţi, şi să intre într-o altă etapă a existenţei sale.

Ana a fost fiica cea mai mare – din 4 copii ai familiei noastre ce şi-a construit viaţa cu truda braţelor – cu exemplul de cinste, demnitate şi credinţă a părinţilor, Marcu Emil şi Marcu Ana.

Ana (Nuși) s-a născut la Băile Tuşnad, a fost botezată catolic, a crescut în credinţa greco-catolică și a fost condusă pe ultimul drum pământesc, de un preot ortodox. Nu avea prejudecăţi.

Din dorinţa părinţilor, pentru siguranţă în viaţă, Nuşi a urmat şi absolvit Liceul Comercial din Ocna Mureş. Dar ea era înzestrată cu un simţ estetic şi o sensibilitate artistică deosebite pe care şi le manifesta în felurite moduri. Avea simţ regizoral, ne transforma în timpul vacanţelor, pe noi fraţii mai mici în personaje de film sau de poveste, crea şi cosea costume pentru noi, fraţii ei mai mici, când mergeam la un bal mascat şcolar ori se punea în scenă o piesă de teatru. Ar fi putut deveni, în alte împrejurări de ţară şi vremuri, un designer vestimentar rafinat şi original.

Acasă, cântam şi colindam în familie, toţi împreună: Ana (Nuşi) şi Ticu – cu vioara, Emil cu mandolina, Nicuşor cu chitara, Mama şi Mia, cu vocea. Aşa ne-am petrecut cu ea copilăria. Nuşi era sora noastră mai mare, sora care în momentele grele din viaţa familiei a avut grijă de noi, fraţii ei mai mici. Nuşi şi-a îndeplinit această misiune pentru care noi, fraţii, am iubit-o și o vom iubi.

Ana (Nuşi) a fost o femeie curajoasă. Mamă a 4 copii pe care i-a crescut în condiţii materiale foarte grele, şi-a împlinit şi dorinţa de a deveni profesoară de vioară. Prin concurs de admitere a devenit studentă la Conservatorul de muzică „Gh. Dima” din Cluj, secţia Pedagogie, unde şi-a perfecţionat măiestria interpretării la vioară, începuturile acestui studiu având rădăcinile în Ocna Mureş. Prin pregătirea timp de 5 ani, şi-a pus în valoare şi ataşamentul pentru muzica acestui pământ şi neam: prin lucrarea de licenţă, a lăsat un document ce reuneşte folclorul muzical din zona Găbudului, satul natal al tatălui nostru, Emil Marcu.

Mâinile ei noduroase, muncite la bucătărie, curăţenia şi spălatul rufelor copiilor, fără unghii vopsite, îşi găseau bucuria cântând la vioară. Ani la rând, prin talentul său pedagogic, s-a dăruit pe sine, învăţându-i vioară pe elevii Școlii Populare de Artă din Cluj, unii veniţi de la distanțe mari de oraş.

Avea o ţinută morală impecabilă. Nu i-a plăcut luxul şi nu s-a bucurat de el şi nici de un standard material înalt. Nu i-a plăcut să „adune”. I-a plăcut însă să împartă copiilor şi nepoţilor, tot ce avea.

Cu fratele Nicuşor, Nuşi a avut o comunicare specială: două firi artistice cu o sensibilitate deosebită pentru muzică, preocupaţi să o dăruiască celorlalţi, unul ca instrumentist – chitaristul Nicu Marcu – în orchestre din Cluj-Napoca, celălalt, ca dascăl dedicat.

Cu toţii o îmbrăţişăm cu sufletul nostru, unde o păstrăm preţuind tot ce a făcut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.