În 20 februarie se împlineşte un sfert de secol de când a plecat dintre noi, Emil Marcu (7 iunie1910 – 20 februarie 1989) – tatăl meu căruia îi păstrăm o duioasă amintire şi o profundă recunoştinţă pentru toate câte ne-a învăţat. Dintre acestea, vorbea cu pasiune despre creşterea albinelor şi binefacerile produselor lor.
Emil Marcu era veteran al stuparilor din zona oraşului Ocna-Mureş şi practica apicultura susţinut de mama mea, Ana Marcu. Se instruia citind; revista Apicultura – la care era abonat – era nelipsită din recuzita lui. Cărţile despre polen şi propolis, purtau sublinieri, iar marginea textului era brodată cu menţiuni, comentarii, reflecţii. Participa la întrunirile stuparilor de la Aiud ori Alba-Iulia. Urmărea viaţa albinelor zi de zi. Împărtăşea confraţilor, cu generozitate, tot ce ştia şi avea plăcere deosebită şi înzestrare pedagogică să transmită cunoştinţe mai tinerilor în formare. Unul dintre aceştia este Dl Boroş din Ciunga, stupar recunoscut.
Ana Marcu, Emil Marcu şi stupii lor din Ocna Mureş prin anii ‘70
Având resurse materiale reduse, şi-a făcut stupina în grădină, deşi visa la platforme cu care să ducă stupii în pastoral.
Emil Marcu şi stupii în Ocna MureşMureş (prin 1975)
Citind despre copacul melifer Evodia, Emil Marcu s-a dus în 1984 la Grădina Botanică din Cluj-Napoca ca să vadă cu ochii lui acest copac-minune adaptat la noi, din Australia.
1984 Emil Marcu şi evodia din Gradina Botanică Cluj-Napoca
Nu a stat pe gânduri şi – informat din textele revistei Apicultura – mi-a dat mie, care locuiesc în Bucureşti, toate îndrumările necesare ca să cumpăr puieţi de evodia de la Combinatul Apicol. A fost fericit că am găsit şi a plantat mai mulţi puieţi în pădurea de la Ciunga, lângă stupi.
1978 – stupii de la Ciunga ai lui Emil Marcu
În memoria tatălui meu am plantat şi eu copaci Evodia în Bucureşti, în faţa blocului în care locuiesc. Doi dintre aceştia au crescut până la etajul 5.