Tatăl meu a fost cel mai longeviv pompier voluntar (şi şef al formaţiei) din Ocna-Mureş, apoi, în anii `70 – angajat la Uzinele de Produse Sodice.

Instruirea ca pompier şi-a făcut-o în armată, dedicaţia – în familie. Spiritul inventiv şi l-a întreţinut şi cultivat ca să depăşească obstacolele vremii.

Acum, aici, în semn de preţuire pentru memoria tatălui meu, aduc în atenţie o inovaţie apreciată şi semnalată în Revista Pompierilor  nr. 2 din 1970.

 

 

Astăzi, Tatăl meu ar fi împlinit 106 ani. La 7 iunie toţi fraţii – Emil, Nuşi, Nicuşor şi Mia –„zburam” spre casa din Ocna Mureş să-l sărbătorim împreună cu Mama noastră, să-i cântăm „Mulţi ani trăiască!”

Iubea nespus plantele iar la una din aniversări darul meu către el a fost o „Mimosa pudica” procurată de la Grădina Botanică din Cluj.

Şi după plecarea lui dintre noi în 1989, dragostea noastră pentru amintirea lui a rămas vie.

La una dintre aniversari mic1

 

EMIL MARCU – veteran al stuparilor în Ocna Mureş

1910 – 1989

in memoriam

Ticu cu stupii in gradina prelw

 

Astăzi, 7 iunie 2015, Emil Marcu, tatăl meu, ar fi împlinit 105 ani. Mai sunt câţiva locuitori în viaţă, în Ocna Mureş care l-au cunoscut şi l-au respectat în toate ipostazele profesionale în care s-a manifestat simultan sau succesiv: croitor, fotograf, pompier şi stupar.

Insist acum pe această ultimă îndeletnicire, de stupar, pentru că sunt în căutarea tuturor acelora care au preluat de la el ştafeta albinelor, au preţuit-o şi, poate la rândul lor, o transmit mai departe.

Experienţa de stupar şi-a îmbogăţit-o încă din tinereţe, în preajma familiei Bogdan din Ciunga (o casă pe stânga după ce urci dealul) – oameni de cinste şi demnitate deosebită, prieteni de mare ţinută morală chiar dacă niciodată nu s-au « tutuit ». În acest context uman, Emil Marcu şi soţia Ana au înţeles că albinele sunt fiinţe speciale care cer respect şi dragoste şi cărora nu trebuie să le smulgi darurile (mierea, ceara, propolisul, polenul şi lăptişorul de matcă), ci să aştepţi să ţi le dăruiască drept răspuns al îngrijirii pe care le-o aduci.

Documentul pe care-l ataşez acestor rânduri, este dovada felului în care Domnul Marcu stuparul a înţeles să se manifeste în comunitatea zonei.

***

1980 scris de la HARNAJ

Documentul este semnat de Veceslav Harnaj care între anii 1957-1983 a fost Preşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România. În anul 1965 a fost ales Preşedinte al Federaţiei internaţionale a Asociaţiilor de Apicultură – APIMONDIA. Profesorul V. Harnaj a fost ales Preşedinte al Apimondiei de cinci ori consecutiv. Aşa cum pentru albine nu există frontiere acestea nu au existat nici pentru apicultori pentru că Profesorul Harnaj – un Preşedinte al apicultorilor – a făcut ca pentru apicultorii din lumea întreagă, cortina de fier să nu existe. Tot ceea ce a întreprins Profesorul Harnaj a adus un imens prestigiu României şi recunoaşterea pe plan mondial a valorilor sale.

 

1984 ticu la grad bot cluj evodia  1 prelw

Motto:  Semeni un gând, culegi o faptă …

Nicola Iorga

Întotdeauna este potrivit să vorbim despre Unire şi … unire, indiferent câte alte priorităţi am avea. Important e să nu vorbim prea târziu şi mai ales să nu fie prea târziu pentru ceea ce trebuie să făptuim.

La 24 Ianuarie 2014, aniversăm 155 de ani de la UNIREA Principatelor Române.

Şi, ca să-mi ancorez rândurile în realitate, mă întorc cu 55 de ani de ani în urmă, adică cinci ani peste jumătate de secol.

În 1959, la centenarul Unirii, aveam 15 ani. Toată suflarea din Ocna-Mureş, cei veniţi din împrejurimi şi elevii liceului, ne-am adunat pe platoul din inima oraşului, astăzi cu o îmbietoare fântână arteziană. Ţinându-ne de mână, jucam de parcă aveam jăratec în călcâie şi cântam cât ne ţinea gura „Hai să dăm mână cu mână…”. Cântecul, jocul şi voia bună erau parcă adunate de la tot neamul nostru.

Cât şi câte am înţeles atunci, noi copiii, din acel moment aniversar, nu trebuie cuantificat ori evaluat.

Bucuria momentului ne-a rămas întipărită pe chip – fotografiile făcute de Emil Marcu (tatăl meu), fiind „probe” ale acestei stări de euforie tinerească lipsite de grijile pe care numai adulţii le înţelegeau cu adevărat.

Emoţia acelui moment, o urmă gravată asemenea unui semn de frumuseţe, a rămas neschimbată, chiar dacă elevii de atunci, astăzi sunt vârstnici. Cuibărită la unii – în minte, la alţii – în suflet, poate în respiraţie sau în visare, aproape sau departe de casă, acea emoţie învăluie bătaia inimii noastre.

Ne este dor de un asemenea sentiment care să unească tot oraşul.

Cred că ni-l putem împlini, trimiţând gânduri bune către oraşul nostru Ocna-Mureş – gânduri ce se vor prinde, cu siguranţă, într-o HORĂ A UNIRII.

24 ian 1959

24 ianuarie 1959  Grup din clasa noastră: de la stânga la dreapta –

în picioare: Doina Chira, Aurel Turcu, Remus Pogăcean, Cornel Grozav, Titi Moldovan, Mircea Şulea, Horea Radu, Nicu Suciu, Dorin Vodă, Sanda Sechei

pe scaune: Monica Ilea, Ileana Bucurenciu, Laura Gădălean, Mia Marcu, Stela Marele

24 ian 1959 UNIREA corul liceului cu prof. HAGEA24 ianuarie 1959    Corul  Liceului condus de mult iubitul profesor Dl. HAGEA

Întotdeauna am aniversat în 16 Februarie, ziua Familiei Noastre. A fost data la care, în 1936, părinţii mei s-au căsătorit. Familia era un TOT unitar şi, an de an, la 16 februarie, noi, cei 4 copii ai familiei Marcu, ne întorceam ACASĂ, la Ocna-Mureș, la Părinţii noştri, chiar dacă viața ne-a purtat pe cărări diferite.

Aveam sufletul plin de dragoste şi admiraţie pentru stâlpii casei – Mama şi Ticu – iar ei ne povesteau câte şi mai câte despre zile bune şi zile grele, din cele pe care le ştiam ori nu le ştiam, iar noi, fiecare după puterile lui, trăgeam câte o învăţătură.
Socotind, pentru toate acestea, ziua de 16 februarie, una cu noroc, şi eu am ales-o pentru cununia mea cu pictorul Costan Dipşe care a acceptat data cu plăcere. Dumnezeu ne-a binecuvântat cu o căsătorie care a durat 40 de ani, cu multe împliniri, cu un fiu mult iubit şi iubitor de părinţi.

Mă plec în faţa amintirii Părinților mei – Ana și Emil Marcu – mulţumindu-le că au fost pentru mine și frații mei un model în viaţă, model de răbdare, de simplitate, de curaj, de hărnicie şi, nu în ultimul rând, de credinţă.

img027w