Astăzi, 5 februarie, Profesorul Teodor Boşca ar fi împlinit 97 de ani. S-a stins în 1987, la 65 de ani.  

Sufletul lui era împovărat de lipsa libertăţii de exprimare, de constrângerile  cenzurii care-l obliga – ca să poată exprima (de pildă, în piesa „Judecata”) idei nepreţuite despre morală şi prietenie sau despre prietenie şi dragoste –să presare contextul cu  termeni precum „tovarăş” sau „tractor”.

La acestea s-a adăugat supărarea că a fost silit să iasă la pensie în plină forţă creatoare, când talentul său de dascăl (Conferenţiar dr. la  Catedra de Literatură Universală, Facultatea de Filologie din Universitatea Babeş-Bolyai) întrecea orice altă figură contemporană. Nu a „prins” postul de profesor universitar pentru că la vremea aceea, pentru o astfel de poziţie, ar fi trebuit să dovedeşti că eşti „un bun comunist”, stare incompatibilă cu structura şi morala Domnului Boșca.

Cele câteva date pe care le ştiu despre viaţa profesorului-poet-traducător-critic şi dramaturg, Teodor Boşca, nu sunt suficiente ca să încheg o biografie şi nici măcar un curriculum vitae care, oricât de sumar ar fi, cere precizie şi rigoare.

De aceea, rămân în zona aprecierilor subiective, a propriilor impresii neschimbate din anii petrecuţi la facultate. Am înţeles atunci că – prin studiu, cercetare şi încredere în sine – evoluţia profesională a lui Teodor Boşca, s-a înscris pe o traiectorie ascendentă – de la „modestia” mediului familiei în care s-a născut, la o aristocratică prestanţă de intelectual rafinat, sobru şi neclintit în principii şi convingeri nobile.

Pentru noi studenţii, prezenţa lui în Facultatea de Filologie (la Institutul Pedagogic de 3 ani din Cluj şi la Universitatea Babeş-Bolyai din acelaşi oraş) era şansa de a avea modelul viu spre care aspiram – de profesor universitar şi om de cultură – chiar în preajma noastră: la curs, la seminar, la examene ori pe culoarele facultăţii.

Ascultându-l şi privindu-i ţinuta ce părea fără cusur, eram stăpâniţi de admiraţie dar şi de spaima ce-l cuprinde pe studentul a cărui lectură dar mai ales ştiinţă de a o interpreta şi prezenta, urma să fie cântărită de Profesorul pe care-l admiram. Spaima noastră se îndulcea însă, când îl zăream deplasându-se prin Cluj pe  motocicleta lui, căci atunci, el părea un om de rând, asemenea nouă.

În această seară, a zilei lui de naştere (5 februarie 1921/ 2018) sperăm să-l răsplătim pentru tot ce „am luat” de la el – de la profesorul-poet-traducător Teodor Boşca, recitind un poem din cele traduse de el în limba română

 

Din volumul: Shakespeare, Sonete În româneşte, cu o prefaţă de Teodor Boşca. Ed Dacia. Cluj 1974,  

Astăzi, 5 februarie 2016, ar fi împlinit 94 de ani. Să ne amintim de el citind sau recitind poezii din volumele publicate :

Shakespeare SONETE  (Ed. Dacia, Cluj 1974)

Poezia trubadurilor provensali italieni, portughezi, a truverilor şi a minnesangeriilor  (Ed. Dacia Cluj 1980)

Poezia preromantică în Anglia, Franţa, Germania, Italia şi Spania  (Ed. Tribuna, 2007)


Shakespeare sonet 62 mic

 

Guitry 70 ptr sit mic

 

Night inspires Poetry

 

 

Trubaduri extras 3

Trubaduri extras 4w

(extras din introducerea volumului)

Despre acest volum şi despre autorul ei, am vorbit într-o împrejurare care s-a ivit, cu doamna Sorina Bercescu, distinsa Profesoară de literatură franceză de la Universitatea din Bucureşti. Aceasta a elogiat traducerea realizată şi a fost mai mult decât surprinsă că cineva – aici Teodor Boşca – poate stăpâni şi mânui cu atâta dexteritate poetică şi mare ştiinţă limba străină, fără să fi ieşit vreodată din România.

În multe privinţe, vremurile erau potrivnice unui intelectual de anvergura sa.

TRUB PROVENSALIp1w

TRUVERII p1w

MINNES p1w

TRUB ITALIENI p 1w

TRUBPORTUGHEZIp1w

Şi totuşi, cartea a apărut în condiţii grafice excelente, datorită „prieteniei” unui grup de truditori talentaţi de la editură. Teodor Boşca vorbea cu multă recunoştinţă despre ei. Iar în acest context, eu l-am auzit vorbind cel mai adesea despre prietenul său, talentatul grafician Emil Chendea prin a cărui contribuţie stilistică la cele 2 volume („Sonetele” şi „Trubadurii”)  cartea – ea însăşi – a devenit un „obiect de artă”.

pagmultp1

pagmultp2