Ziua Familiei noastre – 16 februarie ziua căsătoriei părinţilor noştri

parintii nostri tiner ANw

În familia mea din Ocna-Mureş, în care am crescut, de multe ori am auzit această frază: « Niciodată n-a fost să nu fie cumva ». Aceasta ne semnala noi greutăţi de înfruntat dar, mai ales voinţa de a le depăşi prin acţiune proprie.

« Tonul » pleca de la părinţi. Noi, cei 4 copii – Nuşi (1936), Emil (1938 – 2003), Nicuşor (1941), Mia (1943) eram antrenaţi să găsim – fiecare după puterile lui, soluţia concretă în limitele « drumului drept » întotdeauna singurul de urmat, fără văicăreli, cu încurajări şi susţineri reciproce având grijă unul de celălalt. În acelaşi timp, am învăţat de la părinţi să ne întrebăm, în cazul unui eşec – în primul rând – « unde am greşit », pentru ca apoi, să putem îndrepta lucrurile.

4 copiiw

Mai tinerii vecini (cei mai ataşaţi nouă) familia Chira Mărioara şi Vasile – oameni de omenie şi de mare demnitate, dar şi alţii,  îi admirau pe părinţii noştri care duminică de duminică – mergeau braţ la braţ al biserică – unde cântau, în cor. Exemplul lor ne-a învăţat că gesturile simple – însoţite de vorba blândă şi nelipsitul « dragă » chiar în împrejurări tensionate – fac temelia unei familii unite care durează. La acestea se adaugă nelipsitul buchet de flori adus de tata, mamei noastre, când el se întorcea de la stupii de lângă pădurea Ciungii.

La noi în familie se vorbea şi româneşte şi ungureşte, obicei considerat onorant în orăşelul nostru.

Nu-mi consider părinţii oameni excepţionali – (chiar dacă Tata era un spirit enciclopedic, iar Mama – un model de înţelepciune şi hărnicie remarcabil) pentru că memoria oraşului Ocna-Mureş a înregistrat şi alte nume demne de laudă, despre care ar fi bine să se aştearnă la scris cât mai mulţi urmaşi.

Prin aceste rânduri, în numele fraţilor mei şi al tuturor nepoţilor şi strănepoţilor, doresc să fac o reverenţă de recunoştinţă profundă în faţa Părinţilor mei care, în ciuda simplităţii şi modestiei lor, a îndelungilor greutăţi materiale, şi nu în ultimul rând a opresiunii regimului, ne-au condus şi îndemnat către acţiune şi fapte bune faţă de semeni.

Tata Marcu Emil, stabilea « direcţia » iar Mama Ana îl susţinea, îl ajuta şi veghea la păstrarea « drumului drept » pentru noi toţi.

« Niciodată n-a fost să nu fie cumva, iar la noi şi pentru noi, a fost …. AŞA. »

Parintii nostri mereu tineriW

1 comment

  1. Dragă Mia, îmi permit să te tutuiesc, pentru că în copilărie te – am tutuit și te – am admirat. Ți – am admirat frumusețea și inteligența. Nu sunt nici eu tânără, deoarece am împlinit 60 de ani. ar trebui să fiu în pensie dar am cerut prelungire. Am terminat la UBBCluj istoria și sunt profesoară de istorie la Colegiul Bethlen Gabor din Aiud. Nu demult mă gândeam la voi, și tare m -am bucurat când te – am descoperit. ……Este o fericire de nedescris că îi pot revedea pe Marcu bacsi și pe Marcu neni , măcar în fotografie, de care mă leagă amintiri foarte frumoase. Am o mulțime de fotografii făcute de Marcu bacsi……Îți doresc multă sănătate, cu stimă Babuci
    p.s. Poate că nu îți aduci aminte de mine, important e că mi- ai făcut o mare bucurie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *