Ziua Familiei noastre

Întotdeauna am aniversat în 16 Februarie, ziua Familiei Noastre. A fost data la care, în 1936, părinţii mei s-au căsătorit. Familia era un TOT unitar şi, an de an, la 16 februarie, noi, cei 4 copii ai familiei Marcu, ne întorceam ACASĂ, la Ocna-Mureș, la Părinţii noştri, chiar dacă viața ne-a purtat pe cărări diferite.

Aveam sufletul plin de dragoste şi admiraţie pentru stâlpii casei – Mama şi Ticu – iar ei ne povesteau câte şi mai câte despre zile bune şi zile grele, din cele pe care le ştiam ori nu le ştiam, iar noi, fiecare după puterile lui, trăgeam câte o învăţătură.
Socotind, pentru toate acestea, ziua de 16 februarie, una cu noroc, şi eu am ales-o pentru cununia mea cu pictorul Costan Dipşe care a acceptat data cu plăcere. Dumnezeu ne-a binecuvântat cu o căsătorie care a durat 40 de ani, cu multe împliniri, cu un fiu mult iubit şi iubitor de părinţi.

Mă plec în faţa amintirii Părinților mei – Ana și Emil Marcu – mulţumindu-le că au fost pentru mine și frații mei un model în viaţă, model de răbdare, de simplitate, de curaj, de hărnicie şi, nu în ultimul rând, de credinţă.

img027w

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.