Ziua de naștere a pictorului Constantin Dipșe (1917 -2010), așa cum ne-a confirmat-o el.
De acum până în 4 octombrie – dată a nașterii înscrisă în documentele de stare civilă –, noi, urmașii – soția Măriuca și fiul Ionuț –, considerăm potrivit să vorbim la „modul aniversar” despre artist. Spunem „aniversar” și nu comemorativ, pentru că, pe mai multe planuri, facem să vibreze numele lui, ca atunci când zi de zi, picta. Pentru noi, apropiații lui, este firesc să-i evocăm memoria.
Amintim că în urmă cu două duminici, la postul Radio România Cultural, a fost difuzat un interviu consistent realizat de criticul de artă dr. Roxana Păsculescu, despre Casa Memorială Dipșe din satul lui natal – Șurdești – din Maramureș.
Dar când numele pictorului Constantin Dipșe este argument pentru o acțiune instructiv-educativă, cuantificarea impactului cere altă unitate de măsură.
Două distinse învățătoare – doamna Camelia Buiciuc – de la clasa I, coordonatoarea Școlii ce poartă numele pictorului și doamna Nicoleta Petran de la clasa a IV-a –, au creat un astfel de context.
Ele și-au propus pentru această zi aniversară, la sfârșitul programului de școală, să împlinească pentru elevi, un obiectiv cultural, în spațiul și la casa în care a copilărit pictorul Constantin Dipșe.
Interesant – în metoda psiho-pedagogică folosită – este faptul că cele două învățătoare vor valorifica efectul impactului acțiunii, în ora de arte care va urma și în care copiii vor fi îndemnați să deseneze – inspirându-se din pictura artistului intitulată „Brândușe” precum și din momentele trăite la Casa Memorială Dipșe.
De asemenea, acțiunea este valoroasă pentru că furnizează copiilor și prin mijlocirea lor, adulților, informații autentice despre oamenii de seamă ai satului și traiul lor, ca modele pentru reușită în viață.
Maria Dipșe
Într-o lume plină de culori și povești captivante, Casa memorială Dipșe simt că strălucește ca un tablou etern, păstrând amintirea și moștenirea artistică a unui geniu, din punctul meu de vedere. Cu fiecare perete ce respiră istorie și fiecare colț care adăpostește amintiri, casa memorială Dipșe va devi o fereastră în timp, oferindu-ne o privire profundă în sufletul creativ și în viața remarcabilă pe care a trăit-o regretatul Pictor.
Să lăsati ca în încăperi, istoria să prindă din nou viață, iar fiecare obiect și fiecare detaliu să devină mărturii ale unei vieți dedicate artei. Cred cu tărie că acest spațiu nu este doar un loc de trecere, ci o poartă către universul magic al creației neobosite. Cu fiecare vizitator care va păși pe podelele încărcate de istorie, se va deschide o fereastră în lumea minunată pe care ați construit-o cu atâta grijă.
Sunt sigură că fiecare pensulă aplicată pe pânză urmează să-și regăsească oglindirea în fiecare cameră, iar atmosfera încărcată de inspirație va fi una palpabilă. Cei care vor păși în această oază artistică, unde visele au prins viață și unde măiestria a atins cote înalte, vor simți o onoare. Casa memorială Constantin Dipșe devenind un altar al artelor, un spațiu sacru în care fiecare element va vorbi despre pasiunea, devotamentul și talentul ce au definit viața regretatului Pictor.
În numele unei iubitoare de artă și frumos, vă mulțumesc pentru că ne-ați dăruit această comoară culturală. Casa memorială Dipșe care devine un far al inspirației, luminând calea pentru generațiile viitoare. Este o bucurie să reflectez asupra creațiilor regretatul Pictor și să resimt vibrația artistică care va rămâne vie în fiecare colțișor al acestui loc deosebit.
Mă bucur nespus să am putut fi un mic intermediar în demersurile retrocedării acestui loc de inspirație.
Cu profundă admirație și cu blândețe, B.L.C