… sau noroi. Dar şi acesta se poate exploata: punând taxă de intrare.

Azi, tatăl meu, Constantin Dipşe, împlinşte 92 de ani. Recent a avut o expoziţie ce a încununat peste 60 de ani de activitate de creaţie.

LA MULŢI ANI, Tată !

Nu este Han Solo, nu e nici Harrison Ford  – deşi tot bătrânel ca şi el – cu început de chelie în prag de toamnă, dar incă înalt şi drept.

Bătrânelul din imagine nu e nici de companie în Dorobanţi, nu e nici piţiponc. E doar solitar într-un cadru natural trist, care se modifică de la zi la zi. Plopul nostru mărgineşte un drum care reintră în fiecare zi, din ce în ce mai mult, în măruntaiele dealului pe care îl străbătea odată.

Totuşi, sper ca anul viitor să-l mai pot fotografia; tot îndreptat spre cer.

Pe coclaurile de lângă Vulcanii Noroioşi cresc ierburi. Lungi, plecate, blonde, lascive, toate indiferente la atenţia fotografului. Stau smocuri-smocuri pe dealuri ce-alunecă transformând peisajul, rupând drumuri, dărâmând stâlpi şi îndoind conducte. Doar pe ‘ici, pe ‘colo mai apare câte un copăcel sfrijit, cu ADN-ul mâncat de ţiţei, iar petele de culoare sunt date de câte un măceş rătăcit.