„Nuanţe Intime”

Timpul în nuanţe intime

Joi 16 Noiembrie, orele 18.30, la Galeria HT003 din strada Hanul cu Tei, a avut loc vernisarea expoziţiei şi lansarea calendarului “Nuanţe Intime”. În fiecare din cele 12 fotografii, Ciprian Strugariu si Dan Tătaru, au incercat să surprindă formele feminine în cadre diferite, de la rafinamentul unei camere de hotel de până la austerul unui spaţiu industrial. Titlul lucrării, “Nuanţe Intime”, sintetizează interpretarea celor doi autori, în tuşe de lumină si umbră, a ideii de senzualitate feminină. Acest proiect vine să susţină ideea autopublicării când artistul este, pe rând, fotograf, editor, designer şi business man. Surprinse in medii şi ipostaze diferite, formele feminine conturează spaţii proprii, aducând timpului o nuanţă de intimitate. In efortul financiar au fost sprijiniţi de firma Logic Management prin brandul lor LUST (www.luxurystore.ro). Asocierea dintre ideea artistică si profilul lor este una fericită, ambii tinzînd spre un target alcătuit din oameni deschişi la artă şi cu profil excentric. Lansarea a avut loc în cadrul unei expoziţii de fotografie în care cei doi autori expun lucrări din sesiunile foto făcute cu ocazia proiectului. Expoziţia poate fi vizitată pana pe data de 30 Noiembrie. Calendarul poate fi comandat online de la www.photo.arts.ro.

Ideea editarii unui calendar exista de ceva timp, insa anul acesta am gasit resursele necesare unui asemenea efort. Acest proiect vrea sa sustina teoria autopublicarii, cand artistul se transforma si in editor, designer, business-man, trebuind sa parcurga toate etapele unui proiect, de la idee pana la noaptea pierduta in tipografie alaturi de produsul finit.

Trei persoane s-au inhamat la realizarea acestui proiect, cei doi fotografi, Ciprian Strugariu si Dan Tataru, cat si Dan Gramoiu (www.diafragma.ro) care s-a ocupat de materializarea pe hartie a imaginilor si de aducerea calendarelor in fata cumparatorilor.

Calendarul a prespupus in primul rand alegerea modelelor pentru sesiunile foto. Cautam feţe noi, nu neaparat consacrate. Dupa sute de fotografii vazute, am ales 4 modele, fiecare in armonie cu locatia la care ne gandeam.

In total au fost 4 sedinte foto.

Prima dintre ele s-a realizat intr-o zona industriala din Romania, dorind sa surprindem constrastul dintre senzualitatea feminina si brutalitatea mediului inconjurator.

Cea de-a doua sesiune foto am facut-o pe plajele din Vama Veche si Costinesti, intr-un amestec dintre farmecul marii si dezolantul litoralului parasit din luna octombrie.

Apoi au urmat ultimele doua sedinte foto , in hotelul Rembrandt din centrul vechi al Bucurestiului si in studio.

Calendarul are un design minimalist, dorind sa puna accentul pe fotografii si nu pe latura practica a produsului. Dimensiunea finala este 326/476mm iar toate fotografiile sunt alb/negru.

In efortul financiar au fost sprijiniţi de firma Logic Management prin brandul lor LUST (www.luxurystore.ro). Asocierea dintre ideea artistică si profilul lor este una fericită, ambii tinzînd spre un target alcătuit din oameni deschişi la artă şi cu profil excentric.

5 comments

Dă-i un răspuns lui Alin Neamtu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.