Am zarit lumina pe pamant/ Si m-am nascut si eu/ Sa vad ce mai faceti
Sanatosi? Voinici?/ Cum o mai duceti cu fericirea?/Multumesc, nu-mi raspundeti.
Nu am timp de raspunsuri,/ Abia daca am timp sa pun intrebari
Dar imi place aici. /E cald, e frumos, / Si atata lumina incat/ Creste iarba.
Iar fata aceea, iata,/ Se uita la mine cu sufletul…
Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.
O cafea neagra voi servi, totusi / Din mana ta./ Imi place ca tu stii s-o faci
Amara.
Sincer, nu stiu de ce mi-ai amintit de Sorescu. Cumva pozele tale imi sugereaza acea tacere de inceput (sau sfarsit?) de lume, acea tristete si durere sau poate, resemnare.
Imi cer scuze ca am citit si eu la viata mea oarece poezii si ca mi-am permis ca vazand pozele acestea sa imi amintesc. Probabil ca nu sunteti capabil, domnule Gheorghe, sa comentati nimic fara sa-i jigniti pe altii. Nici nu cred ca e posibil, in fond nu toti avem acces la educatie si cultura, iar in societatea noastra e loc si pt unii si pt altii.
In fond, daca nu ati avut nimic rau de zis la adresa lui Ionut sau a fotografiilor in discutie, trebuia sa ‘muscati’ pe cineva, nu? In speranta ca alta data nu o sa va mai deranjeze Sorescu, va urez toate cele bune si va recomand o portie zdravana de lectura.
Ati fi uimita madam. Cu siguranta nu vorbeam de Sorescu, ci de cei care vad intr-o imagine frumoasa cine stie ce vrajeli. Nu ma refeream la respectiva poezie. Cat despre cultura mea, repet, ati fi uimita. Tocmai de aceea ma revolta comentariile fortat „creative”. Daca eu as vedea ingeri intr-o imagine de rasarit, as tine pentru mine si m-as interna intr-un sanatoriu. Daca intelegeti ce vreau sa spun; tineti-va picioarele pe pamant !
Am zarit lumina pe pamant/ Si m-am nascut si eu/ Sa vad ce mai faceti
Sanatosi? Voinici?/ Cum o mai duceti cu fericirea?/Multumesc, nu-mi raspundeti.
Nu am timp de raspunsuri,/ Abia daca am timp sa pun intrebari
Dar imi place aici. /E cald, e frumos, / Si atata lumina incat/ Creste iarba.
Iar fata aceea, iata,/ Se uita la mine cu sufletul…
Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.
O cafea neagra voi servi, totusi / Din mana ta./ Imi place ca tu stii s-o faci
Amara.
Sincer, nu stiu de ce mi-ai amintit de Sorescu. Cumva pozele tale imi sugereaza acea tacere de inceput (sau sfarsit?) de lume, acea tristete si durere sau poate, resemnare.
seria asta e superba, in special a doua fotografie. Absolut mirific.
Chiar superb. Felicitari. Pacat cu maimutoii astia care se cred poeti.
Saracu’ Sorescu. 🙂
„Maimutoiul” e Sorescu.
Imi cer scuze ca am citit si eu la viata mea oarece poezii si ca mi-am permis ca vazand pozele acestea sa imi amintesc. Probabil ca nu sunteti capabil, domnule Gheorghe, sa comentati nimic fara sa-i jigniti pe altii. Nici nu cred ca e posibil, in fond nu toti avem acces la educatie si cultura, iar in societatea noastra e loc si pt unii si pt altii.
In fond, daca nu ati avut nimic rau de zis la adresa lui Ionut sau a fotografiilor in discutie, trebuia sa ‘muscati’ pe cineva, nu? In speranta ca alta data nu o sa va mai deranjeze Sorescu, va urez toate cele bune si va recomand o portie zdravana de lectura.
Ati fi uimita madam. Cu siguranta nu vorbeam de Sorescu, ci de cei care vad intr-o imagine frumoasa cine stie ce vrajeli. Nu ma refeream la respectiva poezie. Cat despre cultura mea, repet, ati fi uimita. Tocmai de aceea ma revolta comentariile fortat „creative”. Daca eu as vedea ingeri intr-o imagine de rasarit, as tine pentru mine si m-as interna intr-un sanatoriu. Daca intelegeti ce vreau sa spun; tineti-va picioarele pe pamant !
Tin de altfel sa imi cer mii de scuze fata de Ionut.
Dap…excelente cele doua fotografii. Imi place mult a doua. Pe prima as fi vazut-o ceva mai luminoasa.
si ultima putin mai wide in jos … reflexia aceea parca cere mai multa atentie 🙂
Excelente!
De vis a doua…