Când a intrat în expoziţia « Esenţe » (2009), bătând din palme, o fetiţă de la ţară, din clasa a II-a a exclamat : « Uite-o pe Maica Domnului ! »

*

 « Dar de ce are ţăranca şoldurile aşa de largi ?» a întrebat o vizitatoare adultă.

Fără să ştim ce a gândit artistul când a realizat tabloul, ne putem îndestula pentru răspuns din versurile axionului« De tine se bucură » din Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare :

 

De tine se bucură, ceea ce eşti plină de har, toată făptura îngerească şi neamul omenesc, ceea ce eşti biserică sfinţită şi rai cuvântător,

Lauda fecioriei, din care Dumnezeu S-a întrupat şi Prunc S-a făcut, Cel mai înainte de veci, Dumnezeul nostru.

Că sânul tău scaun s-a făcut şi pântecele tău mai lărgit decât cerurile l-a lucrat.

De tine se bucură, ceea ce eşti plină de har, toată făptura, mărire ţie.

*

Poate că în straiele astea de sărbătoare şi-o imaginează ţăranii noştri din Maramureş pe Fecioara Maria, când se roagă la ea.

*

Ce « bogăţii » or fi în lada de zestre pe care stă aşezată Madona ?

Cu siguranţă, unele spirituale…

madona cu pruncul

Tatuca2013-12-01 13.52.33web

1 Decembrie îmi înviorează o imagine demult închegată şi-mi întăreşte legătura cu “Tătuca”, socrul meu. Mi-l închipui undeva în mulţimea de la Alba Iulia –  cu delegaţia din Maramureş la pecetluirea Marii Uniri. Parcă-i simt bucuria dar mai ales mândria, poate orgoliul nevinovat ca este ACOLO, reprezentându-i pe cei lăsaţi acasă, pentru un vis pe care şi l-a ţesut, nu “într-un” birou, ci trudind cu cei 8 prunci laolaltă pentru mersul tot mai bun al gospodăriei sale.

“Tătuca” – Socrul meu, Onuţu Dipşe, adică Ioan Dipşe din Şurdeşti (Maramureş) era nu numai tatăl soţului meu – pictorul Costan Dipşe – ci şi al preotului greco-catolic Gheorghe, cu 13 ani de închisoare politică pentru credinţă, tatăl lui Viorel mort în război, al Frăsânii întotdeauna cu plăcintele şi supa de găină gata pentru musafiri, tatăl Reghinuţii care horea mândru şi împestriţa frumos ţesăturile, tatăl lui Teofil care iubea caii, tatăl Iulichii care a trudit lângă “Mihaiu’ Chiţului”; în sfârşit, tatăl lui Victor, cel mai priceput din sat la oblojirea animalelor.

“Tătuca” – Socrul meu a descoperit polochimul – un pământ gras, bun de îngrăşământ, l-a adus cu spinarea şi mai apoi cu carul ca să facă să crească mălaiul cât casa, nu numai pentru el, ci pentru tot satul, căci el era şi birău, adică primar. Era şi judecător pentru pricini mai simple; a construit Şcoala şi Casa parohiala din sat.

“Tătuca” – Socrul meu, seară de seară, cu un picior pe un scăunel citea din Biblie; iar când a fost în necaz, sprijinindu-se pe aceeaşi lectură “a cerut în rugăciunea lui” ajutor. Şi a primit…

Prin credinţă şi acţiune a reuşit, înainte de toate, pentru semenii lui.

Maria Dipşe