Constantin Dipşe (1917-2010), artist-pictor, s-a născut în satul Şurdeşti, judeţul Maramureş, în nordul României.

Al 6-lea din cei 8 copii ai unei familii de ţărani, înstăriţi şi respectaţi, el şi-a însuşit în copilărie, pentru toată viaţa, valorile morale, dintre care, libertatea, demnitatea şi ataşamentul faţă de ţară, erau primordiale.

Refugiat în sudul ţării (la Bucureşti), în septembrie 1940, în timpul ocupării Ardealului de austro-ungari, el a rămas timp îndelungat izolat de familie şi de tot ce îi era drag.

Devine student (în septembrie 1940) la Institutul de Arte Frumoase din Bucureşti, la clasa profesorului-maestru, Nicolae Dărăscu dar, după puţin timp, este mobilizat pe frontul de la Rostov pe Don. Mai apoi, este transferat la Statul Major al Aviaţiei ca desenator îngăduindu-se să-şi continue studiile, finalizate în 1945. După trei ani (1948) încheia o specializare echivalată cu un doctorat în Arte Frumoase, sub îndrumarea maestrului Camil Ressu.

Devine membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, secţia Pictură după ce o compoziţie a sa intră pe simezele Salonului Oficial de Artă de la Bucureşti, lucrare aleasă de juriul ce nu ştia că autorul ei era student.

Cariera sa de artist-pictor menţionează numeroase participări la Saloanele oficiale de Artă din Bucureşti şi din alte oraşe importante din ţară, precum şi la expoziţiile de artă românească contemporană în străinătate (Germania, Olanda, Bulgaria, Italia, Austria, Libia, Israel, Japonia etc.).

Cum plecarea în străinătate, îi era cu desăvârşire interzisă până la schimbarea regimului, pictorul organizează expoziţii personale în ţară: 1956, 1959, 1962, 1966 (3 expoziţii), 1975, 1981. Abia în 1992 face o expoziţie la Toulouse în Franţa. Apoi, din nou în ţară, în 1995 – 2 expoziţii, 2002, 2009 – ultima la care artistul a fost prezent.

Urmaşii pictorului au organizat expoziţii postume în 2010-2011, 2012, 2013, 2014, iar în 2017, anul Centenarului naşterii pictorului 4 expoziţii.

Multe din lucrările sale au părăsit expoziţiile şi atelierul de creaţie, ca să figureze în colecţii particulare din Europa, pe continentul american, în Australia, în ţările din Orientul apropiat şi îndepărtat – Japonia. Multe lucrări se află în colecţii muzeale şi în colecţii particulare din România.

Artistul s-a specializat şi în artă monumentală – mozaic, frescă laică şi religioasă – şi semnează singur sau în colectiv mai multe lucrări răspândite în toate colţurile ţării (în localităţile: Putna, Murfatlar, Nojorid, Bucureşti etc.). Găsim amprenta sa artistică şi în picturi pe sticlă şi în ilustraţii de carte.

Departe de orice activitate politică, artistul a trăit într-o jenă financiară şi precaritate materială prelungite, pentru că nu s-a „supus” în creaţiile sale, exigenţelor ideologice şi tematice ale regimului socialist şi comunist.

Constantin Dipşe nu s-a adaptat noului regim – ceea ce ar fi însemnat o modificare interioară profundă – ci a încercat să se acomodeze, opunând condiţiilor externe dăunătoare, expresia naturii sale adevărate, rămânând credincios propriilor principii, valori şi simţăminte.

Seninătatea ce se degajă din tablourile sale – compoziţii, peisaje, portrete şi „portrete de flori”- este însăşi energia specifică artei populare româneşti – pe care artistul o invocă / cheamă din eul său profund – ca să-i aline suferinţele provocate de un regim ideologic meschin ce controla întreaga existenţă a artiştilor, de la situaţia lor materială la creaţia lor.

Sfidând aceste constrângeri, Constantin Dipşe îşi făureşte destinul de artist şi stilul său artistic propriu, dovedind o ştiinţă şi rigoare profesionale exemplare; totul exprimat în culori în legătură cu care el este considerat unul din maeştri din pictura românească.

Sub un veşmânt figurativ, uneori înşelător „naiv”, în culori însorite alăturate surprinzător dar cu ştiinţă, talent şi sensibilitate – putem descoperi în tablourile sale, printr-o lectură mai savantă, simboluri împletite cu sentimente care conduc la arhetipuri.

Constantin Dipşe a creat până în ultima clipă a vieţii pe care a părăsit-o la 93 de ani şi 2 luni, înconjurat cu dragoste de soţia lui – Măriuca şi de fiul său – Ionuţ.