Ziua de naștere a pictorului Constantin Dipșe (1917 -2010), așa cum ne-a confirmat-o el.

De acum până în 4 octombrie – dată a nașterii înscrisă în documentele de stare civilă –, noi, urmașii – soția Măriuca și fiul Ionuț –, considerăm potrivit să vorbim la „modul aniversar” despre artist. Spunem „aniversar” și nu comemorativ, pentru că, pe mai multe planuri, facem să vibreze numele lui, ca atunci când zi de zi, picta. Pentru noi, apropiații lui, este firesc să-i evocăm memoria.

Amintim că în urmă cu două duminici, la postul Radio România Cultural, a fost difuzat un interviu consistent realizat de criticul de artă dr. Roxana Păsculescu, despre Casa Memorială Dipșe din satul lui natal – Șurdești – din Maramureș.

Dar când numele pictorului Constantin Dipșe este argument pentru o acțiune instructiv-educativă, cuantificarea impactului cere altă unitate de măsură.

Două distinse învățătoare – doamna Camelia Buiciuc – de la clasa I, coordonatoarea Școlii ce poartă numele pictorului și doamna Nicoleta Petran  de la clasa a IV-a –, au creat un astfel de context.

Ele și-au propus pentru această zi aniversară, la sfârșitul programului de școală, să împlinească pentru elevi, un obiectiv cultural, în spațiul și la casa în care a copilărit pictorul Constantin Dipșe.

Interesant – în metoda psiho-pedagogică folosită – este faptul că cele două învățătoare vor valorifica efectul impactului acțiunii, în ora de arte care va urma și în care copiii vor fi îndemnați să deseneze – inspirându-se din pictura artistului intitulată „Brândușe” precum și din momentele trăite la Casa Memorială Dipșe.

De asemenea, acțiunea este valoroasă pentru că furnizează copiilor și prin mijlocirea lor, adulților, informații autentice despre oamenii de seamă ai satului și traiul lor, ca modele pentru reușită în viață.

Maria Dipșe

Imaginea prezintă Casa memorială Dipșe din Șurdești (comuna Șișești, Maramureș), unde este expus un banner cu chipul unui membru al familiei: „Aici s-a născut și a trăit Ioan Dipșe, delegat la Alba-Iulia, la Marea Unire de la 1 decembrie 1918”.

Ioan Dipșe a fost birău (primar) și jude al satului Șurdești, a ajutat sătenii, a susținut și dezvoltat școala și casa parohială, a garantat împrumuturile sătenilor cu propriile pământuri. A adus cu spatele și mai apoi cu căruța, polochim (un sol gras, bogat) dintr-un sat vecin, ca îngrășământ pentru pământ și recolte mai bune. Împreună cu soția sa, Ioana Dipșe, a avut opt prunci: unul – căzut pe front (Viorel), altul –întemnițat pentru credința lui (Gheorghe), altul – pictor (Constantin Dipșe); și ceilalți copii rămași în sat au avut trăsături și însușiri demne de laudă.

Ioan Dipșe – zis Onuțu Dipșii – ținând piciorul pe un scăunel, citea Psaltirea în fiecare zi, înainte de apusul soarelui și se ruga pentru toți. După cum povestea fiului său, pictorul Constantin Dipșe, sentimentul puternic de generozitate pentru comunitate, familie, sat, Maramureș, Ardeal și țară, l-a stăpânit întreaga viață și l-a animat pe Ioan Dipșe, ca purtător de steag la adunarea de la Alba Iulia.

Pentru a cinsti memoria acestui unic reprezentant al satului la un eveniment de anvergură națională, noi, Maria și Ionuț Dipșe, am lansat o chemare la „Întâlnire pentru Unire”. Elevi și profesori de la Școala gimnazială „Constantin Dipșe” din Șurdești, oficiali ai comunei, personalul primăriei, nepoți, strănepoți, cunoștințe și vecini, au fost așteptați sâmbătă, 17 noiembrie a. c. la ora 16:30 la Casa Memorială Dipșe din Șurdești. La lăsatul serii, am proiectat sub formă de lumină – peste Casa Memorială – tricolorul național.

Chemării noastre i-au răspuns prompt trei oameni de seamă ai locului: un dascăl talentat – Nicoleta Petran, primarul din mandatul precedent – domnul Gheorghe Bud și meșterul constructor al satului – badea Onisim Nechita.

Învățătoarea, într-o comunicare interactivă cu elevii prezenți, le-a clarificat acestora câteva concepte cheie legate de Unire.

Primarul, de al cărui nume se leagă realizarea plăcii memoriale a memorandiștilor comunei, a subliniat (pornind de la documente) rolul familiei Dipșe în istoria locului și a dat speranța că echipa din care face parte ne va oferi curând o monografie valoroasă.

Meșterul Onisim, care a scos din ruină casa făcută de memorandistul Costan Dipșe (la 1870), a vorbit prin rezultatul muncii sale.

A fost o reuniune convivială în care, prin contribuția fiecăruia, s-a creionat portretul lui Ioan Dipșe, fiu al memorandistului Costan Dipșe.

Dacă au participat mulți sau puțini la această întâlnire este un fapt secundar, căci chipul străbunului Ioan Dipșe și steagul tricolor au rămas să vegheze „drumul școlii” – care se unduiește alături de casă –, acela pe care zilnic trec elevi ce își vor întipări în memorie un moment istoric al neamului românesc: Marea Unire de la 1 decembrie 1918.

Poate că așa a fost dintotdeauna, ca, din mulțime să se ridice câțiva la un mod de înțelegere profundă a clipei istorice, cu trăire adâncă și asumare a responsabilității pentru fapte și decizii importante pentru comunitate, pentru națiunea română.

Ce trăire pătrunzătoare îl stăpânea pe Ioan Dipșe în drumul spre Alba Iulia!

Cât de prețios simțea el tricolorul pe care urma să-l desfășoare la întâlnirea cu delegațiile celorlalte provincii românești!

Chemarea noastră la „Întâlnirea pentru Unire” de la Casa Memorială Dipșe nu s-a consumat în amintita după-amiază de 17 noiembrie, ci propune coagularea de gânduri, idei și forțe pentru întărirea și creșterea notorietății Șurdeștiului și a întregii zone.

 

Prof. univ. dr. Maria Dipșe