– întâmplare adevărată relatată de Nicu Marcu, chitaristul din Ocna Mureș și pusă în pagină

de Maria Dipșe (Marcu)

Prin anii 1963 – 1964, fratele meu, Nicu Marcu, era chitarist în formația orchestrală de la restaurantul Someșul (numit și „numărul 1”) din Cluj; la vremea aceea, restaurantul se afla pe colț pe strada 6 Martie, vizavi de CEC, nu departe de Catedrala romano-catolică din piața Matei Corvin.

Era orchestra renumitului violonist Alexandru Țitruș – Șandor, cum îi spuneau confrații și prietenii. Membrii orchestrei erau tot unul și unul, aleși pe sprânceană, după gustul și exigențele acestui „rege” al viorii, pentru a putea cânta muzică de toate genurile, de la jazz la muzica clasică. La tobe era Cako Adam, la contrabas – Gyula-bácsi, la clarinet și saxofon-tenor – excepționalul „Vak” Iancsi, deși era orb (vak – înlb. maghiară), la pian – Melak-bácsi din Arad, la chitară – Nicu Marcu din Ocna Mureș, fratele meu. [sper să fi înțeles corect numele transmise prin telefon]

Era, așadar, seara de 24 ianuarie, orchestra adunată la locul de muncă își desfășura programul cu repertoriul propus în sala restaurantului. Pe peretele din spatele orchestrei, tapetat cu oglinzi, instrumentist și instrument se proiectau ca siluete unitare dăruite trup și suflet muzicii. Punct de atracție de notorietate în orașul Cluj, restaurantul amintit era mereu plin de musafiri atrași de măiestria interpretării muzicii.

În seara aceea, deodată, câțiva oameni din stradă au intrat în restaurant, s-au îndreptat spre șeful orchestrei – violonistul Țitruș Alexandru – și, plini de voioșie, l-au dus pe sus în piața din preajma restaurantului unde l-au urcat călare pe calul lui Matei Corvin.

În entuziasmul lor patriotic, doar era 24 ianuarie, Ziua Unirii, i-au cerut lui Țitruș Alexandru, cocoțat pe cal cu vioara în mână, să le cânte Hora Unirii. Și acesta a cântat Hora Unirii la vioara lui, cu acel suflet cu care interpreta ca nimeni altul, Ciocârlia.

Restul orchestrei s-a alăturat mulțimii care s-a prins în Hora unui patriotism autentic.