Interviu cu Dana Bunoaica, fiica lui Ion Bunoaica, comandantul Jandarmeriei Române

între anii 1990 – 1995

– Cum ți-l amintești pe tatăl tău?
Este o întrebare și o cerință care mă emoționează. Sunt multe imagini pe care le am în memorie cu tata, iar din acestea încerc să sintetizez câteva, care să arate câteva trăsături care i-ar putea interesa și pe cititori: îmi amintesc de un om serios și totuși agreabil și abordabil în niște limite. Cu tatăl meu se discutau mai ales probleme importante, pentru că nu îi plăcea să piardă timpul cu nimicuri. Deși era într-adevăr foarte serios (dar asta nu înseamnă că îi lipsea simțul umorului), tata putea fi neașteptat de spontan în anumite lucruri drăgălașe: de exemplu îmi amintesc că odată, l-am vizitat la Băneasa la biroul lui și, ca să-mi facă o bucurie, a ieșit din birou zâmbind, acompaniat de doi câini. Îi plăceau animalele, mai ales de pisicile albe; am avut și una acasă.

Dar, cred că ultima imagine e legată de examenele de admitere la facultate; când m-am întors acasă, l-am găsit în sufragerie în fotoliu, foarte preocupat. Dădeam admitere la Jurnalism, opțiune pe care tata a validat-o, cumpărându-mi chiar o mașină de scris de ziua mea. A crezut în mine, a crezut că pot scrie, că pot crea ceva prin scris, că am un talent în acest sens pe care trebuie însă să îl hrănesc neîncetat cu exercițiu și studiu. În final, și este foarte trist, tatăl meu nu a mai aflat rezultatul examenului meu. Mai vreau să subliniez că tata era un om cu o fină intuiție a trăsăturilor celor din jur.

– Poți numi unul sau două repere spuse explicit sau sugerate de tatăl tău, care te ghidează în viață?

Tata nu mi-a spus că ar trebui să fiu într-un fel sau în altul, dar da, am învățat de la el, prin puterea exemplului: că ceea ce fac trebuie să fac bine. Am învățat că, dacă ești corect, viața își urmează cursul cu împliniri și chiar dezamăgiri din care trebuie să înveți să ieși ca să mergi mai departe. Să te menții activ pe cât mai multe planuri, să citești – de altfel, în casa din București aveam trei biblioteci – să cauți mereu noi momente și domenii în care, pe lângă satisfacția personală, să poți fi de folos și altora. În plus, am învățat că e bine, când ai posibilitatea, să fii generos cu cei din jur, să ajuți. Nu cred că exagerez spunând că el făcea toate astea.

– Ești mereu invitată să participi la Brașov, la festivitățile de ziua Jandarmeriei Rurale care coincid cu comemorarea tatălui tău, pe 1 septembrie. Cum este descris tatăl tău de colegii săi?

Am cunoscut mai mulți colegi ai tatălui meu când era în viață. Tata a fost comandant, o funcție cu o răspundere enormă. Acestea sunt exact împrejurările care arată calitățile profesionale și umane, în momente în care atâția alții depind de tine și la rândul lor munca voastră se reflectă asupra celor din jur, asupra societății. Pot spune că a fost un comandant admirat și regretat de cei care l-au cunoscut, de aceea ei se îngrijesc de păstrarea vie a memoriei lui. Reiterez că tata s-a născut într-un sat din Teleorman, dar fiind înzestrat cu o inteligență remarcabilă și cu dorința de acțiune, a avut înțelegerea faptului că Jandarmeria Română trebuie reînnoită și pentru asta a avut o contribuție esențială prin lucrarea sa „Jandarmeria Română – tradiții și perspective”. A fost dorința lui ca militar, pentru împlinirea căreia s-a dăruit din răsputeri, cu o dârzenie nelipsită de bunătate. La Academia de Poliție a fost conferențiar și pot spune că a pus bazele catedrei pentru jandarmii în formare. Desigur, pe lângă calitățile de comandant, aș spune că și capacitățile lui de comunicare, că era vorba de studenți sau de personalități politice au justificat din plin toate aceste funcții.

– Oficial, cum este evocată memoria lui?
Despre tata s-a scris în diverse articole de presă; este comemorat anual de Inspectoratul General al Jandarmeriei, de asemenea în satul natal unde s-a ridicat un monument în memoria lui, la Slobozia – Mândra, județul Teleorman. La Brașov, în curtea instituției are un bust realizat de sculptorul Vasile Prisăcaru. Toate acestea vorbesc de la sine: colegii săi țin în mod special la memoria unui comandant de mare anvergură, după cum ei înșiși spun, care a pus bazele instituției.

– Pe ce se pune accent în contextul menționării numelui lui ?
Cunosc mai mulți colegi ai tatălui meu, pe unii i-am cunoscut personal din timpul vieții lui, cu alții m-am regăsit mai târziu în diverse contexte. Toți au căzut de acord, vorbind despre tata, că a avut viziunea unui profesionist de prim rang. Se recunoaște și azi că a clintit status-quo-ul instituției prin personalitatea sa impunătoare, înzestrată cu inteligență și perspicacitate, cu o vastă cultură, cu puterea de a intui psihologia oamenilor. De aceea s-a bucurat  în acțiunile sale, și de sprijinul acestora, și chiar a Ministrului  de Interne din acea vreme, Doru Viorel Ursu.

– Luându-l pe tatăl tău drept model, ce anume te-a ghidat în viață?

Cred că seriozitatea și curajul. Și un fond constant de corectitudine.

– Noi, oamenii obișnuiți, ar trebui să îl vedem pe tatăl tău ca pe un reper de comportament în viață?
Da, pentru că sintetizând opiniile colegilor și ale cunoscuților lui, dar și analizând gândirea lui profesională, trebuie subliniat că a făcut lucruri deosebite;  Chiar dacă în timpul vieții lui proiectul nu a fost finalizat în totalitate, el a trasat un parcurs de înnoire, atât de căutat la acel moment. Și toate acestea în contextul schimbător și dramatic al anilor ’90. Pot spune că tatăl meu, Gen. Ion Bunoaica a fost si rămâne un model de acțiune întreprinsă cu convingere. În plus, umanitatea lui , seriozitatea și tenacitatea, dublate de modestie sunt repere care ajută pe oricine să ocupe un loc mult respectat în breasla din care face parte.

Notă biografică:

Ion Bunoaica s-a născut la 22 iulie 1948 în comuna Slobozia-Mândra din județul Teleorman. A fost militar de carieră începându-și studiile la Sibiu la Școala de Ofițeri, după absolvirea liceului. A avut funcții militare semnificative înainte de a deveni, în 1990, comandantul trupelor de jandarmi de atunci. De exemplu a condus unități militare situate în 5 județe învecinate cu județul Timiș, în perioada 1983 – 1989. A avut un rol cheie în reînființarea Jandarmeriei Române în anii ’90 și a murit în 1995, într-un accident de elicopter foarte mediatizat la vremea aceea. Memoria sa este onorată an de an în unități de Jandarmerie din toată țara. În satul natal s-a ridicat un monument în amintirea lui. Cei doi copii ai săi – Adrian, cu studii de drept și Dana – traducător autorizat în limbile engleză și franceză – țin vie memoria unui părinte drag.

Link-uri articole despre Ion Bunoaica: