Sunt al patrulea copil al unor părinţi ce nu au moştenit nici o avere materială.

M-am născut la 11 august 1943 în Ocna-Mureş, Uioara – cum îi spuneam noi – într-o casă micuţă cu chirie, pe strada Crişan colţ cu Haşdeu (Şicatăr). Începuse războiul şi moaşă mi-a fost tatăl meu – Marcu Emil (fotograf). Curând el avea să plece pe front la Odessa, Mama trebuind să ne hrănească şi să ne ocrotească de toate primejdiile. Devotată trup şi suflet creşterii noastre în demnitate, luptătoare pentru unitatea familiei, Mama noastră – Ana Marcu – a fost şi a rămas primul model pentru viaţa mea.

Nu ştiu câţi conorăşeni ar aminti într-o autobiografie de Grădiniţa din Ocna-Mureş; eu însă nu mă feresc să-i acord un loc de cinste între instituţiile de învăţământ din acea vreme, loc pe care-l merită graţie activităţii neobositei Tanti Vivi (Elvira Filip), distinsă educatoare cu chipul mereu zâmbitor şi privirea luminoasă. Aceeaşi grădiniţă mi-a dat şi o prietenă pe viaţă, pe Ileana Bucurenciu, atunci părtaşă la multe năzbâtii, iar mai târziu, sursă de gânduri de înţelepciune.

Amintirea cea mai importantă din şcoala primară este legată de curajul  meu – taxat de alţii drept obrăznicie – de a fi spus cu glas tare că învăţătoarea protejează 2 colege: adică nu le pedepseşte – punându-le în genunchi, ca pe toate colegele – pentru că mamele lor îi făceau diferite servicii. Ţinând bine minte această împrejurare, peste timp, în profesia mea de dascăl, am păstrat faţă de studenţi o atitudine echidistantă şi le-am respectat dreptul de a spune deschis ceea ce gândesc.

În şcoala gimnazială cu clasele de la A la D, eu eram repartizată în „clasa C” adică în aceea cu elevi a căror condiţie materială şi poate socială era evaluată la acel moment, mai modestă. Această „împărţeală” nu m-a afectat nici o clipă deoarece aveam prieteni în toate celelalte clase şi în plus, ştiam de la tatăl meu că eu trebuie să fiu preocupată de evoluţia mea, că trebuie să mă compar în primul rând cu mine însămi.

Profesorul Benea, ne învăţa, dar mai ales ne pretindea să ştim scrie corect şi să ştim gramatica limbii române. Eram în clasa a VI-a şi, chiar în prima zi de şcoală, el ne-a dat tuturor elevilor nota 2 pentru greşeli de ortografie şi de gramatică. Atunci l-am considerat nemilos dar amintirea acestei pedepse a dat mai târziu roade în formarea mea profesională.

O particularitate a vieţii instructive din Ocna-Mureş erau lecţiile de limba franceză sub îndrumarea lui Monsieur Ghica. De la 9 ani, am făcut şi eu parte dintr-un grup de elevi. Din lipsă de bani, părinţii mei au plătit o bună perioadă de timp aceste lecţii, cu brânză de la caprele noastre. Având şansa de a învăţa franceza literară, mai târziu, m-am orientat către cariera de profesor de limba franceză.

La liceul cu profil real din Ocna-Mureş, am avut profesori devotaţi ce n-au lăsat să simţim – noi elevii – cât de prost erau plătiţi şi cât de ciuntită le era libertatea de gândire în regimul comunist. Numele lor înscrise sub pozele din Tabloul de absolvire, merită o profundă reverenţă: Dra. Elvira Lucaci, Dl. Gherman, Dra. Frieze, Dna. Moraru, Dna. Iacob, Dra. Lascăr, Dl. Dorin Almăşan, Dl. Poleacu, Dl Hagea.

Distinsul profesor Ioan Popa – de „calibru universitar” dar marginalizat în acest orăşel de provincie din temeiuri politice – ne-a făcut să simţim româneşte  prin mijlocirea literaturii române. Îmi amintesc cu emoţie excursia de la Mirăslău, cînd ne-a pus să citim texte literare despre Mihai Viteazu şi cea de la Cetatea Neamţ, cînd am citit despre Ştefan Cel Mare.

În această perioadă, familia noastră (Marcu) – pentru că era prosperă prin hărnicie şi unită prin credinţă – a fost şi ea ţintă a planului stalinist ce-şi propusese să distrugă naţia română prin interzicerea religiei greco-catolice şi destrămarea familiilor bine închegate. Părinţii mei au fost supuşi unui proces politic disimulat sub vălul unui proces civil înscenat cu martori mincinoşi, care a condus la condamnarea la închisoare a mamei, a tatălui şi a fratelui mai mare – Emil, student la vremea aceea.

Aşa ne-am pomenit – sora mai mare (Nuşi) de la Cluj, cu soţul dat afară din servici, iar eu şi fratele meu Nicuşor, mezinii – elevi la liceu – singuri, fără mijloace de trai, într-o casă din care lucrurile au fost luate prin sechestru. Şi asta n-a fost totul, căci directorul şcolii din acea vreme – tov. Suciu, profesor de socialism ştiinţific – ne-a impus şi o taxă.

Am supravieţuit unui regim care-şi promova doctrina măsluind adevărul, regim ce-şi închipuia că ştie totul despre fiecare. Am supravieţuit pentru că aveam de partea noastră încrederea în noi înşine, forţă primită prin educaţie de la părinţi ce ne spuneau mereu: „Atunci când obstacolul s-a ivit, nu te sperii, nu te văicăreşti, nu te plângi altora, ci te gândeşti cum să-l depăşeşti; iar Dumnezeu îţi scoate în cale şi oameni care să te ajute”. In aceste împrejurări am simţit căldura şi ajutorul multora: profesori, vecini şi a celor doi prieteni – Ileana Bucurenciu[1] care împărţea cu mine mâncarea de acasă şi Alexandru (Şurel) Dima[2] care m-a îndrumat în pregătirea pentru intrarea la facultate. Prietenii mei, şi ei cu un ataşament particular faţă de Ocna-Mureş, sunt recunoscuţi ca intelectuali rafinaţi, specialişti cu doctorat în literatura comparată şi spaniolă şi cu activitate la Universitatea din Bucureşti şi la Radio România. Prietenia noastră durează şi astăzi.

După bacalaureat, visam să devin studentă deşi purtam „povara” a trei membri din familie în închisoare. Universitatea Cluj mi-a respins dosarul; o secretară binevoitoare mi-a sugerat în şoaptă să încerc la Institutul Pedagogic de 3 ani, secţia Franceză-Română. Privind înapoi în timp, constat că acesta a fost momentul în care mi s-a hotărât parcursul profesional – pe cât de sinuos şi anevoios, pe atât de rodnic şi interesant. În acest Institut am găsit adevărate modele profesionale, oameni valoroşi, specialişti a căror amintire îmi este foarte preţioasă.

Dorind să-mi continui studiile, după cei trei ani, am cerut transferul la Universitatea Babeş-Bolyai, tot la cursurile de zi. Am acceptat exigenţa rectoratului de aici ca din cei trei ani efectuaţi, să-mi fie recunoscut doar anul I. Tot din cauza dosarului, nu aveam dreptul la bursă, aşa că, îmi câştigam pâinea dând meditaţii, lecţii de matematică (asta cerea piaţa, iar matematică ştiam de la şcoala din Ocna-Mureş) şi mai apoi lecţii de franceză; profesorii mei îmi găseau elevi şi mă recomandau pentru aceste lecţii de franceză a căror „plămădeală” fusese pregătită la Ocna-Mureş, de Monsieur Ghica.  S-au adunat în total 7 ani de studii universitare până la licenţa mea din 1968.

Repartizată în învăţământul superior, mi-am început activitatea la Institutul pedagogic de 3 ani din Oradea (1968 – 1971). Apoi, un an la Institutul Pedagogic din Piteşti, iar între 1972- 2009, la catedra de limba franceză de la Academia de Studii Economice din Bucureşti. În acest oraş mi-am întemeiat familia căsătorindu-mă cu pictorul Constantin Dipşe, bucurându-ne de fiul nostru Ionuţ.

Aşadar, am fost toată viaţa profesoară de limba franceză, contribuind – după puterea şi iscusinţa mea – la formarea şi instruirea a 41 de generaţii de studenţi. Am urcat toate „treptele” profesionale, de la asistent la profesor universitar, iar în 1983 am devenit Doctor în Filologie la Universitatea din Bucureşti. Acest moment – teza de doctorat – a împlinit traseul „umanist” al activităţii mele profesionale, de-a lungul căruia am predat limba, literatura, cultură si civilizaţie franceză, interpretare de text şi curs practic de limba franceză. Am publicat cărţi, studii, articole, traduceri, recenzii, culegeri de texte şi manuale. Dintre acestea, reţin aici: Tehnică şi Poezie în opera lui Antoine de Saint-Exupéry (teza de doctorat Editura Mayon, Bucureşti 1997), Primele Anotimpuri ale lui Antoine de Saint-Exupéry. Copilăria şi adolescenţa prin poeme şi scrisori, (Editura Mayon, Bucureşti 1998), L’Eau, mythe et réalité dans la littérature populaire roumaine (în vol. L’eau – Mythes et Réalités, Editions Universitaires de Dijon, Actes du colloques organisé à Dijon, du 18 au 21 novembre 1992-1993- pp.231-246), Aperçu des écrivains francophones d’origine roumaine (în colaborare, Editura Mayon, Bucureşti, 2007).

La Academia de Studii Economice din Bucureşti, am desfăşurat activitate didactică în domeniul lingvisticii, al limbajului economic, al francezei pentru afaceri. Am efectuat stagii de specializare în Franţa. După cel din 1967 la Universitatea din Poitiers (când am primit Diplôme d’Etudes Françaises) ca studentă, a urmat stagiul din 1975 la Universitatea Sorbona din Paris – o documentare pentru teza de doctorat; în 1992 – 1993 la Ecole Supérieure Universitaire de Gestion, Univ. II din Toulouse, pentru specializarea în comunicare în afaceri, în 2001 – la Universitatea din  Nantes, pentru specializare în lexicologie, terminologie şi elaborare de dicţionare.

Am predat cursuri de specialitate: personalului din BRD şi din Banca Română de Comerţ Exterior, la Ministerul de Finanţe, la Institutul franco-român pentru administrarea afacerilor, la Institutul Francez din Bucureşti pentru candidaţii la Diplomele eliberate de Camera de Comerţ din Paris, la Cabinetul de audit financiar-contabil Guérard-Viala.

În sprijinul activităţii de predare, am publicat mai multe ediţii din Formation à la communication en affaires: vol. I Grammaire française, vol. II – La lettre officielle • Le CV • Le projet d’affaires, vol. III L’Entreprise (însoţit de CD).

Apoi, cercetarea ştiinţifică s-a concretizat pe mai multe direcţii: lucrări didactice cu exploatare interactivă – baze de date, metodica predării limbii franceze, lingvistică (lexicologie, terminologie, neologie). Pe lângă comunicările de la sesiunile ştiinţifice, am publicat articole, studii, manuale şi recenzii, dintre care unele în colaborare.

Am elaborat în premieră (în România şi în Franţa) pentru domeniul economic:

• Dictionnaire des affaires roumain-français / français-roumain (mercatique et terminologie connexe) Editura Mayon, Bucureşti (5 ediţii) lucrare pemiată la Paris, cu medalia Le Mot d’Or.
• Dictionnaire de comptabilité et fiscalité français-roumain, Editura Mayon, Bucureşti (2 ediţii)
• Dictionnaire de comptabilité et fiscalité roumain-français, Editura Mayon, Bucureşti (2 ediţii)
• Dictionnaire de termes commerciaux français-roumain, Editura Mayon, Bucureşti (1 ediţie)
• Dictionnaire de termes commerciaux roumain-français Editura Mayon, Bucureşti, (1 ediţie)

Urmare a realizarii acestor lucrări, am fost primită ca membru corespondent în Academie des Sciences Commerciales din Paris, am fost numită Delegat APFA Franţa (asociaţia Actions pour Promouvoir le Français des affaires) pentru România şi membru în Conseil d’Administration de l’APFA.

Semnez rubrica de terminologie de afaceri în limba română în:

• 70 MOTS-CLEFS des Affaires en 20 Langues, Eds.Foucher, Paris, 1994
• Mots – clés des affaires en 26 langues, Eds. Foucher, Paris, 2000
• Mots – clés des affaires en 27 langues, Eds. Foucher, Paris, 2002
• Mots – clés des affaires pour l’Europe des 27, APFA, France, 2007
• Terminologie d’affaires en ligne pour toutes les langues de l’UE et autres 13 LANGUES  (49 langues), APFA France.

În calitate de Delegat APFA pentru România, începând din 1994, am organizat la nivelul ţării, 16 ediţii ale concursului internaţional Le Mot d’Or propus de Franţa. Trei erau obiectivele principale ale acestei competiţii: răspândirea neologismelor franceze din domeniul economic, antrenarea studenţilor în crearea de neologisme pentru limba română (care să elimine termenii străini) şi stimularea spiritului antreprenorial în rândul tinerilor îndrumaţi să redacteze proiecte de afaceri inspirate din realitatea românească.

Deşi locuiesc la Bucureşti, simt şi trăiesc cu valorile primite în oraşul natal, Ocna-Mureş sau Uioara cum îmi place mie să spun. Mă întorc mereu aici, înainte de toate, ca să pun o floare pe mormântul părinţilor mei; apoi, ca să frământ în palmă – fără mănuşi – bulgăraşi de pământ din grădina de la casa părintească; privesc spre Banţa unde noi, elevii, am plantat copaci, apoi spre pădurea din Ciunga – pentru a-mi aminti de stupii tatălui meu, iar noaptea privesc spre cer şi mulţumesc pentru toate câte le-am primit de aici. Sunt fericită la casa părintească pe care încerc să o ţin în viaţă.

Oraşul Ocna-Mureş a făcut multe pentru mine şi la rândul meu, voi face pentru el, ceea ce mă pricep mai bine să fac.

/p