Cu puțin înainte de Crăciunul din 2023, eram în tramvaiul 41, în direcția Piața Drumul Taberei. Deși aglomerat, în preajma mea mai erau două-trei scaune neocupate.
Pe traseu a urcat un grup de șapte-opt elevi despre care am aflat mai târziu că erau in clasa a XII a, la liceul Nicolae Iorga din București. Aveau o conversație intra-grup despre burse, despre bani și câte și mai câte de-ale lor. Una dintre eleve a început să murmure un colind, satisfacția văzându-i-se pe chip. Asta mi-a făcut, nu numai plăcere, dar mi-a și stârnit și o amintire dragă pe care v-o spun cât mai pe scurt.
O iarnă friguroasă întâmpina un Crăciun liber de după 1990. La acea vreme predam franceza în specialitatea economică la Academia de Studii Economice din București. Spre încheierea activității didactice, bucuria acestei noi vacanțe de Crăciun după atâția ani de „îngheț” al sărbătorii, trebuia, după părerea mea, să primească un conținut concret prin colinde și colindat. Curaj am avut, jenă – deloc: în tot ASE-ul numai grupele de studenți ale lui Madame Dipșe, cântau colinde. Dar, bucuria trebuia împărtășită și, împreună cu studenții, am decis să colindăm la Rectorat – la conducerea ASE-ului – eveniment în premieră. Cântatul în ASE, dar mai ales colindatul la ușa conducerii instituției, a fost o îndrăzneală nemaivăzută și nemaiauzită în instituție. M-am asigurat, printr-o confidență secretarei, că în vinerea care deschidea vacanța, Domnul Rector, distinsul Profesor univ. dr. Paul Bran, era acolo. În dimineața acelei vineri din pragul vacanței, mi-am preluat grupa de studenți (care trecuseră la prima oră printr-un test la o materie de specialitate) și, împreună ne-am deplasat de la clădirea din str. Moxa la clădirea centrală din Piața Romană.
Înfrigurați și flămânzi (căci din cauza emoției testului, studenții nu apucaseră să mănânce), aproape târând niște sacoșe grele pline cu veșmintele netrebuincioase pentru sezonul friguros, pregătite pentru drumul de întoarcere spre familiile din provincie, am reușit să ajungem în holul majestuos al clădirii principale. Rânduiți pe treptele ce duceau spre Aula Magna, în preajma unui brad imens, împodobit generos, toți ne-am dezghețat zâmbetele și ne-am pregătit să colindăm. În holul înălțat pe două etaje, colind după colind – răsunau de bucuria noastră. Ne ascultau rectorul, prorectorii și tot personalul prezent acolo. Am colindat fără așteptări de recompensă. Dar, mare ne-a fost surpriza când Dl. Rector – după ce a urat cele cuvenite –, a strâns mâna fiecărui student, oferindu-i și o sacoșă plină cu daruri și invitându-i pe toți să se înfrupte din gustările pregătite pentru ei.
Folosesc prilejul să îi aduc un omagiu Profesorului Paul Bran, pentru dăruirea lui întru formarea personalității complexe a tinerilor.
*
Așadar, amintirea acelui Crăciun pregătit cu bucurie, mi-a dat acum, în tramvaiul 41, curajul unei acțiuni inedite: auzind eleva murmurând un colind, am șoptit grupului: hai să colindăm toți împreună! Nedumeriți, își aruncau priviri unul altuia și cu toții – mie; iar atunci, le-am dat tonul și indicându-le ritmul și intensitatea pe parcurs, s-au prins cu toții în jocul propus. Ajutându-se de textele de pe internet, colindatul a fost neîntrerupt, fără nici o ezitare.
Da, am colindat în tramvaiul 41 desființând mitul plin de vorbe de glumă și de ironie cu referire la cântatul în 41. Ca parte din grupul de colindători dar și ca beneficiară a unei bucurii nemăsurate pe care am trăit-o cântând împreună cu acești tineri, am vrut să îi răsplătesc oferindu-le o sumă de bani. Cu o spontaneitate uimitoare toți, aproape deodată, au spus NU! lăsați dumneavoastră aveți mai mare nevoie de acești bani! Nu pun în cântar cine avea mai mare nevoie de acești bani, pentru că știu sigur că întotdeauna tinerii au mai multe nevoi decât vârstnicii. Dar, revelația unei calități latente ce caracterizează acești tineri elevi – umanismul în sensul cel mai cuprinzător al cuvântului – m-a copleșit. Desigur că meritul elevilor se hrănește din firea lor și din calitatea și preocuparea părinților. Dar fără dăruirea dascălilor dintr-o școală în care sunt prețuite valorile morale, șlefuirea personalității lor ar suferi.
Nu cunosc cotația valorii școlilor din București, dar îmi rămâne întipărit în minte, standardul revelat al actului educativ din liceul Nicolae Iorga.
Mi-ar fi plăcut să-i am ca studenți pe acești tineri al căror numitor comun este capacitatea să făptuiască bucurie și frumusețe fără să aștepte răsplată.
Maria Dipșe