Ai fost primul care mi-a trimis o poveste după ilustrata picturii Colindători din Maramureș a lui Constantin Dipșe. Îți mulțumesc că ai fost punctual, chiar dacă la asta te-a îndemnat și mama ta pe care o felicit pentru grijă.
Este firesc și mă bucură că la ai tăi 8 ani ai scris povestea pe file de caiet. Văd că te străduiești să scrii cât mai frumos și cât mai corect, așa că te rog să nu încetezi să faci progrese.
Este important că spui cu cuvintele tale cât de frumoasă este priveliștea din sat în Ajunul Crăciunului și cât de bucuroși sunt copiii care merg la colindat. Când vorbești de sufletul cald al colindătorilor din tablou, îmbrăcați în haine groase, mi-am imaginat că te văd și pe tine printre ei.
Este foarte bine că ai scris în povestea ta că sărbătoarea Crăciunului înseamnă sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Sunt sigură că pentru Crăciunul care va veni, vei învăța multe alte colinde, pe lângă colindul Leru-i Ler.
Dacă vrei să mai scrii vreo poveste, îți voi mai da și alte ilustrate după picturile lui Constantin Dipșe.
Îți urez să ai succes la școală și mulți prieteni cu care să te joci.
De mai mulți ani, în biserica greco-catolică din București (strada Sirenelor/Acvila), cu hramul Adormirea Maicii Domnului, Crăciunul era anunțat prin colindele unor invitați cântăreți apreciați de noi.
Crăciunul din 2024 urma să fie anunțat de colindele grupului de cercetași ai bisericii greco-catolice din București – un grup de vreo 35 de copii cu vârste de școală primară și gimnazială, însoțiți de câțiva adulți. Primirea s-a făcut sub patronajul noului nostru Părinte CristianDorin Ioanette și al Părintelui nostru „veteran” – Constantin Oltean. Pentru prestația colindătorilor, noi, enoriașii, aveam să-i răsplătim cu colecta de bani utili activităților lor comune.
Vestea vizitei mi-a declanșat o amintire cu trei scene:
în așteptarea darurilor lui Moș Crăciun, colindul din copilărie – în familia mea îl cântam astfel: mama – voce, tata – vioară, sora – vioară, un frate – mandolină, alt frate – chitară și eu – tobe, pe laterala bufetului verde din bucătărie;
în Ajunul Crăciunului, seara mai târziu, un grup organizat de băieți – din care făceau parte și cei doi frați ai mei – colinda la rude, prieteni și cunoscuți, primind fiecare o răsplată individuală;
în Maramureș, succesul copiilor la colindat se cântărea după traistă – cât de plină era cu prăjituri și alte bunătăți.
Din noianul amintirilor mele, bucuria ieșea ca o lavă tot mai încinsă; un entuziasm care, în fața ideii că vor veni cercetașii – copii de diferite vârste la colindat, se transforma în idei de acțiune. Trebuia să definesc o acțiune cu scopprecis: pentru acești colindători – o răsplată individuală, dar și o „răsplată” susceptibilă să hrănească interesul tuturor celor prezenți în Biserică – de la mic la mare. Mi-am propus ca răsplata să devină o amintire de bucurie în care această biserică să ocupe un loc central.
În prestația grupului de musafiri-colindători, am apreciat:
regia dinamică a corului prin care grupurile specializate pe anumite colinde ieșeau să cânte, în prim plan;
acompaniamentul la chitară care dădea și tonul;
nu în ultimul rând, pe cele două dirijoare – Sora Isihia, din a cărei superbă voce am prins doar o frântură – în alternanță cu o altă dirijoare, bun pedagog, care îndruma copiii să-și exteriorizeze prin zâmbet, bucuria de a colinda;
ineditul colindelor;
claritatea vocilor grupului de fete;
ritmicitatea refrenelor cântate de micii cercetași;
armonia creată prin vocea a doua de cei câțiva adulți însoțitori.
Aceste momente ne-au adus o recompensă peste așteptări: multăbucurie. În plus, plăcerea de a auzi în biserica noastră glasuri care se armonizau, muzica făcându-ne pe toți, mai buni.
Urma „să intru în scenă” cu darurile pe care le-am pregătit pentru acești colindători; avusesem de calibrat posibilitățile mele materiale și poveștile (adevărate din arhiva vieții mele trăită alături de pictorul Constantin Dipșe), în primul rând, cu numărul și vârsta colindătorilor și nu în ultimul rând, al tuturor celor prezenți. După o relatare scurtă a vieții dureroase a bisericii noastre – în trecut ferecată cu lanțuri groase și ruginite – relatare preluată din plimbările familiei prin acest cartier, am ghidat privirile celor prezenți spre înaltul bisericii, spre fresca ce înfățișează păstorii înveșmântați în gube țărănești, îngenunchind în fața Fecioarei cu Pruncul Isus. Privitorii au aflat că această lucrare monumentală din anii 1940 poartă amprenta pictorului Constantin Dipșe și a maestrului Bilțiu-Dăncuș.
Apoi, fiecare colindător a primit câte o ilustrată cu magnet după pictura Marta și Omul de zăpadă sau după pictura Colindătorii realizate de Constantin Dipșe.
Darul acesta a fost însoțit de globulețe colorate de ciocolată.
Pentru consolidarea amintirii am lansat propunerea ca cercetașii doritori să născocească o poveste care să ilustreze fiecare dintre cele două imagini tablouri, cu promisiunea că fragmente sau în întregime, acestea vor fi publicate pe site-ul www.dipse.ro la secțiunea Maria Dipșe.
