Adeseori m-am îndoit
și rareori am prididit
Să văd cum sunt cu adevărat
Și-n multe ocazii-am încercat s-aduc prinos
Și nu știu dacă am reușit cu adevărat.
Și acum te întreb pe tine, Tată,
Cum ai trecut prin viața toată
Ce țeluri ai văzut și cum
Tu te ai gândit să fii pe drum
Spre altă soartă.
Încerc și eu să am curaj
Să-nfrunt a vieții crem oraj
Ce mi se înfățișează-n poartă.
… după ce, î 2020, la 150 de ani de la a să naștere, sufletul i-a fost reaprins de Maria Dipșe, în șporiul (cuptorul) reconstruit.
Ziua de naștere a pictorului Constantin Dipșe (1917 -2010), așa cum ne-a confirmat-o el.
De acum până în 4 octombrie – dată a nașterii înscrisă în documentele de stare civilă –, noi, urmașii – soția Măriuca și fiul Ionuț –, considerăm potrivit să vorbim la „modul aniversar” despre artist. Spunem „aniversar” și nu comemorativ, pentru că, pe mai multe planuri, facem să vibreze numele lui, ca atunci când zi de zi, picta. Pentru noi, apropiații lui, este firesc să-i evocăm memoria.
Amintim că în urmă cu două duminici, la postul Radio România Cultural, a fost difuzat un interviu consistent realizat de criticul de artă dr. Roxana Păsculescu, despre Casa Memorială Dipșe din satul lui natal – Șurdești – din Maramureș.
Dar când numele pictorului Constantin Dipșe este argument pentru o acțiune instructiv-educativă, cuantificarea impactului cere altă unitate de măsură.
Două distinse învățătoare – doamna Camelia Buiciuc – de la clasa I, coordonatoarea Școlii ce poartă numele pictorului și doamna Nicoleta Petran de la clasa a IV-a –, au creat un astfel de context.
Ele și-au propus pentru această zi aniversară, la sfârșitul programului de școală, să împlinească pentru elevi, un obiectiv cultural, în spațiul și la casa în care a copilărit pictorul Constantin Dipșe.
Interesant – în metoda psiho-pedagogică folosită – este faptul că cele două învățătoare vor valorifica efectul impactului acțiunii, în ora de arte care va urma și în care copiii vor fi îndemnați să deseneze – inspirându-se din pictura artistului intitulată „Brândușe” precum și din momentele trăite la Casa Memorială Dipșe.
De asemenea, acțiunea este valoroasă pentru că furnizează copiilor și prin mijlocirea lor, adulților, informații autentice despre oamenii de seamă ai satului și traiul lor, ca modele pentru reușită în viață.
Maria Dipșe
Către Casele de licitație și
magazinele de artă cu vânzare online din România:
De la
Maria Dipșe (soție/văduvă) și Ion-Costan Dipșe (fiu) – urmașii pictorului Constantin DIPȘE
(n. 26 septembrie 1917 – d. 26 noiembrie 2010)
Pentru
Proiectul în desfășurare:
« Catalog exhaustiv Constantin Dipșe »
Acum, când pictorul Constantin DIPȘE ar fi împlinit 105 ani,
vă invităm și vă rugăm să fiți un partener pentru acest proiect, permițându-ne să facem fotografii după lucrările artistului pe care le gestionați (acum și în viitor) sau furnizându-ne imagini cu rezoluție adecvată publicării în « Catalog », inclusiv pentru lucrări deja vândute.
Sunt necesare: imagini de ansamblu (față-verso), imagini după semnătură și după detalii ce evidențiază caracteristici de tehnică a realizării.
Angajamentul nostru:
Pentru o bună și corectă colaborare, ne angajăm să menționăm contribuția dumneavoastră în lucrarea ce va rezulta.
Transferul imaginilor va face obiectul unei convenții.
150 de ani de la nașterea Casei Memoriale „Dipșe” din Șurdești
Inima Casei Dipșe a început din nou să bată pentru Șurdești, în toamna acestui an 2020, după 150 de ani de la nașterea ei.
Părinți i-au fost memorandistul Costan Dipșe și soția lui, Aristina. Îndelung locuită de fiul lor, Ioan Dipșe, purtător de drapel la Marea Unire din 1918, cu soția Ioana, Casa Dipșe a trăit vremuri de înălțare și prosperitate a unei familii ce a condus destinele satului și care a trăit bucuriile dar și frământările aduse de vremuri peste ei și peste cei 7 copii: Viorel, Teofil, Victor, Costan, Gheorghică, Iulica, Reghinuța, Frăsina.
Fiecare în felul lui, s-a învrednicit să onoreze numele familiei, după credința, puterea și statutul pe care și l-a câștigat în viață. După „plecarea” din Casă a ultimului locatar – Ioana Dipşe, „Mămuca”/ „Moşica” – în toamna lui 1974 – toate glasurile ce răsunaseră aici, toți pașii care au urcat și coborât treptele din piatră, toate rugăciunile înălțate către cer de sub acest acoperiș, toate dorințele de bine și mai bine, s-au îngropat între pereții cu straturi suprapuse de mieruială de culoarea cerului senin.
Casa a intrat în amorţire.
Lemnul de sub lutul obosit ascundea multe răni; doar „meșter-grinda” din stejar părea să nu fi renunţat la dorința de a depăși centenarul Casei. Despre șporul a cărui urmă a dispărut cu totul, mai vorbesc doi-trei nepoți ce-și amintesc că se cuibăreau pe el înfrigurați, sub paza moșichii.
Cuptorul cu bolta prăbușită, fără ușă, fără horn, zăcea într-o muțenie ce părea veșnică; nu mai avea strop de vlagă să creadă în zâne din povești, mai ales că era îngropat sub fiare vechi, cauciucuri de tractor, uleiuri de motor vărsate pe lutul podelei, rănit de așchii de tablă ori lucruri vechi, pline de molii. O vreme, Casa a mai păstrat cheia de lemn originară a încuietorii speciale, semn că a rămas primitoare în spiritul ei. Dar, de îndată ce a ajuns în sat un gând de salvare a Casei – gând socotit de unii ca fiind „străin” de locurile acelea, pentru că venea de la peste 600 km şi deci nedorit – cheia a dispărut.
Dintre localnici, vreo doi mai erau în trecere pe acolo – Voichiţa şi Aurel Dipşe prea osteniţi de muncă.
Pictorul Constantin Dipșe (soțul meu – de zeci de ani în Bucureşti) era convins că urmașii neamului, vieţuitori în sat, au știința şi conştiinţa să prețuiască această Casă – o bijuterie în trup, inimă și spirit.
Sub neiubire şi poate neștiință, Casa era pe punctul să piară, dacă Nucul din fața ei, de o seamă cu ea, n-ar fi „ținut-o în brațele lui” – cu rădăcini și ramuri.
Am început reconstruirea în anul 2016 şi am ascultat glasul Nucului la fiecare sesiune de şantier, când îmi rezemam de el spatele, să-mi alin durerea și oboseala. Nucul e singurul martor al strădaniei şi efortului de fiecare clipă, de a readuce la viață Casa.
„– Mamă, fă o Pâine în cuptor !, mi-a cerut Ionuț – fiul nostru –, și Inima Casei va bate din nou!” Acest Ionuț care, în onoarea tatălui său, pictorul Constantin Dipșe, a parcurs cu bicicleta în anul centenarului nașterii acestuia (2017), într-o cursă singuratică, drumul de la București la Casa Dipșe din Șurdești.
Cu susţinerea lui, mi-a sporit an de an curajul și răbdarea să continui lucrările la restaurarea Casei, lucrări mult mai ample, mai delicate, mai dificile și mai costisitoare decât mi-am închipuit la început de drum. Acum, Casa are şpor şi cuptor nou, pereţi proaspăt lutuiţi, podul – nou podit.
Gustați din Pâinea Aniversară coaptă în cuptorul reclădit în tindă, gândindu-vă să vizitați o Casă care se naște pentru a doua oară! Și, dacă nu va fi pe deplin gata când sunteți în preajma ei, să vă îndestulați privind fiecare centimetru pătrat atins de gândul și dorința de a fi reînviat.
Pictorul Constantin Dipșe (26 septembrie 1917 – 26 noiembrie 2010) a plecat dintre noi luând cu el promisiunea noastră – a soției și a fiului său din București – că Inima Casei va bate din nou pentru Șurdești. Neputându-i aduna pentru aniversare în anul acesta, în jurul ei, pe cei care ne-au ajutat să îi dăm din nou viață dar și pe cei care încă nu au înțeles importanța proiectului, le-am dat spre gustare, ca la un nou botez, o frântură din Pâinea Aniversară bine rumenită, alături de o vorbă de mulțumire pentru susținerea pe care sperăm să o avem și în continuare.
Scânteia restaurării ne-a dat-o domnul Gheorghe Bud – primarul comunei Șișești. „Moașa” Casei a fost doamna R.T. din Baia Mare. „Nănașele” Casei au fost surorile Ileana Făt și Livia Făt, fetele lui Frăsina și Nicolae Țiple. Meșterul casei – Badea Onisim Nechifor; „descântătoarele” Casei: învățătoarea Nicoleta, nepoatele Rujica, Părasca și Maria, Anuța Pode, Maricica și soțul Ghiță Coruian, nepoții Felicia și Nelu Boloș din Lăschia. Apoi, ajutoare ca niște albinuțe harnice, mai mulți elevi – fete și băieți de la școala din sat (ce poartă numele pictorului) – care au primit diplome de voluntar.
Mulțumind, așteptăm în continuare sprijinul specific, extrem de important pentru noi de la Primăria din Șișești – de la domnul primar Ioan Mircea Tentiș, de la domnul viceprimar Costin Gavril, de la doamnele binevoitoare din Primărie. Nu uităm mâna de ajutor primită de la vecini (răposatul) Găvrilă, Vasile și Valerica, familia Ciocotişan, vecinul Tanasie.
Cuptorul din Casa Memorială Dipșe va coace pâine dulce pentru toți cei care vin cu inima deschisă și iubitoare spre acest lăcaș.
Prof. univ. dr. Maria Dipşe – Noiembrie 2020
Imaginea prezintă Casa memorială Dipșe din Șurdești (comuna Șișești, Maramureș), unde este expus un banner cu chipul unui membru al familiei: „Aici s-a născut și a trăit Ioan Dipșe, delegat la Alba-Iulia, la Marea Unire de la 1 decembrie 1918”.
Ioan Dipșe a fost birău (primar) și jude al satului Șurdești, a ajutat sătenii, a susținut și dezvoltat școala și casa parohială, a garantat împrumuturile sătenilor cu propriile pământuri. A adus cu spatele și mai apoi cu căruța, polochim (un sol gras, bogat) dintr-un sat vecin, ca îngrășământ pentru pământ și recolte mai bune. Împreună cu soția sa, Ioana Dipșe, a avut opt prunci: unul – căzut pe front (Viorel), altul –întemnițat pentru credința lui (Gheorghe), altul – pictor (Constantin Dipșe); și ceilalți copii rămași în sat au avut trăsături și însușiri demne de laudă.
Ioan Dipșe – zis Onuțu Dipșii – ținând piciorul pe un scăunel, citea Psaltirea în fiecare zi, înainte de apusul soarelui și se ruga pentru toți. După cum povestea fiului său, pictorul Constantin Dipșe, sentimentul puternic de generozitate pentru comunitate, familie, sat, Maramureș, Ardeal și țară, l-a stăpânit întreaga viață și l-a animat pe Ioan Dipșe, ca purtător de steag la adunarea de la Alba Iulia.
Pentru a cinsti memoria acestui unic reprezentant al satului la un eveniment de anvergură națională, noi, Maria și Ionuț Dipșe, am lansat o chemare la „Întâlnire pentru Unire”. Elevi și profesori de la Școala gimnazială „Constantin Dipșe” din Șurdești, oficiali ai comunei, personalul primăriei, nepoți, strănepoți, cunoștințe și vecini, au fost așteptați sâmbătă, 17 noiembrie a. c. la ora 16:30 la Casa Memorială Dipșe din Șurdești. La lăsatul serii, am proiectat sub formă de lumină – peste Casa Memorială – tricolorul național.
Chemării noastre i-au răspuns prompt trei oameni de seamă ai locului: un dascăl talentat – Nicoleta Petran, primarul din mandatul precedent – domnul Gheorghe Bud și meșterul constructor al satului – badea Onisim Nechita.
Învățătoarea, într-o comunicare interactivă cu elevii prezenți, le-a clarificat acestora câteva concepte cheie legate de Unire.
Primarul, de al cărui nume se leagă realizarea plăcii memoriale a memorandiștilor comunei, a subliniat (pornind de la documente) rolul familiei Dipșe în istoria locului și a dat speranța că echipa din care face parte ne va oferi curând o monografie valoroasă.
Meșterul Onisim, care a scos din ruină casa făcută de memorandistul Costan Dipșe (la 1870), a vorbit prin rezultatul muncii sale.
A fost o reuniune convivială în care, prin contribuția fiecăruia, s-a creionat portretul lui Ioan Dipșe, fiu al memorandistului Costan Dipșe.
Dacă au participat mulți sau puțini la această întâlnire este un fapt secundar, căci chipul străbunului Ioan Dipșe și steagul tricolor au rămas să vegheze „drumul școlii” – care se unduiește alături de casă –, acela pe care zilnic trec elevi ce își vor întipări în memorie un moment istoric al neamului românesc: Marea Unire de la 1 decembrie 1918.
Poate că așa a fost dintotdeauna, ca, din mulțime să se ridice câțiva la un mod de înțelegere profundă a clipei istorice, cu trăire adâncă și asumare a responsabilității pentru fapte și decizii importante pentru comunitate, pentru națiunea română.
Ce trăire pătrunzătoare îl stăpânea pe Ioan Dipșe în drumul spre Alba Iulia!
Cât de prețios simțea el tricolorul pe care urma să-l desfășoare la întâlnirea cu delegațiile celorlalte provincii românești!
Chemarea noastră la „Întâlnirea pentru Unire” de la Casa Memorială Dipșe nu s-a consumat în amintita după-amiază de 17 noiembrie, ci propune coagularea de gânduri, idei și forțe pentru întărirea și creșterea notorietății Șurdeștiului și a întregii zone.
Prof. univ. dr. Maria Dipșe
Expoziția (în aer liber) cu același nume continuă să bucure vizitatorii Grădinii Botanice din București.
Ca în orice expoziţie Dipşe, şi acum îmi întâmpin vizitatorii – chiar dacă sub cerul liber – pe aleea unde am expus mai multe reproduceri după picturile artistului.
În majoritatea lor, vizitatorii de aici nu s-au mai întâlnit cu arta lui Dipşe; fie că sunt prea tineri, fie că nu frecventează sălile de expoziţii, fie – în cele mai multe cazuri, pentru că altele decât arta, sunt priorităţile vieţii lor – ceea ce nu înseamnă că nu le place frumosul; cei mai mulţi o spun cu jenă, iar eu mă grăbesc să-i ajut „să se ierte”, dându-le şansa să facă un prim pas pe tărâmul artei: NU E GRAV, le răspund eu, ACUMA e momentul să reţineţi 3 lucruri despre pictor… şi, în funcţie de „puterea lor de ascultare”, le spun că artistul a depăşit centenarul naşterii, că a trăit 93 de ani şi 2 luni şi a pictat până în ultima clipă şi că se plimba odinioară pe aleea pe care ei, vizitatorii se aflau în acel moment.
Vizitatorilor intresaţi, le povestesc despre refugiul pictorului din Maramureşul ocupat, în Bucureşti şi cum a devenit el studentul lui Nicolae Dărăscu şi a maestrului Camil Ressu, cu care a şi făcut un doctorat; sau, despre casa în care s-a născut artistul, construită la 1870; apoi, le povestesc de ce Buhele sunt roşii, de ce nu şi-a încălţat Dipşe copiii din tablou, în ciuda avertismentelor cenzurii; ce mesaj (de la strămoşi) le transmite tinerilor români, tabloul Cavalerul Trac? Iar copiii vizitatori, află cum artistul, când era prunc, şi-a umplut sufletul, mintea şi sensibilitatea cu frumuseţea şi melodia naturii, a firului de iarbă şi cu câtă bucurie le-a revărsat în picturile lui.
Maria Dipșe
Povestea fiecărui tablou împărtăşită celui care o doreşte, este modul nostru de a bucura vizitatorii care vin în Grădina Botanică din Bucureşti.
Aici, Alex şi-a făcut noi prieteni.
Familia lui Alex.
Dna Florina M. şi fiul – fericiţi.
Prin Ioana și Radu, amintirea plimbării în expoziţie va ajunge şi la Tg-Mureş
Amintirea pleacă în Cipru, unde învaţă micuţa.
Şi fetiţa mea mai mare, face pictură… – îmi spune Dna Mona D., ce a folosit prilejul plimbării în expoziţie ca să mai adauge
o fărâmă la educaţia continuă – estetică şi artistică – a fetiţelor sale.
Mână-n mână, în Grădina cu picturi (Dana).
Atâția ani a împlinit astăzi, în inimile noastre, Constantin Dipșe.
Pe aleile Grădinii Botanice.
București, 2009
Episodul 2
La sfârşitul verii lui 1940, a plecat pentru studii la Cluj (unde cursurile erau suspendate), apoi spre Timişoara, hotărând în cele din urmă să se oprească la Bucureşti unde urma să primească un ajutor de refugiat.
Deşi examenele practice de la Facultatea de Arte Frumoase începuseră de 3 zile, i s-a permis intrarea în sala de lucru şi a fost admis în anul I la clasa maestrului Nicolae Dărăscu. În anii următori, a devenit studentul lui Camil Ressu. Însuşi maestrul a fost plăcut surprins aflând că la Salonul Oficial de Primăvară din 1945 (de pictură şi sculptură), a fost admisă o compoziţie a studentului său. Sub coordonarea aceluiaşi maestru, Camil Ressu, Constantin Dipşe a prezentat în 1948, şi lucrarea echivalată în acea perioadă, cu un doctorat.
În timpul studenţiei a fost şi pe front la Rostov pe Don. A lucrat la Marele Stat Major ca desenator de hărţi, sub „aripa ocrotitoare” a Comandorului Alexandru Tațius, care i-a înlesnit și participarea la cursuri.
În imagine: Cpt. av. Alexandru Tațius (în ataș, cu basc) și cpt. av. Georgescu Gheorghe conduși la avion de lt. av. Slăvescu Ioan (cca. 1935)
(imaginea este publicată cu acordul d-lui Dan Antoniu și este extrasă din volumul “IAR-Potez 25. Avioane construite în România” – supliment al revistei Modelist cu autori: Dan Antoniu și George Cicoș.
Apoi, o vreme a fost asistent universitar la catedra de Anatomie comparată de la Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti – perioadă în care a făcut portretul profesorului medic veterinar Vasile Gheţie, membru titular al Academiei Române.
(va urma)
Episodul 1
Costan Dipșe – cu nume de artist „Constantin Dipşe” – s-a născut în satul Şurdeşti, comuna Şişeşti, judeţul Maramureş, în 26 septembrie 1917. Bunicul său – Costan Dipşe – a făcut parte din grupul de Memorandişti alături de Vasile Lucaciu cu care familia Dipşe a avut legături strânse de prietenie. Tatăl său, Ioan Dipşe, a fost – alături de alţii – delegat de Maramureş la Marea Unire din 1918 de la Alba Iulia.
Al şaselea din 8 fraţi (3 fete şi 5 băieţi), Costan Dipşe a avut o copilărie prelungită, pentru că părinţii socoteau să-l reţină pentru treburile gospodăriei. Mergea cu vitele pe păşunile din afara satului, unde, singur, între cer şi pământ, a avut răgazul nu numai să observe natura – forme şi culoare – ci şi să o „depoziteze” în sufletul, sensibilitatea şi mintea sa. Mai târziu, toată această zestre a revărsat-o în arta sa.
A urmat gimnaziul la insistenţa dascălilor. Apoi, a fost elev la liceul „Gh. Şincai” din Baia Mare. Tot aici a urmat şi Şcoala Liberală de Arte, sub îndrumarea profesorului – sculptor Gheorghe Manu care l-a sfătuit să-şi continue studiile.
(va urma)