Continuăm seria desenelor cu Casa bătrânească Dipșe.
Sebi Ciocotișan
Marina Coroian
Olimpia Duma
Adelin Făt
Marian
Vlăduț
Petruța Nichita
Categorie: General
Cavalerul Trac
« Eu am făcut tablourile, să vorbească alţii despre ele »
Aceasta era reacţia pictorului, indiferent cine-i cerea să folosească cuvinte pentru descrierea tablourilor sale. Fire şi spirit liber, C. Dipşe refuza – la rândul lui – să-şi îngrădească semenii cu explicaţii.
În expoziţiile soţului meu am fost mereu prezentă ca să întâmpin vizitatorii. Pentru cei ce doreau, evocam uneori câteva repere din contextul biografic şi spiritual al artistului, punând astfel pictura într-un context de viaţă, necunoscut lor. Reiau demersul pentru cei ce-l vor considera util.
(ulei pe pânză 41×46 cm)
Cavalerul Trac este o imagine a ataşamentului pictorului la neam şi pământ.
Câteva repere concrete justifică firesc sau paradoxal, acest sentiment:
- În 1892 Costan Dipşe – bunicul artistului făcea parte din Delegaţia Memorandiştilor care apăra drepturile românilor din Transilvania în fața împăratul austriac de la Viena.
- În 1918, la 1 Dcembrie, Ioan Dipşe – tatăl artistului – făcea parte din delegaţia din Maramureş la Marea Unire de la Alba Iulia.
- Viorel Dipşe – fratele mai mare al pictorului murea în război.
- În perioada communistă, Gheorghe Dipşe – fratele mai mic al artistului – suporta 3 condamnări cu o detenţie politică de 13 ani pentru credinţa sa greco-catolică ce cultiva valorile morale, ce apăra unitatea şi demnitatea naţiunii române.
Desene cu „Casa Dipșe” din Șurdești
Iată câteva desene ale elevilor de la Școala „Constantin Dipșe” din Șurdești, având ca subiect casa în care s-a născut și a copilărit pictorul.
Ioana Amalia Ciocotișan
Raluca Iulia Coroian
Raul Marian Marc
Răzvan Mureșan
Ionuț Andrei Șindilă
Adrian Pop
Păsări şi Pod pentru Furnici (II)
Continuăm seria desenelor cu temele „Păsări” şi „Pod pentru Furnici”.
Ana-Delia Gherghel
Alvaro Horgos
Romeo Hotea
Marc Raoul Marian
Gheorghita Pasca
Patrisia
Mihai Pop
Andrei Ionut Sindila
Raluca Sovres
Alex Stiop
Anastasia Tamas
Maria Toma
Adriana Tornai
Silvia Tura
Bogdan Alexandru Valean
Păsări şi Pod pentru Furnici (I)
Constantin (Costan) Dipşe a avut o copilărie prelungită, căci din cei 8 fraţi, nu el era cel „menit” de părinţi să urmeze şcoli înalte.
Cu toate acestea, destinul susţinut de voinţa şi dorinţa lui Costan Dipşe, l-a condus să studieze Artele Frumoase la Bucureşti şi chiar să facă un doctorat cu renumitul pictor Camil Ressu, devenind el însuşi un pictor cu stil artistic bine conturat şi foarte personal.
Cum toate sunt rânduite pe lumea aceasta, rostul copilăriei prelungite s-a adeverit a fi acela că sufletul, mintea şi spiritul lui s-au îndestulat din armonii nesfârşite de forme şi culoare din natură şi au hrănit mai apoi imaginaţia şi creativitatea artistică a Pictorului.
Una din îndeletnicirile copilăriei sale era să ducă vitele la păscut în afara satului Şurdeşti. Odată la câteva zile îi aducea merinde sora lui mai mare – Reghinuţa – despre care se spunea că „horea tare mândru” [cânta foarte frumos].
Ziua şi noaptea, mai mult singur, între Cer şi Pământ, viitorul pictor cioplea în lemn, asculta Păsările şi urmărea Furnicile.
Am zăbovit pe acest episod din copilăria Pictorului, la prima întâlnire cu elevii din Şcoala din Şurdeşti, în octombrie 2012, când le-am spus că artistul recunoştea de când era prunc, cântecul fiecărei Păsări, şi că tot la vremea aceea, construia din fire de iarbă pod pentru furnici, peste câte un fir de apă.
Păsările şi Podul pentru Furnici – au fost aşadar, subiectele principale ale primelor desene semnate de copiii din clasele 1-4, desene prin care aveau să-l omagieze pe Pictor, după puterile şi sensibilitatea lor.
Ana-Maria
Larisa Bud
Carla Maria
Amalia Ciocotisan
Georgiana Ciurcas
Paula Cotot
Marian Craciun
Iulia Dan
Paul Dan
Adi Demian
Andreea Dipse
Roxana Dipse
Școala „Constantin Dipșe” din Șurdești, Maramureș
În 1940, tânărul Costan Dipşe s-a refugiat în Regat, la Bucureşti, gonit de condiţiile vitrege ale ocupaţiei din Ardeal ; timp de 5 ani, el nu a ştiut nimic de cei de-acasă din Şurdeşti, aşa cum nici părinţii ori fraţii lui nu aveau veşti de la el.
Mai apoi, fiecare întoarcere a Pictorului în sat, era ca să-şi îmbrăţişeze familia, dealurile şi brânduşele şi, niciodată ca să se fălească cu realizările lui profesionale, oricât de răsunătoare erau ele în capitală şi chiar peste hotare.
Tocmai de aceea, Proiectul iniţiat de Primăria din Şişeşti, ca recunoaştere a personalităţii Pictorului Constantin Dipşe, este valoros, el restaurând pe plan local, legătura spirituală între artist şi locurile natale.
În toamna aceasta, preluând ştafeta proiectului prin care s-a atribuit Şcolii din Şurdeşti numele „Constantin Dipşe”, noi am făcut un prim pas în cunoaşterea elevilor, a dascălilor lor, precum şi în demararea acţiunii de organizare a unui Muzeu Dipşe în Casa natală a Pictorului.
Primirea caldă de care ne-am bucurat, entuziasmul copiilor dar şi „clipirea” discretă a unor părinţi, de aprobare a acţiunilor noastre, ne obligă să mergem mai departe, cu o investiţie educaţională şi formativă, în primul rând. Căci, numai mintea luminată poate aduce bunăstarea materială de durată.
Doi ani
Astăzi se implinesc 2 ani de când pictorul Constantin Dipşe s-a stins din viaţa pământească. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Să-i celebrăm amintirea bucurându-ne de picturile sale.
Cele trei tablouri de mai jos pot fi văzute până pe 2 decembrie a.c. în expoziţia colectivă „Artistul şi puterea”.
Astăzi ar fi împlinit 95 de ani
C. Dipşe – autoportret
Umbra
poezie de Constantin Dipşe
O lumină pură-n noapte
Plină de uimiri, în şoapte
Cu aripi de-argint aşteaptă
La cărarea-ncrucişată
Să-mi deşert pe şanţ desaga
Plină toată cu DEGEABA.
Am trăit multe de toate
Şapte zeci de mii ori şapte
Nici una n-a fost povară,
Veşnicia umbrei, doară.
N-am putut s-o port cu mine,
Nici în rele, nici în bine.
N-o pot suporta povară
În spate ori subsuoară,
Când îi densă, când îi rară,
Ori e iarnă, ori e vară,
Nu-i toamnă, nici primăvară.
E doar umbră-n fapt de seară
Este-un fulg ce-ntruna zboară.
Cine-o duce, vai de el
N-are linişte, de fel.
De când sunt, cât am trăit,
Umbra nu m-a părăsit
Şi n-am cum o deşerta
În şanţ, din desaga mea.
Lumina de-argint s-aştepte
Şapte mii de ani ori şapte
Să mai fac în lume-o curbă
Cât se naşte roua-n umbră.
Astăzi, când deşert desaga,
Văd că-s umbră,
Dar… DEGEABA.
„Mâna”
de Constantin Dipşe (1987)
De când e omul şi-ai lui,
TOATE,
Cam de mână sunt legate.
Cu mâna-ngrijeşti trandafiru’
Tot cu ea mângâi copilu’.
Cu mâna semeni ogoru’
Cu ea construieşti pridvoru’.
Fântâna… scormoneşti cu mâna.
Tot cu mâna, îngrădeşti stâna.
Cu mâna decopertezi glia,
De iarbă, toată câmpia.
Şi faci brazde, adânci cât râul
Pe sub care semeni grâul.
Cu mâna sădeşti copacul,
Tot cu mâna-ajuţi săracul.
Dacă-nveţi, cu mâna scrii
După ce-ai pictat întâi.
Ai pictat în peşteră
Cu mâna cea meşteră.
Cu mâna faci roata, focul,
Tot în mână-ţi stă norocul.
Tot ce simţi cu inima
Se-ndreaptă spre mâna ta,
Cu care poţi „lumina”
De când a fost om şi îi,
Mâna-i unealta dintâi
Şi va fi de-a pururea
Cât omul va exista.
Cu mâna scormoneşti glia,
Cu ea sculptezi simfonia
Cu mâna-ţi aperi moşia,
Demnitatea şi-omenia.