Către Casele de licitație și

magazinele de artă cu vânzare online din România:

ARTMARK

ALIS

ARA ART

COLORS ART Gallery

GOLDART

GOLDART Gallery

MONAVISSA

QUADRO

VIKART

De la

Maria Dipșe (soție/văduvă) și Ion-Costan Dipșe (fiu) – urmașii pictorului Constantin DIPȘE

(n. 26 septembrie 1917 – d. 26 noiembrie 2010)

Pentru

Proiectul în desfășurare:

« Catalog exhaustiv Constantin Dipșe »

Acum, când pictorul Constantin DIPȘE ar fi împlinit 105 ani,

vă invităm și vă rugăm să fiți un partener pentru acest proiect, permițându-ne să facem fotografii după lucrările artistului pe care le gestionați (acum și în viitor) sau furnizându-ne imagini cu rezoluție adecvată publicării în « Catalog », inclusiv pentru lucrări deja vândute.

Sunt necesare: imagini de ansamblu (față-verso), imagini după semnătură și după detalii ce evidențiază caracteristici de tehnică a realizării.

Angajamentul nostru:

Pentru o bună și corectă colaborare, ne angajăm să menționăm contribuția dumneavoastră în lucrarea ce va rezulta.

Transferul imaginilor va face obiectul unei convenții.

Imaginea prezintă Casa memorială Dipșe din Șurdești (comuna Șișești, Maramureș), unde este expus un banner cu chipul unui membru al familiei: „Aici s-a născut și a trăit Ioan Dipșe, delegat la Alba-Iulia, la Marea Unire de la 1 decembrie 1918”.

Ioan Dipșe a fost birău (primar) și jude al satului Șurdești, a ajutat sătenii, a susținut și dezvoltat școala și casa parohială, a garantat împrumuturile sătenilor cu propriile pământuri. A adus cu spatele și mai apoi cu căruța, polochim (un sol gras, bogat) dintr-un sat vecin, ca îngrășământ pentru pământ și recolte mai bune. Împreună cu soția sa, Ioana Dipșe, a avut opt prunci: unul – căzut pe front (Viorel), altul –întemnițat pentru credința lui (Gheorghe), altul – pictor (Constantin Dipșe); și ceilalți copii rămași în sat au avut trăsături și însușiri demne de laudă.

Ioan Dipșe – zis Onuțu Dipșii – ținând piciorul pe un scăunel, citea Psaltirea în fiecare zi, înainte de apusul soarelui și se ruga pentru toți. După cum povestea fiului său, pictorul Constantin Dipșe, sentimentul puternic de generozitate pentru comunitate, familie, sat, Maramureș, Ardeal și țară, l-a stăpânit întreaga viață și l-a animat pe Ioan Dipșe, ca purtător de steag la adunarea de la Alba Iulia.

Pentru a cinsti memoria acestui unic reprezentant al satului la un eveniment de anvergură națională, noi, Maria și Ionuț Dipșe, am lansat o chemare la „Întâlnire pentru Unire”. Elevi și profesori de la Școala gimnazială „Constantin Dipșe” din Șurdești, oficiali ai comunei, personalul primăriei, nepoți, strănepoți, cunoștințe și vecini, au fost așteptați sâmbătă, 17 noiembrie a. c. la ora 16:30 la Casa Memorială Dipșe din Șurdești. La lăsatul serii, am proiectat sub formă de lumină – peste Casa Memorială – tricolorul național.

Chemării noastre i-au răspuns prompt trei oameni de seamă ai locului: un dascăl talentat – Nicoleta Petran, primarul din mandatul precedent – domnul Gheorghe Bud și meșterul constructor al satului – badea Onisim Nechita.

Învățătoarea, într-o comunicare interactivă cu elevii prezenți, le-a clarificat acestora câteva concepte cheie legate de Unire.

Primarul, de al cărui nume se leagă realizarea plăcii memoriale a memorandiștilor comunei, a subliniat (pornind de la documente) rolul familiei Dipșe în istoria locului și a dat speranța că echipa din care face parte ne va oferi curând o monografie valoroasă.

Meșterul Onisim, care a scos din ruină casa făcută de memorandistul Costan Dipșe (la 1870), a vorbit prin rezultatul muncii sale.

A fost o reuniune convivială în care, prin contribuția fiecăruia, s-a creionat portretul lui Ioan Dipșe, fiu al memorandistului Costan Dipșe.

Dacă au participat mulți sau puțini la această întâlnire este un fapt secundar, căci chipul străbunului Ioan Dipșe și steagul tricolor au rămas să vegheze „drumul școlii” – care se unduiește alături de casă –, acela pe care zilnic trec elevi ce își vor întipări în memorie un moment istoric al neamului românesc: Marea Unire de la 1 decembrie 1918.

Poate că așa a fost dintotdeauna, ca, din mulțime să se ridice câțiva la un mod de înțelegere profundă a clipei istorice, cu trăire adâncă și asumare a responsabilității pentru fapte și decizii importante pentru comunitate, pentru națiunea română.

Ce trăire pătrunzătoare îl stăpânea pe Ioan Dipșe în drumul spre Alba Iulia!

Cât de prețios simțea el tricolorul pe care urma să-l desfășoare la întâlnirea cu delegațiile celorlalte provincii românești!

Chemarea noastră la „Întâlnirea pentru Unire” de la Casa Memorială Dipșe nu s-a consumat în amintita după-amiază de 17 noiembrie, ci propune coagularea de gânduri, idei și forțe pentru întărirea și creșterea notorietății Șurdeștiului și a întregii zone.

 

Prof. univ. dr. Maria Dipșe

Expoziția (în aer liber) cu același nume continuă să bucure vizitatorii Grădinii Botanice din București.

Ca în orice expoziţie Dipşe, şi acum îmi întâmpin vizitatorii – chiar dacă sub cerul liber – pe aleea unde am expus mai multe reproduceri după picturile artistului.

În majoritatea lor, vizitatorii de aici nu s-au mai întâlnit cu arta lui Dipşe; fie că sunt prea tineri, fie că nu frecventează sălile de expoziţii, fie – în cele mai multe cazuri, pentru că altele decât arta, sunt priorităţile vieţii lor – ceea ce nu înseamnă că nu le place frumosul;  cei mai mulţi o spun cu jenă, iar eu mă grăbesc să-i ajut „să se ierte”, dându-le şansa să facă un prim pas pe tărâmul artei: NU E GRAV, le răspund eu, ACUMA e momentul să reţineţi 3 lucruri despre pictor… şi, în funcţie de „puterea lor de ascultare”, le spun că artistul a depăşit centenarul naşterii, că a trăit 93 de ani şi 2 luni şi a pictat până în ultima clipă şi că se plimba odinioară pe aleea pe care ei, vizitatorii se aflau în acel moment.

Vizitatorilor intresaţi, le povestesc despre refugiul pictorului din Maramureşul ocupat, în Bucureşti şi cum a devenit el studentul lui Nicolae Dărăscu şi a maestrului Camil Ressu, cu care a şi făcut un doctorat; sau, despre casa în care s-a născut artistul, construită la 1870; apoi, le povestesc de ce Buhele sunt roşii, de ce nu şi-a încălţat Dipşe copiii din tablou, în ciuda avertismentelor cenzurii; ce mesaj (de la strămoşi) le transmite tinerilor români, tabloul Cavalerul Trac? Iar copiii vizitatori, află cum artistul, când era prunc, şi-a umplut sufletul, mintea şi sensibilitatea cu frumuseţea şi melodia naturii, a firului de iarbă şi cu câtă bucurie le-a revărsat în picturile lui.

Maria Dipșe

Povestea fiecărui tablou împărtăşită celui care o doreşte, este modul nostru de a bucura vizitatorii care vin în Grădina Botanică din Bucureşti.

Aici, Alex şi-a făcut noi prieteni.

 

Familia lui Alex.

 

Dna Florina M. şi fiul – fericiţi.

 

Prin Ioana și Radu, amintirea plimbării în expoziţie va ajunge şi la Tg-Mureş

 

Amintirea pleacă în Cipru, unde învaţă micuţa.

 

Şi fetiţa mea mai mare, face pictură… – îmi spune Dna Mona D., ce a folosit prilejul plimbării în expoziţie ca să mai adauge

o fărâmă la educaţia continuă – estetică şi artistică – a fetiţelor sale.

 

 Mână-n mână, în Grădina cu picturi (Dana).

Episodul 1

Costan Dipșe – cu nume de artist „Constantin Dipşe” – s-a născut în satul Şurdeşti, comuna Şişeşti, judeţul Maramureş, în 26 septembrie 1917. Bunicul său – Costan Dipşe – a făcut parte din grupul de Memorandişti alături de Vasile Lucaciu cu care familia Dipşe a avut legături strânse de prietenie. Tatăl său, Ioan Dipşe, a fost – alături de alţii – delegat de Maramureş la Marea Unire din 1918 de la Alba Iulia.

Al şaselea din 8 fraţi (3 fete şi 5 băieţi), Costan Dipşe a avut o copilărie prelungită, pentru că părinţii socoteau să-l reţină pentru treburile gospodăriei. Mergea cu vitele pe păşunile din afara satului, unde, singur, între cer şi pământ, a avut răgazul nu numai să observe natura – forme şi culoare – ci şi să o „depoziteze” în sufletul, sensibilitatea şi mintea sa. Mai târziu, toată această zestre a revărsat-o în arta sa.

A urmat gimnaziul la insistenţa dascălilor. Apoi, a fost elev la liceul „Gh. Şincai” din Baia Mare. Tot aici a urmat şi Şcoala Liberală de Arte, sub îndrumarea profesorului – sculptor Gheorghe Manu care l-a sfătuit să-şi continue studiile.

(va urma)

Sub auspiciile Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti şi cu concursul Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, s-a realizat şi s-a dezvelit, la 29 aprilie 2015, o placă memorială dedicată pictorului Constantin Dipşe.

Placa atestă că în imobilul din strada Eforie nr. 4 (la etajul 6 atelierul 10), artistul a creat, timp de 37 de ani – de la mijlocul drumului său profesional până în ultima clipă a vieţii.

Contextul ne-a prilejuit nouă, familiei, “punerea în scenă” a unui moment cultural în care s-au întâlnit persoane ce l-au cunoscut pe pictorul nonagenar, cu tineri aflaţi la primul contact cu opera artistului. Aceştia – studenţi în specialitatea stomatologie – formează cel mai numeros şi constant public prezent pe strada Eforie, la imobilul cu nr. 4, din care parterul şi cinci etaje aparţin Facultăţii lor, iar etajele 6, 7 şi 8 cu ateliere de creaţie, sunt proprietatea Uniunii Artiştilor Plastici.

În amfiteatrul facultăţii de la parterul clădirii, unde odinioară era o sală de expoziţii a UAP, în faţa musafirilor veniţi la eveniment, gazda din partea facultăţii, Domnul Profesor universitar dr. Pătraşcu – iubitor de artă – a argumentat acceptul instituţiei pentru întrunirea legată de dezvelirea plăcii memoriale.

Apoi, fiecare invitat a primit din partea familiei pictorului, un document informativ privind viaţa profesională a artistului şi o ilustrată după o pictură reprezentativă semnată C. Dipşe.

Pe durata a trei secvenţe de proiecţii, trei vorbitori au prezentat viaţa, opera şi valoarea artistică a creaţiei lui Constantin Dipşe.

Ionuţ Dipşe – fiul pictorului – a vorbit despre obârşia, studiile şi tinereţea artistului, despre primele sale expoziţii, trecând apoi în revistă şi principalele lucrări de artă monumentală.

Dorind ca cei din sală să perceapă existenţa artistului legată de datele concrete de viaţă, eu, Maria Dipşe – soţia pictorului, am relatat câteva poveşti adevărate, începând cu întemeierea familiei noastre. Am evocat şi câteva dintre prieteniile cu mari scriitori şi poeţi (Nichita Stănescu, Grigore Hagiu, Nicolae Breban, Gheorghe Pituţ, Constantin Crişan şi alţii) – opresaţi deopotrivă de securitatea şi cenzura regimului comunist siluitor de conştiinţe.

Despre pictura lui Constantin Dipşe, despre locul ei în arta românească şi universală, despre profunzimea şi forţa de comunicare a tablourilor şi culorilor lor, a vorbit scriitorul Nicolae Breban într-un discurs-sinteză. Singurul în viaţă din grupul de prieteni creatori ai lui Constantin Dipşe, scriitorul şi-a adaptat discursul ţintind publicul tânăr, nu numai pentru informare dar mai ales pentru îndreptarea lui către artă cu care, profesia medicală poate fi socotită chiar înrudită.

Unii invitaţi au văzut pentru prima oară, alţii au revăzut imagini cu multe din principalele tablouri semnate de pictor, compoziţii, flori şi peisaje: culoare şi echilibru în formă, lumină şi idee-simbol, bucurie şi dragoste de viaţă, “efigii”, adâncime a semnificaţiilor ce conduc la arhetipuri. Cu acestea în minte şi în suflet, toată asistenţa s-a mutat apoi la locul din faţa plăcii a cărei dezvelire a revenit Domnului inginer Mircea Mureşanu – reprezentant oficial al Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic – şi lui Ionuţ Dipşe.

Cu glas tare, o studentă a citit mesajul de pe placă, apoi un cuvânt de laudă a scriitorului Nicolae Breban, ceremonia încununându-se cu citarea frazei rostite de pictor în septembrie 2010: “Sunt un om obişnuit cu năzuinţă de creaţie cu toată credinţa, puterea şi sănătatea mea.”

Adresăm mulţumiri deosebite: conducerii Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti, conducerii Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic – instituţii care au făcut demersurile pentru realizarea lucrării – reprezentate la eveniment de Domnul Inginer Mircea Mureşanu, un colaborator şi comunicator valoros.

Pentru eficienta conlucrare întru binele tinerilor studenţi de la Facultatea de Stomatologie, aducem mulţumiri speciale Domnului Profesor univ. dr. Pătraşcu.

Mulţumirile noastre calde se îndreaptă şi către Domnul Academician – scriitorul Nicolae Breban care a răspuns generos invitaţiei pe care i-am făcut-o de a vorbi despre arta vechiului său confrate întru artă şi prieten, pictorul Costan Dipşe.

La acest preţios eveniment, ne-au onorat cu prezenţa şi alte personalităţi oameni de cultură şi de artă prestigioşi cunoscători ai creaţiei lui Constantin Dipşe, pe care-i îmbrăţişăm cu caldă prietenie.

O bucurie nemăsurată ne-a produs prezenţa la eveniment a studenţilor pentru care, sperăm, creaţia şi numele pictorului Constantin Dipşe vor fi tot mai cunoscute.

(text: Maria Dipşe;  foto: Eugen Nedelcu / Hello Foto)

 

 

dezvelire-placa-costan-dipse-0005

dezvelire-placa-costan-dipse-0010

dezvelire-placa-costan-dipse-0014

dezvelire-placa-costan-dipse-0017

dezvelire-placa-costan-dipse-0023

dezvelire-placa-costan-dipse-0030

dezvelire-placa-costan-dipse-0032

dezvelire-placa-costan-dipse-0047

dezvelire-placa-costan-dipse-0049

dezvelire-placa-costan-dipse-0054

dezvelire-placa-costan-dipse-0059

ochideapaW

Spune-mi, Tată, cum ai trăit,

Cum ai înviat de câte ori ai murit,

Cât sânge-ai vărsat când ai suferit.

Spune-mi, Tată drag şi minunat

Cum ai fost prunc când ai pictat,

Arată-mi cum gândul ţi-ai închinat

Şi inima-ţi mândră-n credinţ-ai purtat.

Presară pe-un nor din sarea pământului

Şi plou-o pe mine cu-atingerea vântului,

Visează-mă, Tată-n culorile-ţi tari,

Dă-mi aripi să-nalţ din cuvinte, vlăstari!

Ochi de apă – tablou de C. Dipşe

Versuri – Ionuţ Dipşe

În 12 februarie 1985, le scriam părinţilor mei (din Ocna Mureş) despre:

“Un foarte bun prieten al nostru, poetul Grigore Hagiu care a fost şi la nunta noastră, s-a culcat cu gazul aprins [din cauza frigului]; partenera lui a murit iar el a fost reanimat, scos din comă…

Deşi a fost frig duminica trecută şi un gheţuş mare şi autobuzele nu circulau, m-am dus totuşi la spital şi i-am dus un pahar (de muştar) cu miere cu polen. A vorbit cu mine mai mult decât cu alţii şi i-am promis că mai merg”

 

Dragă Grigore,

Deoarece nu mi-am putut ţine promisiunea de a te vizita din nou – tu ai plecat dintre noi în grabă, în 13 februarie – te rog să primeşti cu inima deschisă gândurile noastre calde azi, când din familia Dipşe am rămas aici doar eu şi fiul nostru Ionuţ.

Cred că te-ai “regăsit” cu Costan – care a luat acum 3 ani (2010) calea pe care tu te-ai înscris de aproape 3 decenii (1985). Prietenia voastră a fost un adevăr preţios, pentru că s-a construit pe aprecierea reciprocă a valorii etice şi artistice. Ea poate rămâne un model şi pentru alţii.

Înzestrat cu simţul cunoaşterii oamenilor, dublat de vocaţia prieteniei, tu ai fost acela care i-a condus pe Nichita Stănescu, pe Nicolae Breban în atelierul de pictură a lui  Costan Dipşe – loc de reflecţii poetice, artistice, filozofice, pentru voi şi pentru alţi artişti şi scriitori.

De fapt, tu erai pentru Costan, mai mult decât un prieten; erai “fratele” de care pictorul, refugiat din Maramureş şi izolat de familia lui, avea, atât de multă nevoie în frământările lui.

Împreună cu soţia ta, buna şi talentata poetă Ana, aţi fost martori la cununia noastră religioasă din 21 februarie 1971, de la Biserica Palatului Brâncovenesc de la Mogoşoaia.

 foto 1wDna. Vulpe, Ana Hagiu, Grigore Hagiu, Gina Hagiu, Dna. Piliuţă, Ctin. Piliuţă

Mai apoi, în aceeaşi seară, tu le-ai vorbit mesenilor – cu o solemnitate de amvon; ai vorbit ca o Ursitoare Bună, transmiţându-ne – sub zâmbet sau sub chipul sobru – frumuseţea şi blândeţea gândurilor tale. În fapt, erai o conştiinţă preocupată de soarta prietenului tău Costan, dar mai ales de soarta picturii lui, în universul cărora intram –printr-un coup de foudre – eu,  Măriuca, coborâtoare tot din Ardeal.

foto 2wAna şi Grigore Hagiu, Gina Hagiu, Ctin. Piliuţă

foto 3wGrigore Hagiu, Ctin Piliuţă, Eugen Popa, Gina Hagiu.

Prezenţa ta de “frate”  a fost distinctă şi distinsă şi când îl acompaniai pe Costan în aşteptarea emoţionată a ivirii zorilor, ca să veniţi la gară unde sosea trenul de la Oradea; eu făceam naveta de la serviciul din Oradea, la soţul din Bucureşti. De pe peronul gării, voi doi mă întâmpinaţi de fiecare dată cu exclamaţia Vine Măriuca! Vine Măriuca! grăbiţi să-mi recitaţi versurile gătite şi pregătite pentru această nouă întâlnire. Pentru mine această primire era covorul roşu ce, dincolo de emoţie, mă conducea spre o “casă primitoare, plină de căldură, de statornicie şi de siguranţă”.

Pentru prezenţa ta minunată în viaţa lui Costan şi a întregii noastre familii, pentru rândurile din “Cartea cu prieteni, în care ai surprins mai bine ca nimeni altul esenţa existenţei pictorului C. Dipşe, noi – Măriuca şi Ionuţ ai lui Costan – îţi păstrăm o profundă recunoştinţă şi o duioasă amintire.

Maria Dipşe

 “De când îl cunosc, şi-l cunosc de multă vreme, conduita lui mi s-a părut dintre cele mai alese….

Neinfluenţat de nici o modă, statornicit în preocupările lui, artistul reuşeşte, tocmai prin marea concreteţe a lumii sale descrise, să depăşească realitatea imediată, ridicând-o în zona miraculoasă a simbolului. Este o lume redusă la esenţă, conturată precis, cu oameni pe care i-am şti parcă dintotdeauna, încadraţi mereu într-un peisaj care este deopotrivă al muncii şi al sufletului lor….

Gama coloristică a lui Constantin Dipşe este aspră, tranşantă, violentă. În miezul ei însă, într-o continuă dispersie şi aglutinare, o culoare se distinge net: un roşu arzător, penetrant, numai al lui; un nucleu de foc şi vitalitate care iradiază întreaga paletă; la flăcările lui, toate celelalte aliaje, indiscutabil mai fragile, se desfac şi se recompun; el însuşi se apasă greu, se arde înăbuşit şi chinuitor pe sine, cu flamă subţire sporită, căpătând concentraţie şi strălucire de rubin…” Grigore Hagiu – extras din Cartea cu prieteni