Expoziția „Tablou de Centenar” – la Muzeul Satului din București (I)

Constantin Dipșe s-a născut la Şurdeşti, Maramureş, în 26 septembrie 1917. Din 1940 a fost refugiat – venind din Ardeal – în Bucureşti, unde a creat fără încetare timp de 70 de ani.

Format la şcoala maeştrilor Nicolae Dărăscu şi Camil Ressu de la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, Constantin Dipşe este unul dintre primii membrii ai Uniunii Artiştilor Plastici din România.

A avut o activitate expoziţională impresionantă – pictură de şevalet și desen –, a realizat lucrări de referinţă în arta monumentală – frescă și mozaic –, precum şi ilustraţie de carte. S-a impus ca artist cu un stil bine definit, recognoscibil în orice împrejurare, caracteristicile inconfundabile fiind talentul lui de desenator şi harul care-l plasează între cei mai de seamă colorişti din arta românească.

Pictura lui Constantin Dipșe bucură ochiul şi spiritul, transmiţând nemijlocit un mesaj legat de valorile naţionale.

Expoziția „Tablou de Centenar” dedicată împlinirii a 100 de ani de la nașterea pictorului Constantin Dipșe (n. 1917 – d. 2010) oferă vizitatorilor prilejul întâlnirii și cunoașterii creației sale, susținută de obiecte, documente și filme biografice.

Alături de cele mai cunoscute din picturile lui Constantin Dipșe, vor fi prezente lucrări ce nu au fost niciodată expuse publicului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.