Accesul la Palatul Mogoşoaia se poate face pe intrarea principală sau pe cea care se continuă cu o lungă alee nepietruită, ce merge în paralel lacul.

Pe-acolo pe undeva se află şi copăcelul cu pricina şi nu cred să fi scăpat nepozat de vreunul dintre membrii excursiei. Apare prin poze mai întunecat, mai luminos, mai îndepărtat sau mai apropiat, dar peste tot, CLAR.

Nu pot nega faptul că mai multe imagini făcute de mine, cu el, sunt de aceeaşi factură, dar parcă mi se pare mai interesant aşa, o pată de culoare calmă, liniştită, pe care o observi cu coada ochiului.

Sâmbătă dimineaţa am fost în excursie cu orasul.ro, la Mogoşoaia. Am mers cu trenul până acolo, biletul costând modesta sumă de 3 lei.

Am avut inspiraţia să călătoresc lângă uşă, reuşind astfel să cobor printre primii. De ce spun asta ? Deoarece trenul a stat doar vreo 30 de secunde în staţie, eram aproape 80 de inşi, iar dobitocul de impiegat a dat verde trenului să plece înainte ca toţi să fi apucat să coboare. Ca urmare, câţiva colegi pozari au mai apucat să sară de pe scările trenului, 3 dintre ei accidentându-se, iar alţii rămânând în cursa de Urziceni.

Personaju’ din imagine e cretinu’ cu pricina.

Revenind la fotografii, trebuie să spun că din tren am vazut o invazie a acestei plante roşii  – al cărei nume nu-l ştiu – pe garduri, pe arbuşti, pe copaci. Aşa că după ce am coborât în staţie, am luat-o înapoi pe lângă şină pentru a ne putea bucura mai mult de culori. Şi chiar dacă nu era soare, frunzele aveau o oarecare strălucire şi contribuiau la o atmosferă specială.

Am tot cutreierat zona Tuşnadului şi împrejurimile şi am trecut prin tot felul de sate cu nume gen Sânmartin, Sânnicolau etc. Poza asta e făcută în apropierea unuia dintre ele; şi pentru ca nu mai ştiu care, i-am zis „Sân…”.

In ton cu vremea de azi.

Tu nu te-ai plictisit să mergi în fiecare zi pe acelaşi drum ?

Ei, vezi, şi eu, d-aia am luat-o pe drumuri de ţară unde credeam că mi se descleiază maşinuţa, dar peisajul şi liniştea au meritat.