„Eclipsă rece” e numele tău,
Ai apărut de după un munte de rău.
Eşti ca vulcanul care vrea să scape
De toată sila strînsă-n etape
Şi-acum vrea să se-adape
Din ale pământului mii de ape.
Să potolească lupta cea surdă –
Ce lumea crede că-i nuntă –
A pietrelor, metalelor şi ielelor
Ce-i sălăşluiesc în burtă.
Am adunat stufoase şi-mpăiate zvonuri
Adiacente vorbei, pe mai multe tonuri:
Neparalelele sunt căile neclare
Ce şerpuiesc ca râuri ce nu duc spre mare.
Nici una nu poate să vină şi să fie
O mărturie scrisă lent în piatră vie:
Că-n fiecare dată când te ating pe rană
Zâmbeşti ciudat şi-mi spui: „Nu-ţi fie teamă!”