„Aceste case din temelia lor sunt înălţate de luminatul domn Io Constantin Basarab Voevod fiului său Constantin Brancoveanul, începându-le şi sfârşindu-le la leat 7206 şi la al zecelea an al domniei sale, ispravnic fiind Mihai vtori postelnic Corbeanul”

şi

“A doao zi, octombrie 27 dni – scrie Greceanu – s-au rădicat Mariia Sa cu totul de au purces şi au mersu la Potlogi, unde şi căşile de acolo ispravite găsindu-le de zidit, numai doao zile au zăbovit. Deci au purces de au mers la Mogoşoaia şi de acolo au venit la scaunul Bucureştilor la noiembrie 1 dni, leat 7207, impreuna cu toată boierimea viindu cinesi la căşile lor”

Probabil ca în 2008, recolta de stuf va fi singura îndestulatoare şi de calitate în România. Că orzu’, secara şi grâul, deşi deficitare, se exportă. Aşa că, băieţi, la stuf. E bun şi la pozat.

Nu mă aşteptam ca într-un loc, odată reşedinţă pentru Brâncoveni, să găsesc o lume atât de, nu săracă material, cât cu duhul, o lume bolnavă de indiferenţă, nu faţă de viitor, ci faţă de prezent… Leacul pentru această suferinţă nu este departe, dar drumul până la el s-ar parea că necesită antrenamente de nivel olimpic. 500 de metri-gunoi. Potlogi. Oare localnicii se numesc Potlogari ?

Cum demult n-a mai fost zapadă în Bucureşti şi cum eu nu mai cotizasem cu imagini pe temă, iată una de la colţul blocului. Că mai departe n-am apucat să merg, având nişte neînţelegeri majore cu mai mulţi câini comunitari. Poate data viitoare o să le povestesc de Bratwurstel mit Kartoffelsalat mit ein Weissbier vom fass si o să mă lase în pace, să-mi văd de pozat.