Încerc iar să clipesc lumină, cum inima-mi dictează –
In ritmuri lente, tainice și savuroase,
Și să se.mire cei ce au greșit, deplină,
Să-n doaie a mea rază.
E-o tresărire de revolt-amăgitoare,
O strălucire scurtă-n aer rece
Când dimineață-i-n acea pură boare
Ce-o face să se mire și să plece.
Acum clipesc din nou și nu știu ce urmează
E-un cadru scurt, de viață într-o vară,
Iar muntele de griji, în groapa deznădejdii
Se-nclină lent, urmând a lunii fază.
Când ies cuiele-mi din lemn
Și piatra se preface-n scrum,
Deși nu vreau să-mi văd de drum,
Curaj îmi fac și iar mă-ndemn.
Nu știu ce lume voi găsi aici
Și cum voi meșteri o barcă
Ieși-mi-va oare chiar o arcă,
Din marea multă de chirpici?
De-oi naviga prin munții goi,
Vâslind fără o țintă fixă,
În viața asta prea prolixă
Aduce-voi timpu’-napoi?
Zidurile dintre noi
S-au născut din miez de șoapte
Și la nord de Miazănoapte,
Ne-am ascuns desculți și goi.
Umbra-ți trece, umbra-mi vine,
Răsărit și-Apus deodată,
Cărămida e tăiată
Din vulcan de-Aleutine.
Nu se simte, nu se vede
Nici fereastră și nici poartă
Ori măcar o Mare Moartă,
Să plutim spre a ne pierde.
