Nu mă aşteptam ca într-un loc, odată reşedinţă pentru Brâncoveni, să găsesc o lume atât de, nu săracă material, cât cu duhul, o lume bolnavă de indiferenţă, nu faţă de viitor, ci faţă de prezent… Leacul pentru această suferinţă nu este departe, dar drumul până la el s-ar parea că necesită antrenamente de nivel olimpic. 500 de metri-gunoi. Potlogi. Oare localnicii se numesc Potlogari ?
Prea puţin timp de ieşit la peisaj, aşa că sunt nevoit să-mi caut sursa de inspiraţie în jurul meu. Şi am găsit-o în frigider. Asta, după ce am ratat nişte imagini cu chiciura de pe copaci, făcute de pe geam.
Cum demult n-a mai fost zapadă în Bucureşti şi cum eu nu mai cotizasem cu imagini pe temă, iată una de la colţul blocului. Că mai departe n-am apucat să merg, având nişte neînţelegeri majore cu mai mulţi câini comunitari. Poate data viitoare o să le povestesc de Bratwurstel mit Kartoffelsalat mit ein Weissbier vom fass si o să mă lase în pace, să-mi văd de pozat.
Frig şi vânt groaznic, bilet scump, opulenţă, nu prea multe de vizitat, fără labirint sau grădini, fotografiatul interzis cam peste tot, tristă Gloriette, puţine imagini.
