Unde-mi este ziua, de ieri imaginată-ntr-una,
În care amândoi plutim în viitor incert,
De ce e azi tristeţea prezentului continuu
Şi totul ţine de un concret inert?

Dar de vom fi vreodată, aproape adormiţi,
Veghind doar la ce se întâmplă-n vis,
Ne vom lăsa departe, şamanic amăgiţi
Într-un parfum de-albastre flori de-abis.

Voi presăra cuvinte multe, puse-n şoapte
Şi-n miez de zi mă voi uita la tine, lung,
Te voi cânta într-una-n miez de noapte
Şi nu voi pregeta, tăcerea s-o alung.

Iubirea-mi este pavăza ascunsă
A temerii de tine; şi-o port în sân, mereu.
Nu voi clinti şi nu voi fi cu faţa plânsă
De dorul de pământ ce-aduci în somnul meu.

Iar când voi fi simţit culoarea
Înţelepciunilor ce strigă vehement,
Voi fi ştiut în ce transformă Lumea
Imaginara noastră incursiune în latent.

Un colţ de vreme,
Un colţ de cais
Demult uscat.

Un colţ de pâine netăiat,
Un colţ de
vin spre tine,
Călare pe un verde cal,
De pe un perete-n
Colţ de mal.