Când pun soarele în praştie,
Zboară chiciura de vrăbii,
De pe-a drumului copastie,
Înspre abur de corăbii.

Nourii, de frig se-adună,
Nelăsându-şi nici un fulger
Să se uite după lună,
Cum o fur-acum un înger.

Scurt e timpul, şi e rece,
Sticlă-i aerul pe piele,
În ciulini şi prin nuiele,
Ne-om întrece.