In asa Duminca mohorata, ceaiul bun este singurul lucru pozitiv.
Savurat la Carturesti – intr-o zumzaiala intelectuala, la Ceainaria Cotroceni – intr-o psihedelica liniste, sau la Pipe si Carti intr-o atmosfera mai boema, ceaiul de calitate este panaceu pentru suflet si trup.
O privire in coltul ochiului sau o sclipire in geam sunt de ajuns pentru a acompania ceremonia personala de degustare a ceaiului.
Sa facem liniste asadar, sa ascultam bolborositul apei care fierbe si apoi sa inchidem ochii adulmecand ultima respiratie a plantei, din infernul aromat al ceainicului.
„- Cine sunt eu ?” – intreba ceaiul
al cui chishior era acela?
ce sa zic e frumos ceea ce scrii si ceea ce speri
ceaiul este mai mult o atmosfera
e frum oasa poza
dar ce poti spune despre ceea ce a zis dostoievski poate sa moara toata lumea eu sa-mi beau ceaiul ?
ma tot gangesc la niste idei legate de chipul uman cum as putea sa le pictez
pe curand
De ce ma gindesc eu ca e picturala, ca o aveti din familie…
Seamana aceasta imagine cu ceva di stilul francez clasic al anilor `40…
O imagine care povesteste si totodata imbie la presupuneri… interesant!
e o captura de timp si spatiu.
un picior clar ,celalat neclar in miscare.
o dinamica anormala in combinatie cu cestile de ceai ,dar tocmai asta face
ca mesajul sa aiba multe de spus
Imi place foarte mult.
Pacat ca nu se vede nimic in cesti…
Bravo!