Nu de putine ori m-am gandit in ultima vreme la casa bunicilor. Neobisnuita pentru oraselul in care traiau. Mare, impunatoare, cu etaj. A starnit multe invidii la vremea constructiei si mult timp dupa aceea, in ciuda faptului ca a fost ridicata cu mare efort si multe sacrificii.
Acum este trista, nelocuita dar inca impunatoare si multi se uita la ea stramb.
I-am promis ca dupa ce-i fac poze, voi avea grija sa-i redau viata si sa-i scriu istoria asa cum o stie ea.

Azi-noapte a fost eclipsa, dar ca de obicei, am ratat momentul, concentrat fiind asupra altor lucruri.
Ca de exemplu de ce nu ne spun extraterestrii „Hello, v-am vazut, dar nu sunteti pe gustul nostru.”
Macar sa ne fi trimis o misiva intr-o sticla stelara, in care sa ne spuna „Degeaba va holbati la noi prin fundurile alea de borcane, ca n-o sa ne vedeti niciodata.”
De aceea, am hotarat sa nu ma mai uit in sus, dupa cai verzi, ci pe pamant, dupa lucruri omenesti.
Si atunci am gasit mesajul mult cautat.

In rolul principal – Peştele

De multe ori am visat că zbor, dar în chip de peşte, niciodată.
Apoi am vazut Big Fish şi atunci mi-am dat seama ca nu trebuia să-l visez, ci să-l traiesc.

Şi ca să-l traiesc, trebuie să-l mănânc. Dar mie nu-mi place peştele decât la Rex Hunt, la TV. Sau în fotografii.

Şi atunci l-am pozat.
A se servi cu Emir Kusturica şi Tim Burton.

… ceai este unul de rascruce. De definire a sinelui, de asumare a viitorului sau de renuntare.

Amalgamul de ganduri este fumat cu nesaţ, istovitoarea revenire la realitate invadand incaperea.

Este prima zi din samptamana sau a 2-a dupa unii, dar atata timp cat seamana cu duminica de ieri, nimic nu o face mai putin… frumoasa.

In asa Duminca mohorata, ceaiul bun este singurul lucru pozitiv.

Savurat la Carturesti – intr-o zumzaiala intelectuala, la Ceainaria Cotroceni – intr-o psihedelica liniste, sau la Pipe si Carti intr-o atmosfera mai boema, ceaiul de calitate este panaceu pentru suflet si trup.

O privire in coltul ochiului sau o sclipire in geam sunt de ajuns pentru a acompania ceremonia personala de degustare a ceaiului.

Sa facem liniste asadar, sa ascultam bolborositul apei care fierbe si apoi sa inchidem ochii adulmecand ultima respiratie a plantei, din infernul aromat al ceainicului.

„- Cine sunt eu ?” – intreba ceaiul