Rupestră-mi floarea sufletului.
De pânză, vîntu-n zori.
Bizonul rece-al peretelui de stâncă,
Aflatu-l-am pe patu-mi de fiori.
Cu sunet lin, de apă dintr-o luncă,
Ce susură într-una-n ritm divin,
Mă-mpunge el în pieptu-mi gol de suflu
Ca să-mi atingă inima ascunsă-n iz de crin.
Dormit-am eu aici de multa vreme?
Sau doar am atipit atat cat sa mai cresc doi crini?
Si-am tot visat dulci soapte-n adieri perene,
Dar ochii i-am deschis intre ciulini.
Acum sunt singur, eu si campul sur,
Ce primavara cruda o asteapta printre cruci.
Si-apoi sa vina vara calda-n lanuri fara de cusur,
Sa-mi zugraveasca amintiri amare-n cuib de cuci.