De departe am vazut,
Venind călare,
Un om tăcut.
Nu l-am întrebat nimic,
Doar l-am privit în ochi
Un pic.
Nu ştiu unde va merge,
Ce va face, ce drum
Va urma.
Dar i-am promis din priviri
Că existenţa-i
O voi picta.
Eclipsă rece
„Eclipsă rece” e numele tău,
Ai apărut de după un munte de rău.
Eşti ca vulcanul care vrea să scape
De toată sila strînsă-n etape
Şi-acum vrea să se-adape
Din ale pământului mii de ape.
Să potolească lupta cea surdă –
Ce lumea crede că-i nuntă –
A pietrelor, metalelor şi ielelor
Ce-i sălăşluiesc în burtă.
Am adunat stufoase şi-mpăiate zvonuri
Adiacente vorbei, pe mai multe tonuri:
Neparalelele sunt căile neclare
Ce şerpuiesc ca râuri ce nu duc spre mare.
Nici una nu poate să vină şi să fie
O mărturie scrisă lent în piatră vie:
Că-n fiecare dată când te ating pe rană
Zâmbeşti ciudat şi-mi spui: „Nu-ţi fie teamă!”
Alb-gri-negru
Am desenat o literă pe deget…
Am desenat o literă pe deget:
Şi-a instalat aici, comodă, lentă,
Cerneala-i neagră, fără preget,
şi patinează pe-o amprentă.
Îmi fură-ncheietura moale
Şi pulsul mi-l transformă-n nor
Şi-n sânge negru, rotocoale
va face c-o pană de condor.
O mână o invidie de henna
Prin labirintul cubital,
Alunecă încet pe Sena
arterei proiectate sagital.
Spre mintea mea de urcă slova,
Şi nu va rătăci hai-hui,
Va zugrăvi în umbre vorba
că inima-mi ‘i-a nimănui.
O lună încheiată ţine
Aceast’ eclipsă nepătată
de ceaţa de cerneluri fine,
Când alfabetul mi se-arată.
Imaginară
Unde-mi este ziua, de ieri imaginată-ntr-una,
În care amândoi plutim în viitor incert,
De ce e azi tristeţea prezentului continuu
Şi totul ţine de un concret inert?
Dar de vom fi vreodată, aproape adormiţi,
Veghind doar la ce se întâmplă-n vis,
Ne vom lăsa departe, şamanic amăgiţi
Într-un parfum de-albastre flori de-abis.
Voi presăra cuvinte multe, puse-n şoapte
Şi-n miez de zi mă voi uita la tine, lung,
Te voi cânta într-una-n miez de noapte
Şi nu voi pregeta, tăcerea s-o alung.
Iubirea-mi este pavăza ascunsă
A temerii de tine; şi-o port în sân, mereu.
Nu voi clinti şi nu voi fi cu faţa plânsă
De dorul de pământ ce-aduci în somnul meu.
Iar când voi fi simţit culoarea
Înţelepciunilor ce strigă vehement,
Voi fi ştiut în ce transformă Lumea
Imaginara noastră incursiune în latent.
