„- Un cent pe minut, un cent pe minut” spune reclama.
„Un gard pe zi” as parafraza eu, cu gandul la numarul echivalent de obstacole din cursa numita „viata”.
Si pentru ca aceasta necesita strategii similare celor din jocul de sah, nu pot spune decat ca finalitatea ei este MAT la Gard 7. Adica Duminica.
Am ales aces subiect azi pentru ca m-am gandit ca in felul acesta voi ademeni lumina buna sa se (re)instaleze in viata noastra.
Rasarit, curcubeu sau apus, lumina calda a dupa-amiezii sau cea orbitoare a verii sunt tot atea motive de optimism.
Si cum fara optimism nu se poate face fotografie, m-am gandit ca nu strica sa transmit ceva din al meu.
Cand totul se naruie si sperantele se sparg, ochii ratiunii refuza sa mai vada.
Mai apoi insa, incepi sa observi ca mai exista si alte culori decat cea a lumii tale dintai; si ca se combina, iar noua viziune este mai bogata si mai interesanta decat cea pe care tocmai ai pierdut-o.
Daca tot este azi concursul Le Mot d’Or, si tot este anul francofoniei, m-am gandit ca nu strica ceva din Paris.
Pentru ca acolo merge castigatorul competitiei amintite.
Am observat ca toate locurile periculoase genereaza o atractie de multe ori fatala. Mai ales atunci cand nu stie nimeni ca le vizitezi, cand n-ai telefonul mobil la tine si mai ales cand nu esti atent.
La fel si acest depozit de deseuri de la uzina chimica din Ocna-Mures, ce prelucreaza clorura de sodiu si derivatele din zacaminele locale.
„Selenar” e un cuvant banal pentru a caracteriza peisajul straniu ce se deschide in fata ochilor odata urcat pe muntele alb, de steril. Sus, din tevi ruginite, se scurg lichide de culori putrede, iar mirajul lor in lumina apusului este maxim.
Recomand tuturor celor care vor sa fotografieze locatii similare sa ia aminte la faptul ca aceste depozite de deseuri se comporta ca nisipurile miscatoare.
Eu am fost norocos.
