După ce ai coborât în genunea de sare, aerul tare, cristalizat aproape, iţi zgârie plămânii şi obiectivul.
Dar nu te mai gândeşti la el sau la aparat pentru că atenţia iţi e furată de vitrinele însărate în care vezi zbaterea mută, perenă, abia perceptibilă, a larvelor de sare.
Multe dintre ele au au fost eliberate şi s-au transformat în pupe şi mai apoi în grăunţe ce au văzut lumina zilei.
Câteva au ajuns direct în rai, spălate de ploaie, altele au trecut prin purgatoriul organic al vieţuitoarelor de la suprafaţă.
Însă cele rămase îşi petrec veşnicia sub privirile mai mult sau mai puţin înţelegătoare ale celor ce iau ca ceva normal sarea în bucate.