Citadela este o scriere complexă nedefinitivată pentru publicare, a scriitorului francez Antoine de Saint-Exupéry (1900-1944).

Dosarul meu de susținere a tezei de doctorat (Tehnică și poezie în opera lui A. de Saint-Exupéry – 1983 – Universitatea din București), conține una dintre cele mai valoroase file ce caracterizează rezultatul studiului meu timp de 10 ani, pentru descoperirea unui scriitor despre care se scrisese totul: r e f e r a t u l redactat și semnat de Conf. univ. dr. Teodor Boșca.

Dragă Profesore, după centenarul nașterii voastre (2022), nici nu mai contează că mai trece câte un an, pentru că această statistică își pierde semnificația în fața faptelor, ideilor și realizărilor unei personalități de anvergura voastră.

Azi, 5 februarie 2025, cu glas și puteri înzecite, spun din nou, Mulțumesc Domnule Profesor!

Mi-ați cunoscut cel mai bine potențialul intelectual și m-ați îndrumat cu delicatețea care vă caracterizează – pentru o creștere neîntreruptă.

Referatul  trimis – este un text pe care îl citesc, îl recitesc, din care sorb ca să-mi refac forțele, dar mai ales încrederea în mine, atunci când le simt slăbite.

Referatul este textul care încurajează citirea Citadelei pe care Antoine de Saint-Exupéry a asimilat-o Sufletului  Omului.

Și, ca să nu întrec măsura cu dorința de a primi laude, decupez – din volumul Poezia trubadurilor  în traducerea lui Teodor Boșca – azi, o poezie despre lăcomie.

Dragă Nicolae,


Oricât de multe cuvinte aș folosi, acestea nu pot cuprinde toate dimensiunile personalității tale ca scriitor și om de cultură. Pot însă, chiar într-un singur cuvânt – loialitate – să definesc  legătura de prietenie cu prețuire reciprocă pentru actul de creație, dintre tine și Costan – soțul meu, pictorul Constantin Dipșe.

La nunta noastră de la Palatul Mogoșoaia (1971) – vernisajul vieții noastre ca familie – ai cuvântat fără nici o umbră de îndoială asupra alegerii (soției) făcute de prietenul  tău, deși nu mă cunoșteai. La vernisajul expoziției din 1975 de la Simeza, (deja Costan devenise și tată), te-ai referit la înnoirile, schimbările din pictura artistului, subliniind forța și intensitatea cromatică ce exprimau dragostea de viață, dorința de a trăi cât mai mult, (ceea ce s-a și întâmplat, căci a lucrat până în ultima zi din cei 93 de ani și 2 luni). Și, când toate acestea erau bine statornicite în conștiința comună, tu, cu o minte larg cuprinzătoare și adânc sfredelitoare, ai vorbit la vernisajul expoziției „Esențe” din 2009  și mai apoi la dezvelirea Plăcii Memoriale de pe clădirea cu ateliere din strada Eforie din București – despre unicitatea – în arta românească – a tabloului Madona (Maramureșeană) prin care se face legătura cu Renașterea italiană.

Între timp am devenit și eu prietena soției tale, (acum regretata) Cristina.

După o ne-vedere de vreo 3 ani, dar auzire în mai multe rânduri, eu am fost dornică să te întâlnesc, să-mi povestești despre aniversarea ta de 90 de ani de anul trecut din 1 Februarie (2024); la rândul meu, să-ți vorbesc despre activitățile inițiate pentru Costan, de pildă, expoziții la Centenarul nașterii lui și mai apoi, expoziția prelungită câțiva ani în aer liber, la Grădina Botanică din București. Ai apreciat și omagiul adus de Ionuț, care a parcurs singur pe bicicletă drumul de la București în satul Șurdești, o simbolică întoarcere la casa părintească, după refugiul din 1940.

Publicarea pe prima pagină din Contemporanul revista pe care o conduci – a picturii Madona Maramureșeană încadrată de un valoros articol, este rostirea prețuirii tale necondiționate față de opera lui Constantin Dipșe.

Când ne-am revăzut (anul acesta, pe 18 ianuarie), am constatat că ești același neostenit scriitor, că ești același entuziast vorbitor celor dornici să se instruiască despre universul presocraticilor, universul lui Nietzsche, Hegel și a altor filozofi ale căror idei tu nu le reproduci, ci le trăiești, făcându-i părtași și pe ascultători.

În sâmbăta aceea am stat aproape neclintită să ascult elogiul tău adus și filozofului Lucian Blaga, cu încântarea pe care cele două peisaje – tablouri ale lui Constantin Dipșe de pe pereții sufrageriei tale – ți-o declanșează deoarece ilustrează conceptul de Matrice stilistică românească. În casa ta – autor a 20 de romane, 15 cărți de memorialistică și a 2 volume de poezii, pictura este ocrotită și binecuvântată.

Dragă Nicolae, discursul tău amplu – asemenea scrisului  tău –, în volute, de câteva ore bune, m-a țintuit într-o emoție constantă de teama că bucla ideii inițiale nu se va închide. Dar asta nu se întâmplă nici în discursul tău și cu atât mai puțin, în scrisul tău.

Împreună cu Ionuț, îți mulțumim că apreciezi efortul nostru de a deschide un centru cultural în Casa natală a pictorului și că ne încurajezi să continuăm. Încrederea ta și bucuria ta că suntem harnici și că nu ținem seama de obstacole, ne dau puteri. Dragă Nicolae, ție, maestrul cuvântului, îți mulțumesc că ne consideri – pe mine și pe Ionuț – cu bucurie și apreciere, continuatorii prieteniei lui Costan pentru tine.

La mulți ani, azi de ziua ta, 1 februarie!

Măriuca