Am dedicat participarea mea la seara petrecută cu Maestros Concert de sâmbătă,6 iunie 2026, din cadrul CellEast Festival de la Ateneul Român, întregii mele familii. Doi părinți și patru copii care, toți înzestrați cu un auz muzical perfect, talent instrumental dezvoltat și voci proporționale cu exercițiul și vârsta, am trăit odinioară o viață în armonie, susținându-ne unul pe altul ca într-o valoroasă orchestră.

Dar, în primul rând, o dedic tatălui meu, Emil Marcu (Ocna Mureș, județul Alba), care ar fi împlinit 116 ani în data de 7 iunie și care, de prunc, imitând ceterașii ambulanți de prin sate, și-a făcut prima vioară din tulei de porumb.

Maestros Concert a reunit 12 violonceliști.

„Cât de frumoasă este seara alături de violoncele!” Această exclamație a răsunat în sinea mea la fiecare piesă ascultată și continuă să-mi lumineze chipul cu un zâmbet, chiar dacă de atunci au trecut mai bine de zece zile.

Orchestra ne-a plimbat de la Boleroul lui Maurice Ravel la Poloneza de concert a lui David Popper, însoțind mersul tactic și scorțos al Panterei Roz (Henry Mancini), până la misteriosul Aladdin al lui Alan Menken. Ne-am coborât apoi în subsolurile tangoului pasional al lui Goran Bregovici, am trecut prin atmosfera strălucitoare din La Traviata a lui Verdi – neclintită în farmecul ei nici chiar de pirații din Caraibe ai lui Hans Zimmer. În cele din urmă, ne-am desfătat cu Viva la vida (Coldplay), ajungând pe o culme cu Nothing Else Matters de Metallica.

În toate acestea, mi s-au dezvăluit vigoarea vieții bărbătești și totodată plină de tandrețe a melodiei ce răsună din inima violoncelului.

Cu locurile ocupate în totalitate, sala Ateneului a vibrat la unison între coardele instrumentelor și glasul entuziasmat al publicului care a îmbrățișat cu o bucurie imensă spiritul viu al acestei sărbători. Aici, cele 12 violoncele – împreună sau grupate în formații mai mici – ne-au oferit ingenioase aranjamente muzicale, cu ritmuri egale sau contratimpi pe care i-am resimțit în unele momente ca în jocurile noastre populare, pline de o imaterialitate particulară.

A fost un concert cu piese viguroase și pline de delicatețe, din acelea care vindecă toate rănile, la vedere ori ascunse, și îți dau aripi puternice să te ridici deasupra a tot și a toate pentru a fi cu tine însuți – așa cum ne îndeamnă întotdeauna firea omului creat de Dumnezeu. Am trăit o sărbătoare rară, ce mi-a dezvăluit virtuțile magice ale violoncelului: un instrument de statură mijlocie, dar cu o ținută înaltă, capabil să te îmbrățișeze și să te păstreze mereu aproape de el.