by ·0 Comments

„Astăzi și în zilele ce vor urma, există un singur lucru pe care nu ai voie să-l faci, să fii trădător. Există un singur drum în viață care te îndepărtează de trădare – cel eroic. Numai pe această cale poți răscumpăra lumea”

(Fericitul Episcop Ioan Suciu).

Expoziția foto-documentară de la Biblioteca Academiei, deschisă în 28 mai 2025, dedicată Fericiților Episcopi Martiri Greco-Catolici – Valeriu Traian Frențiu, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan, Ioan Suciu, Vasile Aftenie, Tit Liviu Chinezu – mi-a adus în prim planul minții și al sufletului, conceptul de loialitate.

În stilul meu de lucru, arunc o scurtă privire în DEX ca să surprind și prin sinonime, complemente adjectivale, conotațiile cele mai subtile ale acestui concept.
Loialitate este un substantiv derivat cu sufix din adjectivul loial+ itate(sufix).

Este o virtute, valoare sau calitate umană care implică respectarea anumitor norme morale, care își îndeplinește cu cinste obligațiile asumate, devotament, atașament puternic și o susținere neclintită față de o persoană, un grup, față de o idee.

Conotațiile implicite de cinste și statornicie în atașament formând esența însăși a loialității, impun ca adjectivul loial să nu poată  suporta grade de comparație. Așa cum nu poți fi foarte cinstit sau mai puțin cinstit, pentru că – ori ești, ori nu ești cinstit – tot astfel ești sau nu ești loial unei persoane, unui crez, unei Biserici.

Loialitatea față de credință este calitatea supremă și primordială a vieții Episcopilor Martiri, dovedită mai ales în regimul  comunist îndelung opresiv iar, esența rugăciunii lor este închegată în invocația Fericitului Episcop Alexandru Rusu: Doamne, Dumnezeule, primește jertfa vieții mele pentru libertatea Bisericii Greco – Catolice !

Texte, fotografii, documente rare, obiecte personale au umplut sala de expoziții și acestea, ar putea fi prea puține dovezi ca să-l cutremure pe un vizitator întâmplător. Dar, cum mulți dintre noi au avut părinți sau rude în suferință din cauza crezului lor religios, avem unitatea de măsură bine întipărită în memorie pentru ca o lacrimă tăcută să rămână pe veci în sufletul nostru.

Expoziția itinerantă organizată de Muzeul Județean Satu-Mare, deschisă și argumentată de reprezentanți ai Bibliotecii Academiei Române și ai Muzeului, a fost întâmpinată de cuvintele de mulțumire și aprecieri deosebite ale Episcopului nostru de București, Mihai Frățilă în fața unei asistențe numeroase, dornică să participe la un eveniment atât de select.

                                                
O pictură a artistei Elisabeta Talpoș – „Fericiții Episcopi Martiri” – a fost oferită Episcopiei noastre iar un album select îngrijit și frumos tipărit, pregătit de Muzeul județean de Artă din Satu Mare, a făcut alegerea rapidă a publicului.


Cu deplină venerație față de modelul unic de sacrificiu pentru neam și credință, cerem – prin ruga de fiecare zi din biserica noastră către Sfinții Episcopi Martiri – harurile de care avem nevoie, să putem trăi creștinește după învățătura Bisericii noastre. 

 Maria Dipșe, 22.06.2025

by ·0 Comments

…este deviza de excepție pe care Episcopul greco-catolic Iuliu Hossu a rostit-o și care i-a servit drept reper în misiunea sacră asumată până la sacrificiu.

Fidel Romei cu care Biserica noastră greco-catolică a rămas Unită, Iuliu Hossu a fost răsplătit pentru sfințenia și curajul său, cu recunoașterea de către Papa Paul al VI-lea, prin titlu de Cardinal „in pectore” (în secret) informație făcută publică postum, și beatificat în 2019 la Blaj, alături de ceilalți șase Episcopi greco-catolici martiri.

Personalitate unică, de vârf, a istoriei moderne a României, Cardinalul a fost comemorat în Conferința organizată de Episcopia Greco – Catolică de București, împreună cu Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului.

În 28 mai a.c., în amfiteatrul Bibliotecii Academiei Române, Conferința comemorativă dedicată lui Iuliu Hossu, la 55 de ani de la plecarea lui dintre pământeni, a fost deschisă de cuvântul Preasfințitului Mihai Frățilă, Episcop de București al Bisericii Greco – Catolice, continuând ca o veritabilă sesiune de comunicări științifice susținute de cadre didactice și cercetători de la prestigioase institute și instituții științifice din țară, de rangul cel mai înalt.

Numeroase informații inedite pe cinci teme, s-au organizat, prin complementaritatea lor, într-o imagine complexă și detaliată a personalității patriotului cardinal.

A fost evocat contextul european al relațiilor cu Sfântul Scaun, cu substanțială referire la România. S-a subliniat rolul Episcopului Iuliu Hossu, în crearea Marii Uniri. Nu a lipsit evocarea momentelor de referință din activitatea pastorală și publică a Episcopului între 1920 și 1945. O evidențiere particulară s-a făcut momentului desființării Bisericii noastre, insistându-se pe prezența Cardinalului în acest context. Prelegerea privitoare la represiunile sistemului comunist împotriva lui Iuliu Hossu între 1948-1970 a primit adeziunea plină de emoție a publicului asistent.

Informațiile îmbogățitoare scoase la lumină și oferite nouă din ungherele  arhivelor, ne-au făcut să inspirăm din aerul plin de speranță al momentului Unirii de la 1918, când Iuliu Hossu, în calitate de delegat oficial, a citit Rezoluția Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, în fața celor peste 100.000 de români. Cu suferința și cu durerile marelui patriot, a empatizat publicul asistent când s-a vorbit de vremea detenției și a domiciliului forțat ale cardinalului, pentru refuzul de a trece la ortodoxie.

Valoarea morală și spirituală excepțională a Cardinalului Iuliu Hossu ar trebui să fie o oglindă care, arătându-ne trecutul, să ne întărească în credința pentru păstrarea unității între națiune și Biserica noastră.

Fericiți cei ce lucrează pentru Unirea neamului ! un crez imperativ pe care Biserica noastră Greco – Catolică continuă să-l cultive, un crez căruia să ne dedicăm prin comunitățile din parohiile noastre, aducându-l mai aproape pe cel de lângă noi. 

Maria Dipșe  – 22.06.2025

by ·0 Comments

…ne oferă prilejul să rememorăm cu o reverență pioasă, rolul esențial al Bisericii Unite cu Roma, în întregirea la „scară mare” a țării și a neamului, prin împlinirea Marii Uniri.

Deopotrivă, ne oferă prilejul să realizăm, chiar dacă la „scară mică”, unirea noastră, a credincioșilor greco-catolici de azi, în rugăciune și acțiune. Să dezvăluim potențialul moștenit, latent, nemanifestat până acum, rămas camuflat de rămășițe ale opresiunii de odinioară. În amintirea părinților, moșilor și strămoșilor noștri, să onorăm Biserica, cu prezența noastră!

Reuniunea Mariană și-a desfășurat lucrările însoțite de rugăciuni, în zilele de 26, 27 și 28 mai 2025.

Delegațiile din Blaj, Lugoj, Cluj, Satu-Mare, Maramureș și București, au fost întâmpinate de Părintele capelan Cristian Dorin Ioanette. În cuvinte bine alese, Părintele a exprimat gânduri calde, pline de ospitalitate, zidite în jurul dominantelor:

 „Iată slujitoarea Domnului!”

„Când… răul dă năvală, nu-I totuna (Domnului) în preajma cui stăm!” pe care le-a întregit mai apoi cu cuvintele memorabile ale cardinalului Iuliu Hossu: „Credința noastră este viața noastră.”

Ziua de 27 mai a fost dedicată în principal, dezbaterilor în spațiile oferite de Mănăstirea Părinților Carmelitani desculți de la Snagov.

Programul de rugăciune și meditație a culminat în ziua de 28 mai, la mormântul Cardinalului Iuliu Hossu și mai apoi, cu reculegerea prin rugăciune, cântec sau tăcere, rând pe rând, la mormântul lui Corneliu Coposu, a Fericitului Ion Bălan și a Fericitului Vasile Aftenie din cimitirul Bellu Catolic. Poezii dedicate acestora au fost citite de Pr. Dăneț.

 Întâlnirea membrilor din Uniunea Mariană s-a încheiat în frumoasa noastră biserică ce a vorbit musafirilor, nu numai prin fresca cupolei cu o amprentă original românească, ci și, din nou, prin glasul de bun povestitor al Părintelui Constantin Oltean despre istoria bisericii, prin glasul de bun interpret de poezie al Părintelui-musafir Ioan Marcel Dăneț și prin glasul mult hotărât al Părintelui capelan Cristian Ioanette. Apoi, în Sala „Vasile Aftenie”, în sunetul imperativ al cântecului „Unde-i iubire, acolo e Dumnezeu!” ne-am unit într-un cerc promițător să fie fără fisuri, fără sincope; ne-am dezvăluit bucuria de a fi împreună, uniți prin aceeași credință.

În chip de concluzii, să ne însușim îndemnul Pr. Cristian Ioanette, rostit la mormântul Cardinalului Iuliu Hossu:

„Pe umerii strămoșilor noștri s-a clădit Biserica noastră, credința noastră; de aceea ne rămâne sarcina să fim, dacă nu apostoli, măcar mărturisitori de credință; este un lucru foarte important; în felul acesta, putem dovedi și apartenența noastră la istoria, patrimoniul, cultura și spiritualitatea poporului român. Altfel, totul se șterge, pentru că pentru generațiile care vin, dacă nu există cine să le spună: – Dragul meu sau draga mea, s-a întâmplat asta, asta, asta și asta – Adio! suntem șterși din istorie! Să nu uităm! Așadar, să nu ne fie frică, să avem curajul să-l mărturisim pe Isus Cristos prin Biserica noastră Greco-catolică!”

by ·1 Comment

(7 iunie 1910 – 21 februarie 1989)

Pașii de urmat în cazul unui eșec

Omagiul cel mai firesc și mai prețios pe care îl putem aduce părinților noștri, este să ne însușim învățăturile pe care ei ni le-au dat sau ni le dau prin exemplul lor, prin comportamentul lor sau, în mod explicit, prin cuvinte.


De la Tatăl meu, am învățat: în cazul unui eșec:

  • Să nu ne supăram pe ceilalți.
  • Pe noi înșine, să ne certăm cu moderație, ca să ne rămână suficientă sămânță de energie și voință, să reintrăm în luptă.
  • Să descifrăm și să analizăm singuri sau cu ajutor de la ceilalți, minusurile noastre care ne-au condus la eșec.
  • Să nu ne jenăm să cerem ajutor, că să ne limpezim cauza sau cauzele eșecului.
  • În funcție de context, să cercetăm, să învățăm sau/și să exersăm mai mult
  • Apoi, mai stăpâni pe noi, să intrăm cu mai mult curaj, în competiție.
  • Dacă e nevoie, s-o luăm de la început.

Un exemplu :

După ce am căzut la examenul practic de șofat, am urmat pașii enumerați. Și, la a doua încercare, am reușit în condiții foarte bune. „Colega” de examen a făcut totul pe dos: a acuzat examinatorul de nereușita ei, fără să o intereseze cauzele pentru care „a picat” testul; iar, la repetarea examenului, frâna de mână trasă, i-a ratat permisul pentru a doua oară.

Părinții mei, oameni simpli, de rând, au fost, pentru mine, cei mai iscusiți și valoroși înțelepți; bogăția lor a fost familia cu 4 copii, nu reperele materiale.

Mulțumim, părinți iubiți și mereu lângă noi, copiii !