Oglinda Inimii
În incinta curții unei biserici franciscane din Cervia, orășel de pe coasta Mării Adriatice (Italia), privirile noastre sunt întâmpinate de un grup statuar emoționant. Acesta pare să reprezinte dialogul dintre Sfântul Francisc de Assisi și Lupul pe care l-a îmblânzit.
Grupul statuar din bronz „San Francesco con Lupo” este o copie după modelul original al sculptorului Giovanni Cappelletti (1889 – 1964)
Deși legenda originală, cuprinsă în Antologia I Fioretti di San Francesco (sec. XIV), vorbește despre un lup care teroriza orășelul Umbria, omorând oameni, Padre Virgilio – parohul bisericii ne-a familiarizat și cu o legendă locală în care Lupul simboliza un tâlhar (un brigante) ce teroriza regiunea.
În înțelepciunea sa, Sfântul Francisc nu l-a judecat, ci a căutat cauzele degradării morale a acestui om de la marginea societății, identificându-le în lipsurile materiale (foamea și sărăcia). Printr-o comunicare plină de blândețe și compasiune dar mai ales cu multă credință, Sfântul Francisc a reușit îndreptarea tâlharului / îmblânzirea animalului, asumându-și sarcina de a implica și comunitatea în continuarea misiunii de salvare a acestora.
Sărăcuțul din Assisi (Il Poverello), cum era poreclit Francisc, s-a apropiat de animal, i-a făcut semnul crucii și i-a vorbit, numindu-l „Frate Lupo”. Dialogul opus variantei – a ucide lupul sau a-l închide pe tâlhar – poartă o încărcătură simbolică profundă.
*
Din perspectiva învățăturii bisericești, a spiritualității, simbolismul grupului statuar depășește o simplă poveste despre animale. El ne invită la o analiză minuțioasă a propriei noastre inimi, a eului nostru profund – un demers central pentru auto-cunoaștere și pentru creșterea spirituală.
1. Lupul/Tâlharul: Oglindirea Umbrei și a Patimilor
În simbolismul creștin, răul, ferocitatea, violența sau răzbunarea sunt forțe ale întunericului. Din perspectiva spirituală și psihologică (analiza lui Carl Gustav Jung), Lupul sau Tâlharul reprezintă latura noastră întunecată, pe care Jung o numește „Umbra”.
Această latură întunecată conține patimile și păcatele, dorințele reprimate pe care le ascundem sau refuzăm să le recunoaștem ca făcând parte din noi: răutatea, egoismul, narcisismul, invidia, mândria, furia, lipsa de răbdare sau indiferența față de durerea celorlalți ș.a.
Foamea din legendă poate simboliza acele nevoi sufletești neîmplinite care, odată neglijate, pot duce la manifestări agresive și distructive chiar și când sunt numai la nivel verbal.
Întâlnirea cu „lupul” din noi – adică recunoașterea aspectelor noastre întunecate ca fiind reale – este cel mai dur demers spre auto-cunoaștere și o condiție esențială a vieții spirituale autentice.
2. Proiecția și „Legea Oglindirii”
Dacă nu facem un efort moral individual de a ne „privi” cu onestitate și curaj păcatele sau chiar greșelile mărunte, le translatăm prin proiecție (involuntar) asupra celuilalt, ca defecte ale acestuia, auto-cunoașterea fiind mai anevoioasă.
Paradoxul spiritual și psihologic este că ceea ce ne deranjează cel mai mult la ceilalți este o oglindă a părților ascunse din noi. (și cf. analizei lui Carl Gustav Jung)
Proverbul românesc „Vezi paiul din ochiul altuia, și nu vezi bârna din ochiul tău” ilustrează perfect cum proiectăm Umbra noastră, confruntându-ne cu ea în persoana celuilalt.
3. Îmblânzirea: Calea spre Sfințire
Procesul de îmblânzire a lupului sau a tâlharului simbolizează efortul fiecăruia – individual sau prin dialog (înainte și prin Spovadă) – de a aduce la nivelul conștiinței tot ce conține Umbra pentru o corectare treptată.
„… fiecare dintre voi să-și stăpânească vasul său în sfințire și cinste… (din Epistola Întâia către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel IV, 1-12)
Pentru a putea ieși la lumină, prima etapă a acestei treziri este cercetarea conștiinței prin coborârea în tunelurile din noi-înșine; este curajul de a ne vedea fără măștile pe care le purtăm zilnic. Sfântul Francisc devine un model al eroului care, prin credință, luptând cu sine însuși, coboară în întuneric (pădure/inconștient). Conștientizând că este imperfect, prin reconciliere interioară, îi va putea înțelege și ajuta pe ceilalți.
(imagine din Bologna)
Apoi, integrarea prin iubire: Francisc nu ucide lupul, ci îl numește „Frate”. Acest act simbolizează recunoașterea părții întunecate ca fiind parte a sinelui care trebuie șlefuită. Reconcilierea interioară este ilustrată în grupul statuar, de cele două priviri (ale Sfântului și ale Lupului) aflate pe aceeași traiectorie, căutând echilibrul prin eliminarea laturilor negative.
În legendă urmează pactul omului sfânt cu lupul sau tâlharul – etapă prin care se întâmplă minunea, arătând puterea lui Dumnezeu care restabilește armonia.
Scopul final al acestui proces de trezire și auto-curățare este Sfințirea, iar răsplata care vine din totalitatea eului „îmblânzit” este o pace profundă. Astfel, cel care a trecut prin flăcările auto-cunoașterii devine o conștiință purificată și iluminată, capabilă să răspândească la rândul său pacea, iubirea și blândețea.