Teodor Boşca făcuse dovada talentului său, a măiestriei sale poetice, prin publicarea de-a lungul timpului, în revistele literare din Cluj, a diferitelor poezii traduse din autori străini.
Sonetele lui Shakespeare aşteptau de multă vreme să fie publicate în volum.

Într-o vară mi-a povestit că un coleg de-al său de la Universitatea Bucureşti (al cărui nume nu-l voi dezvălui acum) a venit la Cluj, să discute în ce condiţii îl va ajuta să publice la Bucureşti, Sonetele. Gazda (Teodor Boşca), l-a invitat pe musafir la un restaurant iar acolo, musafirul i-a făcut următoarea ofertă: îi asigură publicarea volumului cu condiţia să semneze împreună traducerea sonetelor şi, evident, să împartă câştigurile. Teodor Boşca a respins oferta şi a rămas încă o bună vreme cu manuscrisul în sertar, până la preluarea lui de către Editura Dacia din Cluj.

Vorbind despre această carte – pe care mi-a oferit-o cu o dedicaţie extrem de preţioasă pentru mine, l-am întrebat care este sonetul lui preferat. Mi-a răspuns: „cel din mijloc”.